Dacă Brokeback Mountain, un clasic al răsturnării convenţiilor genului, se concentra asupra homosexualităţii, The Sisters Brothers, tot un western atipic, propune tema fraternităţii. Mai cuminte, e adevărat, dar relevant pentru categorii mai largi de public.
Filmul e construit binar pe două perechi de protagonişti, care se opun unul altuia tocmai pentru a se armoniza ulterior. Dintre cei doi fraţi, unul este violent, celălalt este blând. Dintre cei doi prieteni, unul este idealist, iar celălalt un pragmatic inteligent. Însă, fiecare pereche va evolua pe propria cale, pentru a ajunge la un nivel etic superior.
Spre lauda lor, Jacques Audiard şi Thomas Bidegain, co-semnatarii scenariului inspirat din cartea omonimă a lui Patrick DeWitt, oferă coerenţă psihologică şi umor unor personaje gândite aflate în opoziţii schematice, ceea ce reprezintă o marcă a preocupării pentru un entertainment de calitate.
Dualitatea personajelor principale trimite la arhetipul biblic al celor doi fraţi originari. Cain / Charles Eli (Joaquin Phoenix) este fratele violent şi ambiţios. El pretinde să conducă cuplul, să ia partea leului din câştiguri, să reprezinte familia în relaţiile cu terţi. Îşi asumă, cu alte cuvinte, o identitate masculină. Atunci când cei puternici par să îl recunoască drept unul dintre ei, Charles Eli internalizează ideologia abuzivă conform căreia cel mai puternic este şi cel care are întotdeauna dreptate. Astfel, după spusele sale oportuniste, interlopul care i-a angajat ca asasini este o "victimă" a lăcomiei propriilor angajaţi. Iar crima şi şantajul? Nimic altceva decât forme legitime de a-şi ocroti agoniseala.
În contrast, Abel / Eli Sisters manifestă tandru şi empatic. El este exemplificarea preceptului evanghelic: "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul". Blândeţea acestuia este, bineînţeles, interioară, căci, în exterior, este un ucigaş extrem de eficient. Tandreţea sa - care nu trece niciodată graniţa efeminării - se manifestă în ataşamentul iraţional faţă de cal (o simplă unealtă dispensabilă în dura viaţă din Vest), în modul în care relaţionează cu femeile (abrutizate de violenţa la care sunt adesea supuse), în deschiderea către măsuri de igienă moderne (incredibile pentru văcarii semi-sălbatici ai marilor câmpii americane), precum utilizarea periuţei de dinţi sau a apei curente. Îi place să poarte un şal, un obiect de vestimentaţie catalogat drept cochetărie masculină în contextul frugal al Vestului Sălbatic, dar cu o certă valoare sentimentală şi chiar relaxantă.
Eli Sisters (John C. Reilly) este şi naratorul filmului. Pentru a fixa mai bine preeminenţa personajului, unele cadre sunt filmate direct din punctul său de vedere, de la copaci priviţi strict din punctul său de vedere, până la imagini deformate deliberat pentru a exprima stările sale maladive.
De altfel, John C. Reilly este şi comanditarul filmului, conform mărturisirii lui Jacques Audriard în cursul sesiunii de Q&A din cadrul AIFF 2019. În urma lecturii cărţii lui DeWitt, Reilly şi-a exprimat dorinţa de a-l întruchipa pe Eli Sisters şi l-a angajat în acest scop pe regizorul francez.
În oglindă cu cei doi sunt dezvoltate personajele-pereche ale lui John Morris (Jack Gyllenhaal) şi Edward Kermit Warm (Riz Ahmed). Gylenhaal joacă un detectiv inteligent şi prietenos, cucerit de altruismul şi viziunea utopică ale lui Edward Warm. Într-o epocă în care utopiile socialiste proliferau în Europa (mijlocul secolului XIX), Warm, chimist de geniu, doreşte să implementeze una şi pe pământ american. Prin definiţie, şansele de reuşită ale utopiei sunt nule. Totuşi, la un moment dat, filmul creează o armonie aparte între cele patru personaje care demonstrează, încă o dată, perenitatea dorinţei de fraternitate, adânc împlântată în fiecare dintre noi.
Fie că este de sânge, fie că este electivă (cum e prietenia ce se leagă între Eli Sisters şi Edward Kermit Warm) sau pur şi simplu o valoare utopică (ca dorinţa de a crea un falanster în nordul Texasului), fraternitatea este explorată din multiple perspective, dând profunzime tematică unui film care oferă, pe deasupra, şi o poveste captivantă cu personaje bine dezvoltate.
Demonul violent al filmului este "comandorul" (Rutger Hauer), un "don" mafiot în varianta western. De la înălţimea mansardei sale, acesta comandă un imperiu în care avantajele comerciale sunt câştigate prin violenţă. Personaj secundar din punct de vedere al timpilor de ecran, acesta influenţează însă alegerile celorlalte personaje şi, mai ales, determină evoluţia lor morală.
Cromatica peliculei este dominată de tonuri calde, tomnatice. Acestea induc nu doar linişte, cât creează un spaţiu mental pentru dezvoltarea morală a protagoniştilor. Iar muzica lui Alexandre Desplat, o prezenţă mai degrabă discretă, va sublinia prin tonuri armonice, bine alese, punctele cheie ale filmului.
De asemenea, merită precizat că o bună parte din film a fost turnat în România, chiar dacă multe dintre peisaje nu vor fi uşor recunoscute de către publicul român. Explicaţia, oferită în cadrul aceluiaşi eveniment de Cristian Mungiu (producător asociat al filmului) a constat în necesitatea alegerii unor locuri care necontaminate de semnele civilizaţiei industriale, aşadar, mai puţin cunoscute.
Astfel, The Sisters Brothers povesteşte dezvoltarea a patru fraţi, de sânge sau prin alegere, în condiţiile aventuroase ale Vestului Sălbatic. Privilegiat între aceştia, Eli Sisters va câştiga simpatia publicului prin bunătatea şi ingenuitatea sa. Iar John C. Reilly - aşa cum am văzut, vedeta şi comanditarul filmului -, îşi modelează personajul cu fineţe şi inteligenţă, şi va marca astfel una dintre cele mai importante performanţe actoriceşti ale anului 2019.