O astfel de situaţie surprinde regizorul austriac Nikolaus Geyrhalter în documentarul Die Bauliche Massnahme / The Border Fence. Dacă în documentarele anterioare regizorul şi-a purtat privitorul în zona radioactivă a Cernobâlului (Pripyat), pe un drum european al pâinii (Our Daily Bread) sau prin Africa din spatele Raliului Dakar (7915km), în Die Bauliche Massnahme / The Border Fence abordează un subiect sensibil şi controversat: decizia statelor europene de a construi garduri şi de a reinstala puncte de control ale frontierei în interiorul Uniunii Europene. Deciziile de acest fel au fost luate ca urmare a valurilor de imigranţi cu care statele europene au început să se confrunte începând cu anul 2013. Iniţial, după cum a declarat într-un interviu, regizorul a dorit să surprindă construirea primelor garduri europene, dar le-a ratat pentru că au fost construite mult prea repede. Astfel, a ajuns să îşi centreze documentarul pe discuţiile legate de construirea unui gard la graniţa dintre Austria şi Italia, în Pasul Brenner. Situat în Tirol, Pasul Brenner este una dintre principalele căi de traversare a Alpilor, cu un trafic intens, dar care nu a afectează frumuseţea şi pitorescul munţilor.
În 2016 autorităţile austrice au anunţat că au decis construirea un gard şi a unui punct de control în Pasul Brenner în perspectiva valurilor de imigranţi care urmau să invadeze Austria venind dinspre Italia. Gardul urma să aibă o lungime de doar 370 de metri şi trebuia să fie făcut din sârmă, dar nu sârmă ghimpată, după cum au ţinut să precizeze reprezentanţii poliţiei în mod apăsat.
Documentarul urmăreşte impactul pe care această decizie l-a avut asupra comunităţii locale, a forţelor de ordine şi a puţinilor străini aflaţi atunci în zonă. Filmul este construit clasic, interviurile reducând la minimum intervenţia regizorului, cadrele largi şi prelungite dând timp privitorului să asimileze şi să mediteze asupra celor văzute şi auzite. Locuitorii sunt tirolezi, mândri de originea şi tradiţiile lor, formând o comunitate unită şi bine închegată. Deşi majoritatea îşi manifestă îngrijorarea vis-a-vis de imigranţi şi problemele pe care aceştia ar putea să le creeze, simt în acelaşi timp milă şi empatie faţă de situaţia dificilă în care aceştia se află. După cum remarcă unul dintre cei intervievaţi este o situaţie schizofrenică să ajungi să te temi de cineva care a fugit din calea războiului. Oamenii sunt, cel puţin în fazele iniţiale ale discuţiei pe marginea construirii gardului, de acord cu această idee chiar dacă îi face să se simtă inconfortabil. Una dintre cauze o constituie discursurile populiste şi naţionaliste ale unor politicieni care au grijă să agite spiritele şi să creeze o stare de spaimă şi aşteptare a ceea ce este mai rău. Dar, după cum spune un bătrân, alegerile se câştigă cu discursuri populiste, dar odată ajuns la putere acestea nu mai folosesc nimănui.
Este interesantă însăşi reacţia autorităţilor care anunţă construirea acestui gard. Întrebat de diferenţa dintre titlul din germană faţă de cel din engleză, Nikolaus Geyrhalter a atras atenţia asupra faptului că autorităţile austriece nu au avut curajul să spună că urmează să construiască un gard, preferând să vorbească de spre luarea unor "măsuri de construcţie". Regizorul a decis să aleagă un titlu mult mai clar în engleză pentru că, după cum remarca el, filmul este despre o idee. Toată lumea aşteaptă un gard pe care, până la urmă, nimeni nu îl va vedea construit. Este vorba, aşadar, şi despre un gard care se află în mintea oamenilor.
Oamenii sunt îngrijoraţi nu doar de venirea imigranţilor ci şi de efectele economice pe care construcţia gardului le-ar putea avea asupra comunităţii lor. Unii îşi aduc aminte de cum era înainte, când trecerea peste graniţă a unui tricou li se părea un act de curaj, alţii despre potecile din munţi care au fost folosite pentru fuga evreilor şi apoi a naziştilor. Este amuzant momentul în care vedem o păşune alpină unde un gard de lemn separă Austria de Italia. Pentru a face mai uşor accesul dintr-o parte în cealaltă au fost construite mici podeţe de-a lungul gardului, ceea ce face ca ideea unui gard de 370 de metri în Pasul Brenner să pară inutilă. De altfel, până în final, gardul nu a mai fost ridicat pentru că valurile de imigranţi nu au apărut. Gardul este păstrat şi acum în containere metalice pentru asigurarea securităţii în cazul unui posibil pericol viitor.
Regizorul ilustrează excelent prin filmările realizate în această comunitate diferenţa dintre ospitalitate şi toleranţă. După cum observa Andrei Oişteanu în lucrarea Imaginea evreului în cultura română, ospitalitatea este specifică comunităţilor tradiţionale. Ospitalitatea se manifestă doar pe perioade scurte de timp, fără a implica obligaţii legale şi de durată din partea gazdei. Este cazul femeii din documentar care deşi găteşte pentru muncitorii senegalezi angajaţi de o firmă italiană pentru a face explorări în zonă, crede că este necesar ca gardul să fie construit şi nu îşi doreşte stabilirea permanentă în comunitate a străinilor. Simte prezenţa acestora ca un pericol pentru tradiţiile, obiceiurile şi cluburile sociale locale, ca o ameninţare la adresa propriei identităţi.
Filmul realizat de Nikolaus Geyrhalter merită văzut pentru că ne arată că spaimele noastre sunt şi ale altora, că manipulările politice bazate pe reacţia emoţională se pot dovedi periculoase, dar că, în acelaşi timp pot fi combătute şi contracarate de o gândire limpede, informată şi educată. Sunt multe personaje pitoreşti în documentar, bătrâni care dau dovadă de o gândire clară şi echilibrată. Nikolaus Geyrhalter a reuşit să ne pună faţă în faţă cu noi înşine, să ne arate că avem aceleaşi spaime şi întrebări în faţa necunoscutului. Gândit să reziste peste timp, documentarul şi-a îndeplinit misiunea, fiind asemenea unei bucăţi de chihlimbar în care a fost prins un moment specific din istoria noastră comună, europeană.