aprilie 2019
Festivalul American Independent Film, 2019
Cea de-a 3-a ediţie a American Independent Film Festival şi-a anunţat programul complet. Filme premiate sau selectate la festivaluri prestigioase de film ca Sundance, Toronto, Cannes, Veneţia sau Telluride vor putea fi văzute în premieră în Bucureşti între 12 si 18 aprilie 2019, la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti, şi la Iaşi, la Cinema Ateneu.

Recunoscut în lumea cinematografică pentru o filmografie diversă, originală şi atrăgătoare, regizorul Jacques Audiard va fi prezent în deschiderea celei de-a 3-a ediţii a American Independent Film Festival pentru premiera celui mai recent filmul al său, The Sisters Brothers - vineri, 12 aprilie 2019, la Cinema PRO, de la ora 20:00. Programul complet al proiecţiilor este accesibil pe site-ul filmedefestival.ro, iar biletele pot fi achiziţionate prin Eventbook.ro.


Western-ul The Sisters Brothers cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed şi Rutger Hauer, a fost turnat parţial în România în vara anului 2017 - după ce Audiard a văzut potenţialul de filmare al ţării noastre, descoperit cu ocazia primei sale vizite în Romania, în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest, cu cel mai recent film al său Dheepan (Palme d'Or, în 2015).

The Sisters Brothers a devenit unul din filmele străine cu cel mai mare budget turnat în România, doar pentru decoruri, costume şi cai, producţia alocând un buget de peste 5 milioane de euro. Audiard va fi totodată prezent şi la a doua proiecţie a filmului în cadrul festivalului, sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 16:30, la Cinema Muzeul Ţăranului, urmând să aibă sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu publicul.

Pentru The Sisters Brothers, Audiard şi co-scenaristul său Thomas Bidegain, au ecranizat romanul cu acelaşi nume al lui Patrick de Witt, un hit de vânzări pe piaţa nord-americană (tradus şi în România la Polirom), ale cărui drepturi de ecranizare au fost cumpărate de actorul John C. Reilly, care apoi le-a oferit lui Audiard, al cărui fan necondiţionat s-a declarat întotdeauna.

Costumele filmului au fost realizate de către creatoarea italo-americană Milena Canonero, cvadruplă câştigătoare de premii Oscar pentru costume pentru Chariots of Fire (H. Hudson), Barry Lindon (S. Kubrick), Maria Antoaneta (S. Coppola) şi Grand Budapest Hotel (W Anderson). The Sisters Brothers a fost prezentat în premieră absolută anul trecut la festivalul de film de la Veneţia unde a şi luat Leul de Argint pentru cea mai bună regie.

Cariera lui Jacques Audiard ca regizor a început atunci când a devenit asistent de regie pentru Roman Polanski la The Tenant, în 1976. 18 ani mai târziu îi distribuie pe Mathieu Kassovitz şi Jean-Louis Trintignant în road-movie-ul Regarde les hommes tomber, primul său lungmetraj ce avea să deschidă drumul multiplelor premii la Cannes, César, BAFTA şi Lumiere. Din anii '70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme şi seriale TV, a regizat videoclipuri, şi a avut câteva apariţii ca actor, continuându-şi munca de regizor cu alte 7 lungmetraje premiate internaţional, dintre care amintim De battre mon cœur s'est arrêté (2006, 8 premii César, Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film străin), Un profet (2009, Marele Premiu la Cannes şi 9 trofee César, nominalizat la Oscar şi Globurile de Aur, premiat cu BAFTA), De rouille et d'os (2012), cu Marion Cotillard. The Sisters Brothers va fi distribuit în România de Voodoo Films începând din 19 aprilie 2019 în 45 de cinematografe din 26 de oraşe din ţară.

Proiecţiile au loc între 12 şi 18 aprilie 2019 la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Ţăranului.
Informaţii despre bilete şi achiziţionarea lor sunt disponibile pe site: https://bit.ly/2FSuTS4

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena.
Un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Centrul Naţional al Cinematografiei.
Maşina oficială: BMW.
Parteneri: Camera de Comerţ Americană în România - AmCham România, Boarder's Shop, Crăci, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, Voodoo Films, Eventbook.
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile şi Nopţi, Decât o Revistă, AList Magazine, Cinemagia, Newsweek, Business24, Nine O'clock, Senso TV, Glamour, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Ziare.com, IQads, Smark, Film Menu, Films in Frame, ADFR - Asociaţia pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, AaRC - All about Romanian Cinema, CineFan, Cineghid, Movienews.ro, News.ro, Scena 9, Verbs Describe us.
Partener de comunicare: PiArt Vision.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus