Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de Film Documentar One World România, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parisul de dincolo de luminile strălucitoare de pe Champs Élysées - De cendres et de braises / Cenuşă şi jar la One World Romania, 2019


februarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu am uitat nici până astăzi uimirea pe care am simţit-o atunci când am intrat prima oară cu trenul în suburbiile Parisului. Am avut sentimentul că intru într-un oraş est european, la această senzaţie contribuind din plin cartierele de blocuri cu care eram atât de familiarizată, desenele care umpleau pereţii clădirilor pe lângă care treceam, mizeria care era vizibilă chiar şi din tren. Mi s-a dărâmat atunci o iluzie, aceea că oraşele occidentale, şi mai ales Parisul, sunt curate, ordonate, disciplinate. Ar fi trebui să realizez că într-o aglomerare urbană este imposibil ca lucrurile să rămână impecabile, că oriunde există suburbii, că mai există o faţă a marilor oraşe, una care nu apare pe pliantele şi reclamele agenţiilor de turism. Cu toate acestea, Parisul a rămas unul dintre oraşele pe care le iubesc cel mai mult, poate tocmai şi datorită faptului că s-a dovedit a nu fi perfect.

Mi-am adus aminte de aceste momente după ce am văzut documentarul realizat de Manon Ott şi Grégory Cohen şi intitulat De cendres et de braises. Regizoarea are studii regizorale şi de ştiinţe sociale, a publicat câteva volume de fotografii şi o carte despre Birmania intitulată Birmania, visuri sub supraveghere. Interesată de temele migraţiei şi a luptelor sociale, a organizat la Paris Festivalul de Film "itinErrance".

Din anul 2011 lucrează cu locuitorii din suburbia Parisului numită Les Mureaux, filmul De cendres et de braises fiind rezultatul acestui proiect. Les Mureaux este una dintre suburbiile dificile ale Parisului, cu o populaţie cu origine predominant arabă şi africană, cu o rată a şomajului foarte ridicată şi o participare la vot extrem de redusă. Este o zonă în care locuinţele sociale predomină, blocurile imense aflate în zonă fiind dedicate iniţial, în anii '60, muncitorilor de la uzina Renault-Flins care se află în apropiere. Atunci când fabrica a rămas fără forţă de muncă europeană, a fost nevoită să caute şi să găsească muncitori în fostele colonii.

Documentarul constituie nu doar o ilustrare a realităţilor zonei, ci şi un arc peste timp. Filmat în alb şi negru, filmul pune în oglindă realităţile anilor '60 cu cele din zilele noastre. Imagini ale grevelor din acea perioadă se suprapun cu discursuri din zilele noastre, muncitori care au lucrat o viaţă în fabrică vorbesc despre realităţile dure ale locului în care trăiesc, copiii lor îşi descriu nemulţumirile, visurile şi speranţele.

Deşi nu am simpatii de stânga, filmul mi-a plăcut pentru că prezintă o realitate la care nu prea ajungem. Atunci când vedem la ştiri că în suburbiile Parisului au loc iar violenţe, că maşini au fost din nou incendiate şi vitrine sparte, tindem să condamnăm radical aceste acţiuni fără a avea cunoştinţele sau curiozitatea de afla un pic mai mult despre realităţile locului. Filmul acesta tocmai asta reuşeşte să facă: ne duce într-un loc în care, cu siguranţă, nu vom ajunge să punem piciorul, ne prezintă, dacă vreţi, şi cealaltă faţă a monedei.

Oamenii sunt legaţi de cartierul în care locuiesc, tinerii pe care îi vedem în faţa camerelor îşi respectă şi iubesc părinţii, dar nu doresc să fie asemenea lor. Majoritatea au părinţi care au lucrat în linia de producţie a fabricii Renault, o muncă mecanică pentru care nu ai nevoie de creier. După cum spune unul dintre ei, dacă ai creier şi vrei să gândeşti nu o să o poţi face acolo. Mulţi dintre tineri au lucrat în fabrică, munca aceea robotică fiind văzută ca o ultimă soluţie. Majoritatea sunt conştienţi de disciplina şi sacrificiul de sine care i-a determinat pe părinţii lor să lucreze opt ore pe zi mai bine de patruzeci de ani acolo, făcând zi de zi munca aceea chinuitoare. Născuţi, crescuţi şi şcoliţi în Franţa, noua generaţie îşi doreşte pur şi simplu mai mult. Nu mai sunt dispuşi să supravieţuiască, ci îşi doresc să trăiască. Soluţii, însă, nu prea există, din păcate. Oficialii sunt interesaţi de soarta lor doar în perioada campaniilor electorale, în rest deciziile sunt luate fără implicarea comunităţii, inclusiv cele care au drept scop demolarea unor blocuri din zonă. Cu o ironie amară unul dintre tineri remarcă la un moment dat că cel care a venit în vizită ultima oară a fost ministrul de Interne când poate ar fi fost mai util să vină cel al Muncii.


Filmul realizat de Manon Ott şi Grégory Cohen nu este doar unul cu un puternic mesaj politic şi social, ci şi cu o latură accentuat poetică. Această parte se construieşte cu ajutorul muzicii, a cadrelor lungi şi contemplative, a poveştilor care se întrepătrund. Realitatea suburbiei este rezumată genial de Momo, un fost puşcăriaş care i-a citit pe Karl Marx şi Rimbaud. Aflăm povestea şi filozofia lui de viaţă la lumina unui foc de lemne făcut undeva pe terenurile virane de lângă blocuri. Momo ne povesteşte despre el, cel dinainte de puşcărie, egoist şi lipsit de empatie, un hoţ mărunt care i-a făcut să sufere pe cei care îl iubeau pentru că şi-a dorit un câştig rapid şi fără efort. Este realitatea multor tineri din acea zonă unde infracţionalitatea şi traficul de droguri ating cote alarmante. Dar tot el este cel care ne spune că principala cauză a ceea ce se întâmplă nu este una politică, ci economică. Sărăcia, lipsa şanselor egale, discriminarea, duc la violenţă şi ură. Este o observaţie bună, mai ales că de acolo se racolează şi cei mai mulţi tineri de către mişcările radicale.

Viaţa de dincolo de lumina marilor bulevarde nu este uşoară. De cendres et de braises mi-a adus aminte de The Wire, serialul realizat de HBO. Păstrând dimensiunile, dacă le-ai văzut pe amândouă, nu poţi să nu ghiceşti că în spatele fiecărui fragment de viaţă prezentat în documentar se află o întreagă poveste, că multe lucruri au rămas nespuse şi nevăzute pe cameră. De altfel, regizoarea va lansa şi o carte despre perioada petrecută în Les Mureaux, carte în care bănuiesc că destinele şi poveştile celor din zonă vor fi spuse mai pe larg. Este un film care merită văzut pentru că încearcă să ne familiarizeze cu o lume pe care, din obişnuinţă, avem tendinţa de a o blama fără excepţii.




 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Diana Cuzic


Alte articole

 5 filme online la final de One World Romania, 2019, Comunicat de presă
 Limbaj - Touch Me Not, Lucian Maier
 Din raiul lui Boris în infernul lui Putin - Putin's Witnesses la One World Romania, 2019, Cristian Caloian
 Pentru responsabilitatea individuală nu există termen de prescripţie - Four Parts of a Folding Screen la One World Romania, 2019, Mihai Brezeanu
 O dublă absenţă - Mallé en son exil la One World Romania, 2019, Diana Cuzic
 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer