Programul include documentare ale unor cineaşti consacraţi prin filmele lor de ficţiune, precum Radu Jude (Cele două execuţii ale mareşalului), Dana Bunescu sau Răzvan Rădulescu (Evropa - work-in-progress), ale căror contribuţii pe tărâmul non-ficţiunii se vor dovedi vitale pentru evoluţia genului în România.
Scurtmetrajul Cele două execuţii ale mareşalului, realizat de Radu Jude, demitizează personalitatea Mareşalului Ion Antonescu, punând în paralel secvenţa execuţiei filmată de Sergiu Nicolaescu pentru Oglinda şi filmarea de arhivă care a stat la baza reconstituirii. Filmul va fi proiectat pe 16 şi 24 martie 2019, împreună cu documentarul Bisbee '17. Biletele sunt disponibile aici.
La proiectul Evropa, Dana Bunescu şi Răzvan Rădulescu lucrează cu materiale filmate de cinci studenţi la film din Germania care iniţial au vrut să documenteze protestele de pe Maidanul ucrainean şi apoi au pornit într-o călătorie către Cernobîl. Fragmentul din Evropa va fi prezentat de cei doi realizatori sâmbătă, 23 martie 2019, la ARCUB, iar biletele sunt disponibile aici.
Filmul Adinei Pintilie Touch Me Not va fi lansat oficial în cinematografele din România în cadrul festivalului One World Romania. Ne bucurăm să putem găzdui o serie de evenimente speciale legate de acest film neconvenţional, la graniţa fluidă dintre realitate şi ficţiune, care invită privitorul să-şi pună sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, sexualitate, corp. Biletele la toate cele trei proiecţii ale filmului programate în cadrul OWR12 sunt disponibile aici.
Duminică, 17 martie 2019 în Sala Arcelor de la ARCUB va avea loc dezbaterea Touch Me Not - Politicile Corpului, un dialog cu carismaticii protagonişti ai filmului: Christian Bayerlein şi Grit Uhlemann, activişti pentru dreptul la intimitate al persoanelor cu dizabilităţi, actriţa şi profesoara Laura Benson, cunoscută pentru rolurile sale din filmele lui Stephen Frears, Alain Resnais şi Robert Altman, activista şi lucrătoarea sexuală transgender Hanna Hofmann, producătoarea Bianca Oana şi regizoarea Adina Pintilie. Mai multe detalii despre dezbatere aici.
În aceeaşi după-amiază, pe 17 martie 2019, la POINT şi ARCUB vor avea loc 2 ateliere concepute de protagoniştii filmului Touch Me Not. Vor fi experienţe inedite şi intense în care participanţii nu doar că îi vor cunoaşte mai bine pe protagoniştii filmului, dar vor avea ocazia să experimenteze împreună, în cadrul acestor ateliere, trăiri şi emoţii pe care poate şi le reprimă sau pe care nu le-au explorat niciodată. Aflaţi mai multe detalii despre ateliere şi procedura de înscriere de aici. Numărul de participanţi la aceste ateliere este limitat, aşa că aplicaţi cât mai repede.
Nu în ultimul rând, una dintre petrecerile speciale ale festivalului va fi organizată împreună cu echipa Touch Me Not şi va avea loc sâmbătă 16 martie 2019, după ora 23, în Q Club, avându-l în prim plan pe FLUID.
La OWR 12 prezentăm şi alte filme entuziasmante ale unor realizatoare deja experimentate, precum Mona Nicoară (Distanţa dintre mine şi mine) şi Alexandra Gulea (Valea Jiului - Note), dar şi un fragment din filmul la care lucrează Andrei Ujică - Things We Said Today. Proiectul lui Ujică reconstituie weekendul 13-15 august 1965, în New York, când The Beatles au dat primul lor concert pe Shea Stadium, în timp ce la Los Angeles avea loc revolta din cartierul de culoare Watts. Biletele sunt disponibile aici.
Documentarul realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu după o idee de Ada Solomon - Distanţa dintre mine şi mine - ne-o prezintă pe Nina Cassian, "cea mai atrăgătoare poetă urâtă din literatura română". După proiecţia filmului de joi, 21 martie 2019 de la Cinemateca Eforie, vă invităm la o seară de poezie dedicată protagonistei, alături de poetele Svetlana Cârstean, Angela Marinescu şi Teona Galgoţiu.
Distanţa dintre mine şi mine:
Scurtmetrajul Alexandrei Gulea este dedicat situaţiei particulare a zonei Văii Jiului, unde industria a dispărut complet şi oamenii au fost nevoiţi să caute de lucru în afara ţării, lăsându-şi în urmă copiii. Documentarul rulează împreună cu Zori de zi pe 22 şi 23 martie 2019 şi biletele sunt disponibile aici.
