Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mark Morris în Pepperland


mai 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Există câte o poveste în spatele oricărui cântec al Beatles-ilor, de unde şi autenticitatea lor formidabilă, suflul şi trăirea care le face nemuritoare. Beatles-ii transgresează modele culturale, ecoul lor se face auzit şi astăzi fie direct, fie prin epigonii lor vlăguiţi. Motiv pentru care, cel mai muzical dintre coregrafii contemporaneităţii, Mark Morris le dedică un show intitulat Pepperland - ca omagiu închinat celebrului lor album, Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band (1967), pe care revista Rolling Stones îl califica drept cel mai bun din toate timpurile. În colaborare cu Ethan Iverson ce realizează aranjamentul musical, Mark Morris aduce atmosfera anilor de glorie a Beatles-ilor - era hippy - într-o formulă plastico-muzicală.

Ţara lui Sgt. Pepper se reliefează în tonuri psihedelice: ciclamen, galben, portocaliu, violet şi albastru, (costumele aparţin lui Elizabeth Kurtzman) inspirate de uniformele Beatles-ilor de pe coperta albumului (realizată de artistul pop Peter Blake). Figurile emblematice ale anilor '60 printre care enumerăm pe Shirley Temple, Marilyn Monroe, Marlene Dietrich, Sonny Liston, Albert Einstein, Fred Astaire, Ginger Rogers, Oscar Wilde,... şi în ultimă instanţă Beatles-ii coboară direct din coperta albumului pe un fond muzical aparţinând lui Ethan Iverson (Magna Charta).


O voce însoţită de un gest, o grimasă, o postură, o pantomimă, un pas de dans anunţă prodigioasele nume, balerinii intră pe rând şi o explozie de culori animă întreaga scenă. Purtătorii de nume celebre nu par să aibă nicio legătură ce personajele reale, camuflajul merge dincolo de ochelarii fumurii: Albert Einstein este negru, Marilyn Monroe este brună, slabă şi înaltă, Karlheinz Stockhausen este o femeie în timp ce Sonny Liston este alb. Pepperland are premiera în 2017, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la apariţia albumului Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band. Proiectul este realizat la cererea oraşului Liverpool, locul natal al Beatles-ilor unde se desfăşoară şi premiera. La New York, este de găzduit de BAM (Brooklyn Academy of Music) abia în 2019.

Show-ul este organizat în scenete dedicate unor selecţii speciale din album ("Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", "With a Little Help from My Friends", "When I'm Sixty-Four", "Within You Without You", "A Day in the Life") la care se adaugă "Penny Lane" şi câteva inserturi originale ce aparţin lui Ethan Iverson ("Magna Carta", "Adagio", "Allegro", "Scherzo", "Wilbur Scoville"). Piesele ce aparţin albumului sunt aranjate într-o versiune inedită a compozitorului menită să ofere o formulă propice limbajului coregrafic al lui Mark Morris în urma unui proces de clasicizare şi jazz-ificare a structurilor muzicale.


Un dans prin excelenţă de atmosferă aduce recurent leit-motivul zborului în sărituri ample, oblice şi imponderabile cu mâinile şi picioarele în posturi semi vitruviene. Trupurile converg sau diverg în zbor ca nişte linii de forţă desenând săgeţi de neon ce se reconfigurează caleidoscopic între două sărituri. Protagoniştii poartă ochelari negri de soare, iar femeile îmbracă peste rochiile în nuanţe fauve trois quart-uri cloş în pied de coq, dungi sau zigzaguri alb-negru.

Inspirate de piesele din album, compoziţiile originale pun accent pe motivele clasice prezente în muzica Beatles-ilor venind cu diverse structuri ritmice (Adaggio, Allegro, Scherzo) şi forme muzicale. O sonată pornind de la linia melodică a trombonului din Sag' Pepper), piesa "Cadenze" propune o fugă şi un contrapunct în acorduri branderburgice având ca punct de plecare trompeta piccolo introdusă în "Penny Lane" de Paul McCartney şi un blues inspirat de solo-ul de chitară cu care începe albumul. În fosă, stă un mic ansamblu orchestral compus dintr-un theremin, saxofon, trombon, piano, organ, harpă.


Spectacolul începe şi se termină cu "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band" ce aduce în scenă Pepperland într-un grup compact de dansatori, ce dintr-odată se desface şi intră într-o stare de jubilaţie executând paşi în contrapunct, de french cancan, de charlestone, sau execută salturi verticale ca greierii cu mâinile şi picioarele strânse către spate. Intră în scenă câte doi, unul reprezentând vahana celuilalt pe care-l poartă în cârcă, o femeie e transportată de doi bărbaţi şi execută sărituri imponderabile, alta stă pe un scaun imaginar şi mimează că învârte un volan susţinută de doi bărbaţi. În final, aceeaşi temă se reia într-un ritm mai alert, cu elemente de disco, prefigurând noi mode culturale ce ţin de anii '70. Pepperland revine cu acelaşi grup compact care se sparge într-un dans dezlănţuit. În euforia finală, dansatorii cad răpuşi, unul câte unul; rămân doar două fete singure să danseze până se lasă cortina.


Urmează "Magna Charta" ce "proclamează" personajele ce intră pe rând în scenă, purtând ochelari fumurii de soare - un camuflaj tipic pentru cultura paparazzi-lor.
Grupuri, fie de bărbaţi, fie din femei, execută acelaşi registru de mişcări în contrapunct, cu efectul unui inedit caleidoscop cromatic. Paşii şarjaţi sunt când chaplineşti, urmărind linia melodică a instrumentelor de percuţie, când senzuali în ritmurile unui solo de saxofon. Picioarele terminate în pantofi dandy-eşti, în culori fauve, se mişcă încrucişat ca notele pe portativ. Pasul pare să aibă lungimea şi măsura notelor. Un jam session de instrumente introduce disonanţe ce se re-armonizează vizual prin compunerea mişcării iniţiată de grupuri de dansatori urmărind multiplele linii melodice.


Piesa "Allegro", compoziţia originală lui Ethan Iversen oferă o fugă cu un contrapunct realizat de două structuri demixtate ce urmăresc linii melodice ce conversează şi se confruntă. Grupurile execută în ritm alert piruete în sensuri opuse, în timp ce câte doi bărbaţi traversează în fugă scena transportând o femeie ce păşeşte în salturi cu picioarele în şpagat.

Piesa "A Day in the Life" înscrie o coregrafie de notaţie, ce apropie dansul mai mult de text decât de linia melodică, o suită de gesturi individuale urmăresc versurile şi orientează dansul către pantomimă şi gag, procedeul abordat în redarea mişcării fiind şarja şi cezura. Un straniu solo de theremin acompaniat de acordurile intime ale pianului punctează micile drame existenţiale.

Piesa Within You Without You este un moment coregrafic şi muzical inedit, un gen de raga în viziunea lui Lou Harrison, unul dintre principalii colaboratori muzicali ai lui Mark Morris. Linia melodică cu inflexiuni indiene urmăreşte o serie de mudre executate de un dansator în fundal, în timp ce un altul ocupă statuar centrul scenei în poziţia lotusului. Un moment de reculegere sau meditaţie se constituie ca un intermezzo între scenetele pline de vervă şi culoare, ilustrând preocuparea anilor '60 pentru muzica şi filozofia indiană. Mark Morris este un mare admirator şi cunoscător al muzicii indiene şi artiştilor indieni contemporani cu care a avut de-a lungul timpului o strânsă colaborare.

"Wilbur Scoville" se desfăşoară în ritmuri languroase de jazz, în care mişcarea e şarjată, segmentată sau descompusă după lungimea şi accentul prelungit al notelor. Structural, dansatorii se mişcă în catene de trei sau patru, ţinându-se de mână, paşii alternează după ritmurile interioare ale saxofonului: când cambraţi şi apăsaţi, când mici şi grăbiţi (orientali). Din lanţ se desprinde câte un solo, ce creează un memento, o dansatoare se prăbuşeşte lent şi patetic la sol.

Ceea ce caracterizează coregrafia lui Mark Morris în Pepperland este un ludic acut ce respiră în fiecare scenetă, un ludic generat de bucuria de a trăi, de a fi - transpus în acel miracol existenţial al anilor '60 cu toate modele lui -atracţia orientului, cultura rockului, a drogurilor, mitul celebrităţii şi în ultimă instanţă al Beatles-ilor. Culoarea psihedelică a costumelor, gestul caricatural, saltul imponderabil, zborul degajă acel spirit ironic şi fantezia specifică Beatles-ilor. Prin această vrie şi euforie a mulţimii, răzbate un subtil şi melancolic sentiment al singurătăţii evocat de însuşi titlul albumului: Sgt. Pepper's Lonely Hearts, realizat de câteva momente solo ale thereminului (Rob Schwimmer), ale pianului (Ethan Iverson) sau de voce (Clinton Curtis). În aceeaşi idee, din compoziţiile de grup se desprinde câte un singuratic ce continuă cu propriul registru de mişcări sau rămâne uitat pe scenă. Un yogin e prins în meditaţie, un altul exersează câteva posturi, absenţi la vulgul ce se agită în jurul lor.

În fapt, ironia şi fantezia comună Beatles-ilor şi creaţiile lui Mark Morris par a fi liantul acestui spectacol. Compoziţiile muzicale originale, prelucrarea şi adaptarea pieselor din album la canoanele coregrafice ce urmăresc paşii de dans popular sau social, fugile, horele, săriturile susţinute, zborul abat reprezentaţia de la maniera acelui ludic subtil şi abstract caracteristic Beatles-ilor şi impun un alt tip de ludic, tipic "markmorris-cian". Cu alte cuvinte, amprenta marelui coregraf este pe cât de irezistibilă, pe atât de ireductibilă, iar prezenţa Beatles-ilor în acest spectacol nu se vrea mai mult decât o omagială referinţă.





 Toate articolele despre Articole diverse


1 comentariu

  • Beatlesmania
    Adrian Lungu, 03.07.2019, 15:16

    Beatles au fermecat si inspirat generatii intregi, au marcat o etapa culturala dincolo de sfera muzicala, numele lor a devenit un substantiv comun. Este interesant de urmarit cum este perceputa muzica lor dupa 50 ani. Acest spectacol este o oglinda unei perioade marcate de schimbari culturale, culori contrastante, excese, exuberanta tinereasca dar si tragedie (John Lennon), care sunt toate surprinse in bogatia de miscare si culori a acestui dans.

Resurse

 Alte articole de Roxana Pavnotescu


Alte articole

 Triptic cu Molly Sweeney şi mentorii ei - Molly Sweeney, Roxana Pavnotescu
 Programul Centrului de teatru Educaţional Replika, noiembrie 2019, Comunicat de presă
 Începe Şcoala de bine, 2019, la Teatrul ACT!, Comunicat de presă
 Eurotrash la Bayreuth - Tannhäuser, Roxana Pavnotescu
 Dans Wanderer - O călătorie emoţională, Diana Pavlenco, editat de Luiza Vasiliu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer