Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Culorile comediei în spectacolul Figaro, Figaro, Figaro la Opera Comică pentru Copii


aprilie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre principalele misiuni ale Operei Comice pentru Copii este iniţierea publicului tânăr şi foarte tânăr în lumea muzicii culte şi în cea a dansului profesionist. Pentru ca acest tip de public să aprecieze genuri "vetuste" precum opera, opereta, baletul etc. el trebuie să ajungă la marile creaţii din domeniu, astfel încât, în timp, să le poată încadra în propriul sistem de valori. Se pare că acest proces de a face cunoştinţă publicului cu mari creaţii ale teatrului muzical este asumat în mare parte la Opera Comică pentru Copii de către regizorul Cristian Mihăilescu, care a prezentat în premieră în luna aprilie 2019 o adaptare după opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini: spectacolul Figaro, Figaro, Figaro.

A face dintr-o operă ca Bărbierul din Sevilla o experienţă atractivă pentru copii este o sarcină dificilă, dar maestrul Cristian Mihăilescu nu este străin de astfel de demersuri. La Opera Comică pentru Copii el a transformat pe placul micilor spectatori capodopere mozartiene precum Răpirea din serai şi Flautul fermecat, opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti, operetele O noapte la Veneţia de Johann Strauss-fiul şi Mam'zelle Nitouche de Florimond Ronger Hervé (cu titlul Hapciu în Re major) sau Crai nou de Ciprian Porumbescu, prezentat ca Joc şi rock. Este un proces de creaţie diferit faţă de abordarea regizorală a unui spectacol pentru maturi şi cuprinde o serie de culori, de nuanţe şi "tuşe", cum le numeşte chiar regizorul, care ajută la "absorbţia" lucrării muzicale şi a acţiunii scenice de către spectator.


În Figaro, Figaro, Figaro regizorul Cristian Mihăilescu ne face cunoştinţă cu opera Bărbierul din Sevilla, una dintre "comediile declarate". Ea face parte din repertoriul operei buffa italiene, specifică secolului al XVIII-lea şi începutului de secol XIX, cu subiecte preluate adesea din teatrul italian de improvizaţie numit commedia dell'arte. Însuşi autorul francez al piesei care a inspirat opera, Beaumarchais, împrumută personaje, măşti din acest gen de teatru, iar prin Rossini ele par că se întorc în patria de origine.

În spectacolul Figaro, Figaro, Figaro regizorul a ales să completeze corul bărbătesc cu un cor de femei, toţi coriştii fiind în acest context membrii unei trupe de teatru ambulante care se implică în acţiunea operei. Nu numai prezenţa acestor actori face legătura spectacolului cu commedia dell'arte. Regizorul Cristian Mihăilescu împrumută din arsenalul comic al genului: exagerarea trăsăturilor de caracter ale personajelor, divizarea personajelor în bătrâni (vecchi) şi tineri sau îndrăgostiţi (innamorati), exagerarea până la absurd a anumitor gesturi (poziţia de statuie a lui Don Bartolo de la finalul actului I), a unor mişcări, strănuturile servitorului Ambrogio, fiecare personaj e condus de către un singur scop, adesea ilar.


Creatorul spectacolului Figaro, Figaro, Figaro nu se rezumă însă la exploatarea formelor commediei dell'arte, el îşi doreşte în egală măsură apropierea personajelor de vremurile noastre, ajutat în acest sens şi de către creatoarea costumelor, Bogdana Pascal. Astfel, Rosina nu este numai mironosiţa, prefăcuta din piesa lui Beaumarchais sau opera lui Rossini, ci o adolescentă din ziua de azi, care-şi doreşte independenţă, care vrea să facă totul după capul ei. Contele este un hipster în toată regula, superficial în tot ce ţine de viaţă, dar sincer în dragostea lui pentru Rosina. Comicul personajului provine şi din stilul său vestimentar, o amestecătură originală, iar apariţiile sale se doresc a fi mereu de efect. Figaro este în această producţie mai mult decât "il factotum della città". El nu e doar bărbierul meşter în intrigi de dragoste pe care-l cunoaştem de la Rossini sau principala sursă de informaţie şi bârfă mondenă, el este hair stylist-ul de azi, aflat în serviciu pentru lumea bună.


Patru personaje completează această bufonerie à la commedia dell'arte: Il Dottore ori doi, adică Don Bartolo şi Don Basilio, o Colombină "mai coaptă" - Berta şi un Zanni somnoros - servitorul Ambrogio. Cei doi Doni, Bartolo şi Basilio îşi extrag desigur personalitatea şi din comedia de moravuri, putând reprezenta reproduceri ale Avarului lui Molière, dar îi întâlnim oricând şi astăzi: Don Bartolo - bătrânul care nu-şi mai recunoaşte vârsta, crezând că poate obţine dragoste din partea unei femei mult mai tinere, Don Basilio - intelectualul mediocru care pretinde să fie considerat maestru când de fapt este doar un prefăcut profesor de muzică. Servitorii, Berta şi Ambrogio sunt, dacă putem să spunem aşa, singurele personaje cinstite din spectacol. Berta e îndrăgostită de Don Bartolo şi îşi exprimă această dragoste de câte ori e nevoie, chiar şi când nu e nevoie, iar Ambrogio, indiferent la acţiune, este eternul somnoros şi nepăsător al vieţii, singura făptură cu linişte interioară din casă.


Până acum, în spectacolul Figaro, Figaro, Figaro am identificat două culori comice. Prima este culoarea să-i spunem locală dată de prezentarea unor personaje dintr-o operă italiană cu mijloace ale teatrului italian commedia dell'arte, ceea ce dă un aspect de improvizaţie întregului spectacol, deşi nimic nu este cu adevărat improvizat în el. A doua culoare vine din personalitatea fiecărui personaj, completată de câte o trăsătură dominantă amuzantă, care este accentuată de către interpret şi îl aduce mai aproape fie de zilele noastre, fie de un caracter general uman de esenţă comică.

O altă culoare a comediei folosită de regizorul Cristian Mihăilescu în Figaro, Figaro, Figaro este aplicarea efectului de surpriză prin reacţiile personajelor la situaţii date. Spre exemplu, un astfel de comic este ilustrat în scena în care Sergentul, asaltat de toate personajele, de strigătele lor şi de cearta din jurul său începe să plângă. De un comic al absurdului este şi urcatul pe scaun al lui Don Bartolo ca să-şi etaleze victoria asupra "soldatului" intrat în casă, scaun pe care Bartolo, în poziţie de... monument intră în stare de şoc la vederea faptului că soldatul, Contele Almaviva deghizat, nu e arestat de către gardă.

Nu în ultimul rând, spectacolul aplică şi un comic "de observaţie". Anumite gesturi sau fapte din viaţa de zi cu zi sunt îngroşate pentru a fi ridiculizate: sosirea Contelui la Sevilla apare în toate ziarele de largă circulaţie din Spania; pistolul cu care Almaviva îl ameninţă pe Don Basilio este de jucărie, ca şi toate celelalte arme folosite în spectacol; pentru a avea prilejul să-şi plângă soarta, Rosina leşină şi multe asemenea mici poante care completează efectele comice ale producţiei. În Figaro, Figaro, Figaro găsim şi mult comic de limbaj, în plus faţă de cel al libretistului Cesare Sterbini. Astfel, replica lui Figaro în care îi spune Contelui că are acces în casa Doctorului Bartolo a devenit: "Sunteţi chiar norocos! Aici eu fac totul: sunt bărbier, hair stylist, veterinar, contabil, grădinar, bodyguard, vizitiu, pardon... şofer, samurai, administrator...."

Comic de situaţie, de caracter, comic absurd, caracteristic unei comedii trăsnite, comic de limbaj, iată culorile tari ale comediei Figaro, Figaro, Figaro. Ele se combină şi produc nuanţele create de către regizorul Cristian Mihăilescu într-un spectacol antrenant, plin de viaţă. Cu atâtea faţete comice, este imposibil ca niciuna dintre glumele, gag-urile sau expresiile de umor din acest spectacol să nu ajungă la publicul tânăr şi foarte tânăr din sală. Că acest lucru e adevărat este un fapt demonstrat deja la reprezentaţiile de până acum (premiera: 13 aprilie 2019) de către râsetele spectatorilor. Prin comedie de calitate, prin mijloacele clasice şi decente ale acestui gen se poate pătrunde în lumea marilor valori ale culturii universale şi poate de aceea există Opera Comică pentru Copii.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Toea-Mureşan


Alte articole

 Ediţia a X-a a Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti aduce pe scena Ateneului Român vioara lui Yehudi Menuhi, Comunicat de presă
 Se lansează abonamentele pentru 2019 la Sala Radio Bucureşti, Comunicat de presă
 Turneul internaţional Schubertiada-Dialog peste timp, Comunicat de presă
 O săptămână la Salzburg - Însemnări din festival, George Andrei
 Opeth contra Dream Theater - Artmania, 2019, Cristian Geambaşu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer