aprilie 2019
Festivalul American Independent Film, 2019
Radical, poetic, realist, acestea sunt atributele asociate cel mai adesea cu cinema-ul lui Roberto Minervini, invitat special al ediţiei a 3-a American Independent Film Festival.

What You Gonna Do When the World's on Fire?, prezentat în competiţia Festivalului de la Veneţia în 2018, unde a primit numeroase premii şi The Other Side (2015), care a făcut parte din selecţia oficială Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, vor fi prezentate în premieră în România, în prezenţa regizorului, pe 15 şi 16 aprilie 2019, în cadrul festivalului.

În calitate de invitat special, Minervini, autor de origine italiană stabilit în Statele Unite, în Huston, Texas a primit şi carte blanche-ul festivalului pentru a introduce publicului român cele mai interesante filme independente din istoria recentă a cinemaului american - în viziunea sa.


American Perspectives By Roberto Minervini include filme regizate de Roger Corman, Barbara Loden, Bill & Turner Ross. Proiecţiile vor avea loc la Cinema Muzeul Ţăranului, majoritatea urmând a fi introduse de Roberto Minervini, secţiunea fiind organizată în parteneriat cu Film Menu.

Cunoscut pentru documentarele sale neconvenţionale care propun o înţelegere vizionară şi poetică asupra umanităţii şi o analiză a peisajului socio-politic actual al Americii, Minervini filmează mereu cu bugete mici, foarte rar cu finanţare publică şi lucrează cu actori amatori. Priceput în a le câştiga încrederea şi prietenia pe parcursul filmărilor, regizorul foloseşte constant apropierea camerei faţă de subiect, atât stilistic cât şi tematic. Astfel, filmele sale sunt încărcate de scene de o intensă autenticitate, pe care cu greu o mai regăsim altundeva în cinema-ul contemporan.

Viziunea umanistă constantă a regizorului şi redarea subtilă a trăirilor din viaţa personajelor sale se regăsesc si în lungmetrajele pe care le vom vedea în 2019 la American Independent Film Festival în prezenţa regizorului: The Other Side şi What You Gonna Do When the World's on Fire?

Ca un adevărat "cronicar al periferiei americane" (Variety), în The Other Side regizorul face un portret sfâşietor al clasei muncitoare albe, devastată de droguri, impregnată de rasism şi violenţă, teme regăsite contextual şi în filmele sale anterioare, dar învăluite acum într-o notă imperativă, în raport cu lipsa cronică de soluţii pentru aceste probleme. Printr-o abordare intimă, lirică şi folosindu-se de planul secvenţă, Roberto Minervini îşi concentrează atenţia asupra cuplului Mark şi Lisa, doi dependenţi de droguri din apropierea Louisianei, unde mai bine de 60% din populaţie nu are loc de muncă.


What You Gonna Do When the World's on Fire? este amplasat tot în Sud, undeva între Louisiana şi Mississippi, imediat după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al S.U.A. Filmul, pentru care s-au filmat peste 150 de ore de material, combină imagini artistice de la pregătirile paradei anuale Mardi Gras, în New Orleans, cu trei poveşti afro-americane care îi urmăresc pe Renaldo şi Titus, doi fraţi tineri care trăiesc doar cu mama lor în Mississippi si pe Judy Hill, o patroană de bar din Louisiana, victimă a violenţei domestice. A treia poveste ne introduce în activitatea partidului New Black Panthers, care protestează împotriva autorităţilor pe care le consideră vinovate de moartea a trei civili nevinovaţi: Alton Sterling, Phillip Carroll şi Jeremy Jackson.


What You Gonna Do When the World's on Fire? e văzut drept cel mai angajat film al său din punct de vedere politic, un comentariu despre experienţele cotidiene ale populaţiei afro-americane din S.U.A. Regizorul va intra in conversaţie cu publicul după proiecţia filmului si va avea o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Pentru secţiunea American Perspectives by Roberto Minervini regizorul a ales The Intruder (1962) în regia lui Roger Corman, Wanda (1970), singurul lungmetraj semnat de Barbara Loden, considerat astăzi o capodoperă feministă şi Tchoupitoulas (2012), o fuziune provocatoare de documentar şi ficţiune cu elemente dramatice, în regia fraţilor Bill Ross IV şi Turner Ross.

The Intruder, cu William Shatner şi Frank Maxwell în distribuţie, este unul dintre cele mai brutale şi sincere studii asupra rasismului american. Filmul va fi prezentat la Bucureşti în format digital restaurat. Tchoupitoulas explorează graniţa dintre inocenţă şi experienţă pe scena de noapte a New Orleans-ului. "În seara asta devenim bărbaţi" declară personajul Kentrell către finalul aventurii din Tchoupitoulas, o poveste scrisă de fraţi, despre fraţi.

În 1970, filmul Barbarei Loden, Wanda, a luat prin surprindere publicul american, care nu era pregătit pentru viziunea progresistă emanată de aceasta poveste despre o femeie puternică din clasa muncitoare care se eliberează dintr-o căsătorie nefericită. Filmul şi-a regăsit recunoaşterea abia jumătate de secol mai târziu şi este recuperat astăzi de critica americană de film ca un reper major al cinematografiei americane din ultima jumătate de secol.

Selecţia lui Roberto Minervini, ca şi cea a lui Kent Jones, de la ediţia precedentă, aduce în faţa publicului bucureştean esenţa rară a filmelor americane independente, radicale, cu un loc binemeritat în istoria cinematografului de autor, beneficiind în plus de ocazia unică a unei introduceri realizate de un cineast cult, profund şi subtil, care şi-a câştigat deja din timpul vieţii un loc aparte în istoria cinematografiei ca artă.

American Independent Film Festival debutează anul acesta cu o primă ediţie locală la Iaşi, în perioada 11-12 aprilie, la Cinema Ateneu. Mai multe detalii aici.

Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest). Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena.
Un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Centrul Naţional al Cinematografiei. Maşina oficială: BMW.
Parteneri: Camera de Comerţ Americană în România - AmCham România, Boarder's Shop, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, Voodoo Films, Eventbook.
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile şi Nopţi, Decât o Revistă, AList Magazine, Cinemagia, Newsweek, Business24, Nine O'clock, Senso TV, Glamour, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Ziare.com, IQads, Smark, Film Menu, Films in Frame, ADFR - Asociaţia pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, AaRC - All about Romanian Cinema, CineFan, Cineghid, Movienews.ro, News.ro, Scena 9, Verbs Describe us.
Partener de comunicare: PiArt Vision.


[email protected]
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/
Facebook Event: https://goo.gl/qjG139
Intagram: https://goo.gl/8PtfUq

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus