Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cenuşăreasa prin noi înşine la Iaşi


aprilie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Este probabil şi aceasta una dintre etapele obligatorii prin care trebuie să treacă viaţa culturală românească, etapă în care, la pachet cu o altminteri justă ajustare pozitivă a veniturilor tuturor celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului, asistăm în acest an 2019 la o semnificativă diminuare a bugetelor de producţie ale instituţiilor de profil, fie ele finanţate de Ministerul Culturii sau de autorităţile locale. Sub acest semn - al unui buget care, deocamdată (ar spune optimiştii) asigură în cea mai mare parte doar banii de salarii, fără plata colaboratorilor (cu mici excepţii), pentru o bună parte a anului - am văzut premiera cu spectacolul coregrafic Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev la Opera Naţională din Iaşi, în a doua distribuţie.

Apariţia acestui titlu este fără îndoială binevenită în viaţa culturală a Iaşului, un oraş în care emoţia artistică şi respectiv percepţia acesteia de către public se manifestă parcă mai ardent decât în alte părţi ale ţării. Este nevoie de poveşti frumoase şi convingătoare cu prinţi şi zâne, care se întrupează şi devin vii pe scenă, este nevoie de o muzică interpretată live, care este parte organică a unui întreg artistic. Această nevoie este la fel de mare ca ideea de premieră în sine, fără de care delicatul şi complicatul eşafodaj motivaţional profesional al angajaţilor unei instituţii artistice are foarte mult de suferit.

La Opera din Iaşi, soluţia pentru punerea în scenă a acestui superb opus - cu o muzică a cărei profunzime trece de condiţia primară de entertainment pe care o presupune la prima vedere ideea de poveste coregrafică - a fost aceea de a apela la maximum la potenţialul membrilor permanenţi ai teatrului. Din fericire, Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale din Iaşi, a avut la cine să apeleze şi, în acest fel, singurul invitat din cea de a doua seară a premierei a fost dirijorul Leonard Boga, într-o nouă producţie cu o coregrafie semnată de Amalia Mîndruţiu, aflată cu acest prilej la un promiţător debut în postura de coregraf.


Povestea este spusă în stilul clasic, iar spectacolul curge firesc şi agreabil, cu un plus de dinamică în ultima parte, romantismul Cenuşăresei fiind convingător pus în antiteză cu inadecvarea şi răutatea gratuită (dusă, bineînţeles, în cheie comică) a tandemului format din mama şi cele două surori vitrege.

Lucru esenţial, orchestra condusă de dirijorul Leonard Boga a dovedit o remarcabilă omogenitate, muzica lui Prokofiev fiind solicitantă pentru aproape toate partidele instrumentale şi a reuşit să realizeze acel suport esenţial pentru ca spectatorul să aibă confortul concentrării pe expresia coregrafică.

Aici, în zona limbajului gestual, personajele s-au decupat distinct, nota oarecum cuminte a interpretării muzicale (vorbim, totuşi, de o partitură pe care cu adevărat strălucitor nu o pot interpreta decât ansamblurile marilor teatre de operă din lume) fiind amplificată de energia şi dorinţa vizibilă de autodepăşire a întregii distribuţii, care a evoluat remarcabil.

Nu am avut şansa de a vedea distribuţia primei seri, cu foarte tânăra revelaţie Viviana Olaru în rolul Cenuşăresei şi Ovidiu Matei Iancu în rolul Prinţului, voci competente spunând că au fost minunaţi, am avut în schimb bucuria de a mă lăsa cucerit de modul în care Saki Kagawa a descris drumul plin de emoţii al Cenuşăresei în calea găsirii propriei voci alături de Prinţul impetuos susţinut de Vlad Mărculescu.


Deliciul povestirii, care i-a înveselit pe cei mici şi mari deopotrivă, a fost dat de Dumitru Buzincu, o Mamă vitregă care a reuşit să treacă convingător cu o bună doză de mobilitate şi umor peste caracterul său previzibil, alături de excelentul cuplu de Surori susţinut de Mariya Lozanova şi Aina Busquets care s-au completat remarcabil, într-o partitură coregrafică plină de vitalitate, în care talentul actoricesc al întregii familii "vitrege" a fost esenţial.


De fapt, cred că tocmai dimensiunea care ţine de arta actorului şi care se datorează eminamente unei bune colaborări între coregraful-regizor şi colegii săi, care au putut fi nu doar buni balerini, ci şi convingători actori - lucru mai rar la noi, dar devenit tot mai mult o condiţie în producţiile marilor teatre - este cea care plasează noua Cenuşăreasa de la Iaşi în acea zonă a spectacolelor care pot atrage public nou în sala de spectacol. Pentru că este vorba despre o poveste, iar personajele devin mult mai greu credibile dacă sunt susţinute doar de virtuozitatea coregrafică.

Costumele, alături de o parte a scenografiei create de Maria Eşanu şi Adriana Urmuzescu, au ajutat povestea prin concepţia cromatică şi prin grija arătată detaliului, deşi poate că pedala disonantă a ţinutelor celor trei "vitregi" nu trebuia apăsată atât de mult, raportat la jocul actoricesc al personajelor cantonate fără echivoc în zona grotescului. Cenuşăreasa de la Opera ieşeană ar putea fi ajutată mai mult de lumini, acestea desfăşurând un discurs pe care l-am simţit prea static raportat la dinamica stărilor atât de bine jucate de personaje.


Nu voi putea trece peste exotismul distribuţiei, care cred că marchează favorabil companiile de balet ale teatrelor de operă din România şi cu siguranţă noua Cenuşăreasă de la Iaşi, un exemplu fericit de liberalizare a pieţei muncii. Aşa cum am văzut şi la Constanţa, la Iaşi se face balet cu o pasiune demnă de vremuri mai bune, iar această producţie este o convingătoare pledoarie pentru sprijinul de care această fragilă artă are mare nevoie în continuare.



 Toate articolele despre Clickantabil


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Virgil Oprina


Alte articole

 Muzica lui Enescu este despre noi - Enescu, 2019, Virgil Oprina
 Orchestra Română de Tineret - al cincilea drum spre Berlin, Virgil Oprina
 Lacul lebedelor pe lacul Siutghiol sau... Marea şi Picătura, Virgil Oprina
 Cultura nu intră niciodată în vacanţă. De aceea am înfiinţat Vara Magică, Oltea Şerban-Pârâu, un interviu cu Dorin Ioniţă
 Blue Noise: delicaţi, naturali, puternici... şi aşa mai departe, Virgil Oprina
 Toate articolele despre Clickantabil


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer