"Soundtrack of Dreams", cine-concert Jean-Michel Bernard: sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 18:30, Casa de Cultură a Studenţilor
Pentru prima dată în România, multi-premiatul pianist, compozitor, orchestrator şi producător Jean-Michel Bernard va putea fi ascultat live la TIFF18. Celebrul artist francez va interpreta compoziţii proprii incluse pe coloana sonoră a unor filme regizate de Michel Gondry sau Martin Scorsese şi dar şi piese celebre ale altor compozitori care au creat muzică de film, precum Lalo Schifrin sau Ennio Morricone. Cine-concertul o are ca invitată specială pe Kimiko Ono, solista cu care Bernard concertează de peste două decenii.
Biletele au fost puse deja în vânzare şi sunt disponibile pe: https://bit.ly/2HUM6O0
Jean-Michel Bernard este cunoscut pentru compoziţiile unice de pe coloanele sonore ale unor producţii cinematografice renumite ca Paris-Manhattan (2012, r. Sophie Lellouche), Hugo (2011, r. Martin Scorsese), Be Kind Rewind (2008, r. Michel Gondry) sau Madame Bovary (1991, r. Claude Chabrol). Este unul dintre cei mai importanţi artişti muzicali contemporani, iar în 2019 se numără printre invitaţii speciali ai Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în cadrul Sezonului România-Franţa, unde va susţine şi un masterclass de muzică de film.
"Tipul ăsta e un geniu!" a declarat despre el artistul Ray Charles, alături de care Jean-Michel Bernard a concertat între anii 2000 şi 2003. Cariera sa muzicală a debutat la o vârstă foarte fragedă. La 2 ani cânta deja la pian, la 14 ani obţinea prima distincţie din partea Conservatorului din Bordeaux, iar la 19 ani înregistra alături Orchestra Filarmonică Regală din Londra. A început să compună muzică pentru filme de animaţie sub îndrumarea unor maeştri ca Lalo Schifrin şi Ennio Morricone, colaborând ulterior cu nume mari din lumea cinematografiei mondiale.
Seria de succese în domeniul cinematografiei a culminat cu premiul obţinut, în 2007, la Cannes, pentru coloana sonoră a filmului La science des rêves / Arta viselor, comedia fantastică regizată de Michel Gondry. În acelaşi an, compozitorul s-a aflat pe lista favoriţilor la premiile World Soundtrack Awards, fiind considerat una dintre revelaţiile momentului. Colaborarea dintre Jean-Michel Bernard şi Michel Gondry, începută încă din 2001 (Human Nature), a continuat, în următoarea perioadă, cu Be Kind Rewind. Premiera filmului la Sundance în 2008 a rămas în istorie pentru show-ul muzical live oferit de Jean-Michel Bernard, rapperul Mos Def şi regizorul Michel Gondry, a cărui pasiune pentru tobe nu mai este demult un secret.
În anul următor, Festivalul de Film de la Cannes l-a invitat să reprezinte Franţa în programul de concerte de muzică de film. A fost premiat pentru realizările sale în afara ţării de către Uniunea Europeană a Compozitorilor de Muzică de Film, iar în 2017 a fost distins cu Grand Prix SACEM. Recent, Jean-Michel Bernard a fost desemnat Artist Steinway, numărându-se acum printre personalităţile importante ale muzicii care cântă exclusiv la clapele acestui remarcabil instrument.
Concert Les Négresses Vertes: Marţi, 4 iunie 2019, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor
Reuniţi după o îndelungată absenţă de pe scena muzicală, legendarul şi carismaticul grup muzical francez Les Négresses Vertes îşi va întâlni în premieră publicul din România, în cadrul turneului care aniversează 30 de ani de la momentul lansării primului lor album.
Bilete au fost puse în vânzare şi sunt disponibile pe https://bit.ly/2YOOdrN
Fondată, în 1987, în cartierele muncitoreşti din Paris, trupa cunoaşte succesul încă de la lansarea primului album- "Mlah", un mix inedit de etno, ritmuri flamenco, atitudine punk şi influenţe rock. În scurt timp, Les Négresses Vertes devine una dintre puţinele formaţii rock care au cunoscut succesul internaţional fără să cânte în limba engleză, reuşind să vândă milioane de albume în întreaga lume. "Imaginează-ţi-o pe Edith Piaf improvizând alături de The Pogues şi cântând împreună un fel de muzică latino fără să se ia prea mult în serios şi distrându-se teribil", comenta producătorul muzical Laurent Marcel într-un interviu din The World. "Ei bine, cam aşa e trupa Les Négresses Vertes".
În anii '90, trupa a continuat să producă noi albume, explorând diferite zone muzicale şi colaborând cu artişti celebri ca Massive Attack - pentru remixul fantastic al piesei "Face à la mer" şi Howie B - pentru albumul "Trabendo". Anul trecut, după o pauză de aproape 18 ani, Les Négresses Vertes s-au reunit pentru un turneu de excepţie în cadrul căruia îşi vor întâlni publicul din România la TIFF 2019.
Cele două evenimente sunt organizate în cadrul Sezonului România-Franţa 2019, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Institut Français si Groupama. Pentru mai multe detalii www.sezonulromaniafranta.ro.
Sezonul România-Franţa este un ciclu de manifestări culturale şi de cunoaştere reciprocă între cele două ţări. Festivalul Internaţional de Film Transilvania are onoarea de a se alătura în 2019 seriei de evenimente care celebrează strânsa legătură dintre cele două popoare, incluzând în programul ediţiei proiecte şi evenimente dedicate. Organizat în perioada 27 noiembrie 2018 şi 14 iulie 2019, Sezonul coincide cu Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, dar şi cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv al sfârşitului primului Război Mondial.
Provocator şi curajos, ancorat în realităţile acestei perioade, dar în acelaşi timp orientat spre viitor, Sezonul reprezintă un spaţiu extins al exprimării şi vizibilităţii pentru creatori contemporani ai generaţiei emergente din cele două ţări.
Ne puteţi urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Auto-Motor-Sport, TV5, Business Review, Radio România Cultural, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Glamour, Cinemagia, Revista BIZ, Life.ro, AaRC.ro, Sinteza, GeoMovies.
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Descarcă programul TIFF 2019 aici..