Cu zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER şi apariţii numeroase în producţii cinematografice de succes, alături de alte nume mari ale filmului, Marcel Iureş este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi actori şi unul dintre pionierii fenomenului teatral independent din România. Din 1995, el este preşedintele Fundaţiei Teatrul Act, prima instituţie artistică non-guvernamentală autohtonă, devenită în 1998 Teatrul Act, primul teatru independent cu sală proprie din România postdecembristă.
Marcel Iureş a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti I.L. Caragiale, secţia actorie, la clasa profesorului Marin Moraru. Înainte de startul carierei sale artistice, a cochetat cu medicina şi psihologia. Era un împătimit al lecturii, lucru care i-a îngreunat existenţa în timpul serviciului militar săvârşit imediat după terminarea liceului, dar care, totodată, i-a stimulat imaginaţia şi i-a hrănit potenţialul artistic. A debutat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, în 1978, iar prima apariţie pe marele ecran a avut loc în acelaşi an, în rolul lui Franz Liszt din Vis de ianuarie (r. Nicolae Opriţescu). Au urmat nenumărate spectacole la Bulandra (1980-1992), Odeon (1992-1993) şi Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, dar şi roluri importante în cinema, în filme precum Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983, r. Mircea Veroiu), Domnişoara Aurica (1986, r. Şerban Marinescu), Balanţa (1992, r. Lucian Pintilie) sau Somnul insulei (1993, r. Mircea Veroiu).
Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul Richard al III-lea, în regia lui Mihai Măniuţiu. A refuzat oferte importante venite de la diferite teatre britanice considerând că ar fi doar un surogat la ceea ce făcea deja în România, dar nu şi propunerile de roluri în producţii hollywoodiene. A jucat alături de Brad Pitt, Antonio Banderas şi Tom Cruise în Interviu cu un vampir (1994), nominalizat la două Premii Oscar, iar acelaşi Tom Cruise i-a fost coleg de platou şi la filmările pentru Misiune: imposibilă (1996). Au urmat apoi roluri majore în The Peacemaker (1997, cu George Clooney şi Nicole Kidman) şi Hart's War (2002, cu Bruce Willis şi Colin Farrell), iar în 2007 a apărut în megahitul de box-office Piraţii din Caraibe: La capătul lumii, nominalizat la două Premii Oscar. A avut ocazia să colaboreze şi cu marele regizor Francis Ford Coppola, în Youth Without Youth (2007), iar în ultimii 10 ani l-am mai putut vedea şi pe micul ecran, în serialele Strike Back (2013), Crossing Lines (2013-2014) şi The Game (2014).
În paralel, cariera lui cinematografică românească a continuat cu roluri memorabile în filme precum Faimosul Paparazzo (1998, r. Nicolae Mărgineanu), Mănuşi roşii (2009, r. Radu Gabrea), serialul HBO În derivă (2010-2012), Tatăl fantomă (2011, r. Lucian Georgescu) şi, cel mai recent, Octav (2017, r. Serge Ioan Celebidachi).
În 2019, Marcel Iureş intră în galeria marilor actori români distinşi cu Premiul de excelenţă TIFF, susţinut de Mercedes Benz. În onoarea sa, la TIFF 2019 va fi proiectat filmul regretatului Lucian Pintilie, O vară de neuitat, în care Iureş interpretează rolul Generalului Ipsilanti. Adaptarea nuvelei Salata din romanul fluviu Cronică de familie de Petru Dumitriu a fost inclusă în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes în 1994, având-o ca protagonistă pe superba actriţă britanică Kristin Scott-Thomas alături de nume importante ale filmului românesc, printre care Olga Tudorache, Răzvan Vasilescu, George Constantin şi Claudiu Bleonţ.
***
Ne puteţi urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
***
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăria şi Consiliul Judeţean Cluj. Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene.
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener Principal: Mastercard
Maşina Oficială: Mercedes Benz
Cafeaua Oficială: Nespresso
Sponsori: Orange, MOL Romania, Cemacon, Lidl, HBO GO, Kronenbourg Blanc, Regina Maria, E-On, McDonalds, IQOS, Tenaris Silcotub, Groupama, Cinema City, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Energobit, Madd Electronics, Eximtur, Ecco, Maris, Obsentum, Via Viticola Sarica Niculitel, Zetea, PMA, IKEA
Partener Logistic Oficial: DHL
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Auto-Motor-Sport, TV5, Business Review, Radio România Cultural, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Glamour, Cinemagia, Revista BIZ, Life.ro, AaRC.ro, Sinteza, LiterNet, Verbs describe Us, GeoMovies
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Transindex
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Descarcă programul TIFF 2019 aici..