Dacă ar fi să facem o statistică a echilibrului scenariului în ceea ce priveşte caracterizarea personajelor, am găsi o distribuţie omogenă. Fiecărui personaj principal, din cele patru la număr, îi corespunde aproximativ câte o oră de evoluţie, analiză şi interacţiune, fireşte, cu alte personaje. Sunt prinse în colimatorul dezbaterii Wei Bu, un elev de 16 ani, Wang Jin, vecinul lui, un huligan răzbunător pe nume Yu Cheng şi o elevă rebelă, Huang Ling. Acţiunea propriu-zisă are în vedere 24 de ore din viaţa acestor personaje. Virtualul echilibru structural e răsturnat, diluat, metamorfozat în succesive secvenţe de analiză sumbră asupra vieţii şi a raporturilor inter-umane. Decorul sordid, cadrele neguroase, exterioare periferice, feţele actorilor neluminate, filmate contre jour, planul secund ambiguu, pustiul străzilor, prezenţa morţii servesc această viziune a chinului existenţial. După spusele unui personaj, "viaţa e ca o pubelă în care gunoiul se tot adună".
Da xiang xi di er zuo / Elefantul nemişcat / An Elephant Sitting Still e un film greu, încărcat de simboluri abil manevrate în câmpul introspecţiei tăioase despre condiţia umană. Metafora titlului ţinteşte, ea însăşi, spre nedeterminarea unei stări de spirit bolnave, specifice unei societăţi dezabuzate, înstrăinate de propria ei esenţă umană. Dar viaţa, ne spune regizorul Hu Bo, e un spaţiu al confruntărilor neîntrerupte şi dinamica subiectului pune în evidenţă scene de violenţă întru-un limbaj cinematografic specific asiatic, aş spune. Prin intersectarea planurilor şi intensificarea momentelor acţiunii, regizorul creează o tensiune în derularea scenelor, conducând spre un crescendo emoţional fixat în mentalul personajelor ca o izbăvire: gândul şi drumul spre elefantul captiv din grădina zoologică din Manzouhli.
Iluzoriul deziderat se opinteşte în evenimente scăpate de sub control: Wei Bu îmbrânceşte pe huliganul şcolii care ajunge în spital, pentru a-şi apăra prietenul şi dă de belea, e urmărit de fratele celui băgat în spital, moare bunica lui Wei Bu, moare câinele alb al bătrânului, se sinucide un soţ înşelat, o elevă se simte atrasă de prodecanul şcolii şi un clip video cu ei doi este pus pe reţelele de socializare, distrugându-i profesorului cariera, relaţia dintre elevă şi mama sa e execrabilă, eleva căsăpeşte cuplul compromis ce intră în apartamentul lor ca să o acuze de pornografie. Se sugerează un cerc închis ca o cuşcă în care sunt prinse personajele fără putinţă de a evada. De unde explicaţia răbufnirilor violente prin parabola tipului cu note proaste la şcoală care salvează o pisică de la moarte pentru a o ucide apoi cu pietre, neavând pe cine să se răzbune pentru insuccesele sale şcolare. Camerele din azilul de bătrâni filmate cu lentoare agonizantă, precum şi străzile şi spaţiile lipsite de viaţă exprimă pustiul existenţial, vorbesc despre morbiditate şi teama de a ajunge inutil, recunoscută la un moment dat de unul din personaje.
Prestaţia actorilor cu chipuri severe, parcă sculptate în piatră dură, sporeşte stranietatea poveştilor trăite la limita suportabilului, stârnind compasiunea şi teama de impasul întrezărit, amânat, anulat. Întruchipând tineri, oameni din clasa de mijloc sau tânjind spre agoniseală, interpreţii Zhang Yu, Peng Yuchang, Wang Yuwen şi Liu Congxi compun portrete memorabile, care au asigurat şi asigură faima pe deplin meritată a acestui film-emblemă, singura creaţie a unui creator gigantic ce ar fi putut să fie dacă n-ar fi dispărut din această lume insuportabilă pentru el, sinucigându-se la 29 de ani. Fiorul acestei trăiri-limită e un mesaj tragic al acestui unic film al lui, străbătut în egală măsură de un suflu morbid şi compătimitor.
Descarcă programul TIFF 2019 aici..