Ne bucurăm să prezentăm în 2019 şi filme ale unor realizatori aflaţi la început de carieră, pe care pariem. Timebox de Nora Agapi - prezentat ca "work-in-progress" la ediţia precedentă a One World Romania - va fi proiectat pe 19 martie 2019 la Pavilion32 şi pe 21 martie 2019 la Cinema Eforie. Documentarul descrie o luptă pentru spaţii şi amintiri, un omagiu adus propriului tată, dar şi spaţiului şi lumii în care a crescut realizatoarea. Biletele sunt disponibile aici.
John 746, scurtmetrajul tinerei regizoare Ana Vîjdea are în prim-plan un american boem, cu vederi anarhice, care trăieşte împreună cu căţelul lui, înconjurat de tot felul de obiecte de mâna a doua, pe care le vinde trecătorilor Biletele sunt disponibile aici.
Vom arăta la One World Romania 12 şi trei proiecte de lungmetraj aflate în lucru, aparţinând unor debutanţi, pe care le prezentăm cu intenţia de a-i acompania în procesul de finalizare a acestora. După fiecare proiecţie tinerii regizori vor fi în sală pentru a primi feedback din partea publicului, o ocazie rară pentru ambele părţi.
Pocalul. Despre fii şi fiice - proiectul Cătălinei Tesăr - ne prezintă o comunitate de romi din Transilvania şi felul în care tradiţiile lor intră în conflict cu lumea de astăzi. Documentarul va fi prezentat pe 23 martie 2019 la Pavilion 32, iar biletele sunt disponibile aici.
În Casa cu păpuşi, un tânăr regizor (Tudor Platon) urmăreşte cinci femei în vârstă din familia sa extinsă şi modul în care se acomodează şi reflectează asupra acestei vârste. Documentarul va fi prezentat pe 16 martie 2019 la Pavilion 32, iar biletele sunt disponibile aici.
Casa noastră - proiectul lui Victor Bulat - spune povestea unei familii din Bălţi, Republica Moldova, observându-i pe membrii ei în toiul pregătirilor de Revelion în decembrie 2016. Documentarul va fi prezentat pe 16 martie 2019 la Pavilion 32, iar biletele sunt disponibile aici.
Abonamentele şi biletele individuale sunt disponibile pe platforma partenerilor de la Eventbook. Rămâneţi conectaţi la canalele oficiale One World Romania - pe site-ul noii ediţii şi facebook, pentru a afla ultimele noutăţi despre ce pregătim pentru cea de-a 12-a ediţie a festivalului şi pentru toate proiectele asociaţiei!
De acum înainte puteţi susţine misiunea Asociaţiei One World Romania şi dezvoltarea proiectelor asociaţiei, devenind "Prieten OWR". Aflaţi mai multe despre ce înseamnă să fiţi alături de noi ca "Cinefil" sau ca "Suporter" de aici.
De asemenea, până la 15 martie 2019 puteţi depune către ANAF Declaraţia 230 prin care puteţi redirecţiona un procent din impozitul anual pe venit către Asociaţia One World Romania. Declaraţia completată cu datele asociaţiei se poate descărca de aici.
Organizator: Asociaţia One World Romania
Partener principal: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundaţiei Konrad Adenauer
Sponsor principal: KAUFLAND
Cu sprijinul: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, UNHCR - Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, DACIN-SARA, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Institutul Cultural Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare - RoAid
Sponsori: BOSCH, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti
Parteneri: Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din Bucureşti, Goethe-Institut Bucureşti, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România, Forumul Cultural Austriac, Swiss Sponsor's Fund, Ambasada Elveţiei în România, British Council, Ambasada Statului Palestina, Centrul Cultural Palestinian "Mahmoud Darwish", Festivalul Filmului Palestinian, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Ambasada Ucrainei în România, Institutul Maghiar Balassi, Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Spaniei în România, Institutul Italian de Cultură, Ambasada Libanului, ACID, Editura Humanitas, Périphérie, microfilm, Fundaţia Friends for Friends, Centrul Raţiu pentru Democraţie, CEREFREA Villa Noël, Apollo 111, Mezanin, Salonul de Proiecte, Linotip, Colegiul Noua Europă-Institut de Studii Avansate, POINT, Astra Film Festival, Q Club, Londohome, ARCEN, ABIS Studio
Bilete prin: EVENTBOOK
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: media TRUST
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, DOR, Scena9, Observator Cultural, Historia, Hotnews.ro, Radio Europa Liberă, Film Menu, Sub25, Igloo, Banchiza Urbană, LiterNet, All About Romanian Cinema, Films in Frame, Istoria cu Virgil, Graphic Front, Verbs Describe Us