Pianistul Stefan Arnold în Concertul nr. 1 de Brahms, la Ateneu

Concertul Orchestrei şi Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Junping Qian, din data de 29 noiembrie 2019, a cuprins în program Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor, op. 15, de Johannes Brahms, solist Stefan Arnold (Germania), Odă pentru cor mixt şi orchestră de Dumitru Capoianu, pe versurile lui Eugen Jebeleanu şi Suita nr. 2 pentru orchestră şi cor «Daphnis şi Chloe» de Maurice Ravel. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
 
Seara muzicală de la sala Ateneului Român a debutat cu Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor, de Johannes Brahms. Pianistul german Stefan Arnold [1] a oferit publicului o interpretare magistrală, în cel mai solid stil beethovenian, a acestei capodopere a literaturii muzicale universale.
   
Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor, op. 15, de Johannes Brahms a fost compus între anii 1854 şi 1858 şi a avut prima audiţie la Teatrul Curţii Regale din Hanovra, la 22 ianuarie 1859, sub bagheta lui Joseph Joachim, solist fiind însuşi compozitorul. Lucrarea de mare întindere (aproximativ 50 de minute) conţine trei părţi: 1. Maestoso - Poco più moderato; 2. Adagio; 3. Rondo. Allegro non troppo.
 
Ascultându-l pe pianistul Stefan Arnold, îmi veneau în minte cuvintele lui Pliniu cel Bătrân, din Naturalis Historiae (Istoria Naturală): Ut nihil non iisdem verbis redderetur auditum (Astfel încât nimic din ceea ce s-a auzit să nu poată fi repetat cu aceleaşi cuvinte). Similar, o lucrare muzicală va fi reinterpretată mereu diferit, cu acea minunată spontaneitate pe care auditoriul prezent în sala de concert o aşteaptă cu fiorul ei artistic. Iar solistul serii de la Ateneu, Stefan Arnold a arătat o perfectă stăpânire a logicii construcţiei muzicale, cuprinsă de expresie romantică.
 
Imensa Expoziţie orchestrală (90 de măsuri) a început în forte, pe o rostogolire a sunetelor de timpan, pe o pedală a contrabaşilor, clarinetului şi fagotului. Prima idee muzicală sumbră şi majestuoasă, era întretăiată de tăceri şi din nou de tremolo de timpan, după care s-a ivit un motiv liric, precum o resemnare; era tema secundă. Prima idee muzicală revenea îmbogăţită. După aproape cinci minute de tăcere, profitând de acalmie, a intervenit pianul solist cu voce scăzută. El rămânea cu o sonoritate topită, amestecat în învelişul orchestral, cu excepţia secţiunii Poco più moderato. unde tema a treia apărea sub forma unui coral, reluat de corni. Admirabil au sunat trilurile pianului solist, realizate cu solemnitate, fără precipitare, ceea ce conferea grandoare discursului muzical. Stefan Arnold înveşmânta sunetul pianului într-un chip acaparant, diferenţiind timbral tema de la mâna dreaptă, de acompaniamentul de la mâna stângă, măiestrit. Cât de cald a sunat solo-ul de oboi! Impresionante erau frazele muzicale proiectate cu o mare întindere de către solist (legato de expresie neîntrerupt). Frumoasă şi intervenţia concert-maestrului! Ascultam cum pianistul utiliza pedala de forte pregătind creşterea tensiunii până la izbucnirea Reprizei concentrate. În Coda primei părţi solistul intensifica impresia de concluzie prin accente clar marcate, voinţa sa interpretativă şi experienţa concertistică determinând o bună stabilitate a tempo-ului.
 
În partea mediană, Adagio, expresia de tandreţe predomina. Portretul Clarei Schumann era parcă în melodia cântată cu sunete aurite. Corzile con sordino intonau tema preluată de corni şi apoi, de către pian. Atmosfera dureroasă era menţinută de polifonia latentă, pe care pianistul o reda cu interiorizare, timbrul fiecărui element fiind perfect controlat şi integrat în ţesătura sonoră. Remarcabil a sunat duetul oboi-fagot. Imitaţiile curgeau de la un compartiment la altul al ansamblului orchestral, intervalul de cvartă perfectă ascendentă era obsedant. Apoi, Coda a fost introdusă splendid pe un triplu tril al pianului, conform unui procedeu deseori folosit de Ludwig van Beethoven.
 
Rondo-ul final a adus o temă dansantă, expusă iniţial de pian. Cupletele, tratate variaţional, diversificau pe rând, afectul de moment. Fugato-ul orchestral din cel de al doilea cuplet a fost cântat echilibrat, construit logic. O secţiune concluzivă sclipitoare a încheiat concertul.
 
Publicul a răsplătit cu aplauze prelungi interpreţii, rechemând de mai multe ori solistul la rampă.
 
După pauză, auditoriul a putut asculta două lucrări vocal-simfonice complet diferite ca limbaj: Odă pentru cor mixt şi orchestră de Dumitru Capoianu, pe versurile lui Eugen Jebeleanu şi Suita nr. 2 pentru orchestră şi cor «Daphnis şi Chloe» de Maurice Ravel.

Prima lucrare, dedicată lui Adrian Sunshine, a fost compusă în anii '70 şi a avut prima audiţie în 1974, la Bucureşti, cu Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dedicatarului. Inspiratele versuri ale poeziei Izvoare de Eugen Jebeleanu, practic spun multe despre chiar lucrarea muzicală a lui Dumitru Capoianu: "Laudă dragostei primăverii, / unduirii trupurilor neîncătuşate ale apelor, / meteorilor de muguri, / iubirii, mult mai puternice decât teroarea / norilor căuşi, asasini ai luminii; / Slavă credincioaselor iscălituri ale tenacelor pâraie, / libertăţii lor - glorie 'n păduri şi pe şesuri! / Glorie acelora ce  - apăsaţi de lespezi - cred în forţa / descătuşătoarelor vânturi."
   
Orchestraţia amplă interesant mozaicată, cu creşteri paroxistice de intensitate, alternând cu momente lirice (ostinato pe semiton la corzi), vocile recitând cântat, cu glissando descendent (paradoxal sugerând optimism), timbrul zglobiu al glockenspiel-ului din final, combinat cu avântul harpei, trompetele cu semnale lor înălţătoare, disonanţele în doze mari, ici colo presărate cu acorduri calme consonante - toate surprindeau sonor o natură plină de frumuseţe pe care omul, de oriunde ar fi venit aici pe plai, ar admira-o extaziat. Lucrarea s-a încheiat cu un discurs irizat, îndemnând la reflecţie. Surprinzătoare a fost înţelegerea pe care dirijorul Junping Qian a demonstrat-o faţă de muzica românească a secolului XX.
 
A urmat Suita nr. 2 pentru orchestră şi cor «Daphnis şi Chloe» de Maurice Ravel, în interpretarea Orchestrei şi Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Junping Qian [2].  
   
Premiera Suitei coregrafice Daphnis şi Chloe a avut loc la 8 iunie 1912, la Théâtre du Châtelet, din Paris, sub bagheta lui Pierre Monteux. Libretul a fost adaptat de Michel Fokine, după povestirea scriitorului grec Longus, din secolul al II-lea, intitulată Povestea păstorilor Daphnis şi Chloe. Despre simfonia sa coregrafică, însuşi Ravel spunea: "Am dorit să realizez o mare frescă muzicală, în care nu am încercat să recreez o antichitate autentică, ci să surprind Grecia visurilor mele, aproape de ideea de Grecie antică, însă astfel cum a fost aceasta încarnată în operele artiştilor şi scriitorilor francezi din secolul al XVIII-lea." Din integralitatea lucrării sale în trei părţi, Ravel a extras două suite pentru orchestră şi cor, destinate a fi cântate în concert. Cea de-a doua suită este cea mai cunoscută, fiind o compilaţie între numerele 10, 11 şi 12 din balet: 10. Lever du soleil (Răsăritul soarelui); 11. Pantomime; 12. Danse Générale.
 
Orchestraţia este una foarte mare: 2 flaute, o piculină, 3 fagoturi, un contrafagot, 2 oboaie, un corn englez, 1 clarinet mic în mi bemol, 2 clarinete în si bemol, un clarinet bas, 4 corni în si bemol, 4 trompete în do, 3 tromboane, o tuba, timpane, castaniete, cinele, tobă mare, tobă mică, tamburină, tam-tam, trianglu, celestă, xilofon, eolifon, glockenspiel, viori, viole, violoncele, contrabasuri, două harpe şi cor mixt.
   
În interpretarea Orchestrei şi Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Junping Qian, ascultam curgerea fascinantă a muzicii din Daphnis şi Chloe. Totul te copleşea: atmosfera, culoarea, diversitatea ritmică, lirismul, chiar sunetul mării. Interpreţii de pe scena Ateneului au prezentat publicului o muzică rafinată, în care melodia ni se oferă într-o permanentă devenire, iar planul tonal, uneori cu suprapuneri tonale tematice, era încântător.
 
 
Dacă ne dorim poveşti, înseamnă că mai avem în noi copilăria. Iar dacă muzica ne cântă şi ne îngaimă miracole prin sunete, putem fi fericiţi.
 
NOTE
[1] Stefan Arnold s-a născut la Würzburg, Germania şi a început studiul pianului la vârsta de patru ani. A urmat Musikhochschule din oraşul natal, obţinând Premiul I, iar în 1983 şi-a continuat studiile la Musikhochschule din Hanovra cu renumitul pedagog Hans Leygraf, absolvind cu summa cum laudae. A absolvit de asemenea Mozarteum Musikhochschule din Salzburg, iar studiile universitare le-a realizat la Musikhochschule din Berlin. Pianistul a obţinut premii la competiţii de pian precum: Concursul Internaţional de la Senigalia, Italia -1986, Deutscher Musikwettbewerb, 1987, Concursul Internaţional de pian din Dublin, Irlanda şi Concursul Internaţional Bösendorfer din Austria. A fost invitat la festivaluri precum: Internationale Mozartwoche Salzburg, Mozartfest din Würzburg, Klaviersommer Bonn, Bologna Festival, Rossini Festival din Pesaro, Art & Music Festival din Junsele, Royal Palace Festival din Stockholm, Vendsyssel- Festival, Octobre Musical Carthage şi St. Paulus Festival din New-York. A concertat cu Orchestra simfonică Radio din Berlin, Orchestra simfonică din Bamberg, Filarmonica din Stuttgart, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Orchetra de Cameră a Filarmonicii din Viena, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică Naţională a Belgiei, Orchestra Simfonică din Helsingborg, Stockholm Sinfonietta, Eugene Syphony Orchestra  Rochester NY. Philharmonic Orchestra şi Orchestra Simfonică din Singapore. Pianistul Stefan Arnold a efectuat înregistrări la casele de discuri Harmonia Mund şi Ambitus. În 2004 a devenit profesor de pian  la Universitatea de Muzică şi Artă Dramatică din Viena, iar în 2015 la Hochschule für Musik Hanns Eisler din Berlin.
[2] Junping Qian este dirijor asistent al Orchestrei Regale Naţionale a Scoţiei. Este bursier al Fundaţiei Solti. În 2013, Junping Qian a absolvit Curtis Institute of Music. A studiat dirijatul cu Mark Gibson la Universitatea din Cincinnati cu Michael Jinbo. A fost ultimul student al vestitului Otto Werner Mueller. Este de asemenea, absolvent al Hochschule für Musik Hanns Eisler din Berlin, bucurându-se şi de îndrumarea dirijorului britanic Daniel Harding. Junping Qian este câştigătorul Concursului Internaţional de Dirijat de la Bucureşti, 2017 şi laureat al Li Delun China National Conducting Competition. A debutat în Europa la festivalul Verbier -2012. A evoluat alături de orchestre precum: Konzerthaus-orchester Berlin, Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt (Oder), Silezian Philharmonic Symphony Orchestra, Neubrandenburger Philharmonic, Berlin Simfonietta, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din St. Petersburg, Orchestra de Tineret din Shanghai, Curtis Symphony Orchestra, Toronto Festival Orchestra, Orchestra Radio Suedeză, Orchestra simfonică din Salonic, Orchestra Operei de Stat din Budapesta, Radom Chamber Orchestra, Györ Philharmonic Orchestra şi Sächsische Bläserphilharmonie. De asemenea, Junping Qian este şi un remarcabil violist, câştigător al Johannsen International Competition Washington D.C. -2006, Concursul Naţional de Violă din China, 2007 şi a Morningside Music Bridge Chamber Music Competition, 2008.