aprilie 2019
Festivalul American Independent Film, 2019
La cea de-a treia ediţie, American Independent Film Festival 2019 propune o selecţie de filme pentru adolescenţi compusă din trei titluri recente: Eighth Grade (r. Bo Burnham), Skate Kitchen (r. Crystal Mosselle) şi Mid90s (r. Jonah Hill) care aduc în prim-plan perioada adolescenţei, influenţele pe care mass-media şi reţelele de socializare le au asupra tinerilor astăzi, dar şi cultura urbană de skateboarding a capitalei.

Filmul Eighth Grade, debutul lui Bo Burnham în lungmetraj, va avea o proiecţie unică în festival miercuri, pe 17 aprilie 2019, de la ora 20:00, la Cinema Pro şi va fi urmat de un open-talk cu DELIRIC şi Bogdan Şerban despre influenţa fenomenului vlogging-ului în viaţa tinerilor, riscurile şi beneficiile care pot influenţa personalitatea în mediul online şi offline.

Filmul face portretul delicat al tinerei Kayla, o elevă de treisprezece ani, a cărei dezvoltare e marcată de tranziţia de la şcoala generală la liceu, fiind, după cum spune The Rolling Stones "unul dintre cele mai amuzante, triste şi pline de sensibilitate filme cu adolescenţi realizate vreodată". În încercarea de a descrie conflictele pe care personajul introvertit le are atât cu grupurile celorlalţi adolescenţi din şcoală în faţa cărora îşi doreşte cu disperare să fie cool, cât şi cu tatăl ei - bine intenţionat - filmul subliniază importanţa pe care canalele de social media o au în construirea încrederii şi a personalităţii Kaylei. Protagonista încearcă să treacă peste sentimente ca izolarea şi anxietatea, cu ajutorul vlog-ului, în timp ce se luptă să reducă distanţa dintre cum se percepe pe sine şi cine crede că ar trebui să devină.

La începutul carierei sale, regizorul Bo Burnham îşi încărca singur clipurile pe platforma YouTube. "În mod evident, Burnham are o idee despre ceea ce înseamnă internetul şi câte lucruri fură - timp, sănătate, raţiune - dar şi câte altele oferă" (New York Times).

Deliric e pasionat de hip-hop de când se ştie, de poezia acestui stil muzical, de ritm, de jocurile de cuvinte. El a pus bazele primei sale formaţii la 11 ani, împreună cu doi prieteni de joacă. Fiind apreciat pentru sinceritate şi transparenţă, Deliric a co-fondat Facem Records la sfârşitul anilor '90, primul label independent de hip-hop din România, dar şi C.T.C (Controlul Tehnic de Calitate), trupă din care face parte alături de Vlad Dobrescu şi DOC şi care, în 2005, a devenit una dintre cele mai influente în hip-hop din ţară. "Inspecţia Tehnică Periodică", albumul solo din 2011 a devenit rapid cel mai bine vândut material românesc în mediul online, iar cel din 2016, DELIRIC X SILENT STRIKE este un material extrem de personal, cu versuri care-i reflectă trăirile.


Lui Deliric nu-i este străin nici vlog-ul, căci după ce a trecut prin această experienţă pe cont propriu, a început colaborarea cu PORC TV sub forma unui show numit Deli Show pe care-l găzduieşte.

Bogdan Şerban, MC şi gazda show-ului Îmi place să Log-Out la Radio Guerrilla va intra într-o discuţie cu Deliric. Dictator al timpului liber de peste 12 ani, Bogdan caută inovaţii şi să (se) inoveze de la un sezon la altul, instituie trend-uri, apucături şi direcţii de consum cultural.


American Independent Film Festival continuă cu proiecţii precum Mandy, The Mountain şi Vox Lux. Vor mai avea proiecţii în festival filmele Skate Kitchen, Diane, Wildlife, First Reformed, Tchoupitoulas, Wanda şi What You Gonna Do when the World's on Fire?

Continuând să susţină proiecte umanitare, anul acesta, American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către Casa Share. Cumpără un bilet la oricare dintre proiecţiile din festival şi vei contribui la terminarea construcţiei Casa Share nr. 20 şi la construcţia unui Centru de Zi pentru educarea copiilor care provin din familii care trăiesc la limita subzistenţei şi cu posibilităţi financiare foarte reduse.

Biletele la proiecţiile din festival pot fi achiziţionate prin Eventbook.ro.
Programul complet al proiecţiilor este accesibil pe site-ul filmedefestival.ro.
Informaţii despre bilete şi achiziţionarea lor sunt disponibile pe site: https://bit.ly/2FSuTS4

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena.
Cu sprijinul McDonald's.
Un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Centrul Naţional al Cinematografiei.
Maşina oficială: BMW.
Parteneri: Athenee Palace Hilton, PepsiCo România, UPS România, Camera de Comerţ Americană în România - AmCham România, Boarder's Shop, Crăci Movement, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, Voodoo Films, Eventbook, Lokal.
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile şi Nopţi, Decât o Revistă, AList Magazine, Cinemagia, Newsweek, Business24, Nine O'clock, Senso TV, Glamour, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Ziare.com, IQads, Smark, Film Menu, Films in Frame, ADFR - Asociaţia pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, AaRC - All about Romanian Cinema, CineFan, Cineghid, Movienews.ro, News.ro, Scena 9, Verbs Describe us.
Partener de comunicare: PiArt Vision.


American Independent Film Festival, Bucharest
12-18 aprilie 2019
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/
Facebook Event: https://goo.gl/qjG139
Instagram: https://goo.gl/8PtfUq

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus