Multe filme intră în momentul de faţă pe marile ecrane, ca niciodată, uneori cîte cinci pe săptămînă. Mai jos facem o selecţie. Unele merită, altele ba. Citiţi şi luminaţi-vă!
 Un puiuţ cu referinţe
Chicken Little e un puişor cu ochelari verzi căruia, la un moment dat, i-a căzut cerul în cap. A mobilizat tot oraşul, dar s-a descoperit că era vorba de o ghindă. S-a şi făcut un film despre el, ceea ce i-a sporit ruşinea ("Lasă, că poate iese doar pe video" - îl consolează colega lui, Răţuşca cea urîtă). Ca să crească în ochii tatălui, un cocoş de pe care crapă cămaşa, Chicken Little, stă noaptea pe casă şi-i solicită aceluiaşi cer o şansă. A doua zi, se înscrie în echipa de baseball a şcolii şi, deşi nu poate ţine bîta într-o mînă fără să se răstoarne pe partea cealaltă, duce echipa la victorie. Chicken Little e un prototip în care copiii se pot uşor descoperi, dar pe care îl şi îndrăgesc numai văzîndu-i mutriţa serioasă. Cei mari pot descoperi referinţe la SF-uri celebre, ca War of the Worlds, E.T. sau Signs, grevate pe o structură ce cultivă, pentru a dinamita la final, teoria invaziei extraterestre şi a extratereştrilor răi. Filmul e amuzant şi atent cu detaliile. Dincolo de asta, e primul film Disney lucrat în întregime pe computer.
 Jodie Foster într-un thriller bine gîndit
Senzaţia că-i cade cerul în cap o are şi eroina interpretată de Jodie Foster în Flightplan, cînd se trezeşte, în avionul care o duce peste Ocean, că i-a dispărut fetiţa. Nimeni nu pare s-o fi văzut şi treptat femeia devine ori vreo nebună, ori una vorbind cu spiritele (ca Bruce Willis în The Sixth Sense). Dar femeia o ţine una şi bună şi mobilizează tot echipajul, îl înfruntă pe comandant, încercînd să răscolească imensul avion. Realizat de un neamţ, filmul merge pe linia curată şi sinceră a unui thriller bine gîndit, care nu lasă pistele nelucrate şi nu le părăseşte niciodată, astfel încît să nu ştii adevărul decît spre final. Claustrofobia e totuşi mai redusă faţă de cum era în Panic Room al lui David Fincher, filmul după care, acum trei ani, Foster s-a dedicat copiilor săi. Poate pentru că avionul e suficient de mare (conceput special pentru film), poate pentru că acţiunea trepidantă măreşte senzaţia de spaţiu. În orice caz, avem de-a face cu un thriller îngrijit şi aseptic, nu degeaba filmat în tonuri de albastru.
 Amestec de dramă şi comedie familială
Albastră se face eroina interpretată de Joan Allen în Upside of Anger / Culmea furiei cînd realizează că soţul a lăsat-o pentru secretara lui suedeză. Femeia se îneacă o vreme în alcool, însoţită de un vecin (Kevin Costner) al cărui colac de salvare e ascuns sub platoşa unui loser asumat. Dar cu cît evenimentul se îndepărtează, lucrurile se mai limpezesc. Cele patru fiice îşi văd de amorurile şi treburile lor, mama şi vecinul pun de-o idilă şi casa continuă să arboreze acel aer de familie tihnită şi să miroasă a mîncare. Numai că femeia are nevoie de timp ca să digere toată furia strînsă ghem în momentul în care a aflat că e părăsită. Se descarcă pe fete, vrea să le controleze viaţa, îl mai împunge şi pe iubit. Finalul ingenios schimbă cu totul perspectiva, dar în economia scenariului e insuficient tratat. Cel puţin teoretic, ar fi trebuit să arunce în aer întreg filmul. Culmea furiei e şi aşa un film care are suficientă amplitudine, încît să se rupă de contextul producţiilor monocrome ale prezentului şi are amestecul de dramă şi comedie familială în genul lui Terms of Endearment care îl apropie prin aerul lui verosimil de spectator.
 Femeia visurilor, un film românesc
Femeia visurilor este cel mai recent film al lui Dan Piţa şi a doua premieră a acestuia din 2005, după Second hand. Un film după romanul şi scenariul lui Răsvan Popescu, o profesiune de credinţă departe de naturaleţea lui Pas în doi sau de frumuseţea plastică a Nunţii de piatră. Pelicula urmăreşte haotic munca regizorului Thomas la un film despre iubirea lui cu Noa - muncă ce scoate la iveală amintirile, le coroborează cu dificultăţile de producţie şi cu boala lui Thomas, cu fantasmele şi dilemele lui. Pentru cine a văzut 8 1/2 sau All That Jazz, filmul e prea puţin. Pentru cine a văzut Second hand, e mult.