Femeia (Elpida), ajunsă la vârsta unei menopauze premature. Bărbatul (Costas), îndopându-se cu medicamente pentru inimă, alergii (la usturoi) şi altele.
Cei doi iau masa împreună. Dimineaţa, la prânz, seara. Se aşază pe câte un scaun, se apucă de nişte tacâmuri, mănâncă şi tac. Nu e loc de vorbe, nu e loc de priviri. Femeia ar vrea, bărbatul îi taie orice elan.
Serile sunt petrecute la tv. El, la al lui, ea, la al ei. Cum ambele aparate sunt plasate în sufragerie, ea foloseşte căştile pentru sonor. Căştile au fir scurt, aşa că femeia stă uşor aplecată, într-o poziţie incomodă. Când căştile se strică, femeia e silită să renunţe la sunet. Bărbatului nu-i pasă.
Pause, debutul în lungmetraj al regizoarei cipriote Tonia Mishiali, care semnează, alături de Anna Fotiadou, şi scenariul, desenează, cu precizie şi răbdare, drama acestei femei care îşi conştientizează, cu disperare, cumplita fundătura în care şi-a trăit şi riscă să îşi sfârşească viaţa.
Povestea ei, povestea a milioane şi milioane de casnice ale marilor şi micilor oraşe, din Balcani, din estul ori centrul Europei ori Asiei ori Americii de Sud sau de Nord sau din mai cine ştie ce altă regiune a planetei, unde femeia-nevastă continuă să fie o anexă, financiară, sexuală, administrativă, a masculului-soţ.
Deşi oarecum schematic şi, deci, previzibil, Pause propune, de la un anumit moment încolo, un montaj interesant între realitatea ultra-cenuşie de care are parte eroina principală (ironic numită Elpida, adică speranţă) şi visele mai mult sau mai puţin conştiente ale acesteia, îmbibate de dorinţe fierbinţi şi / sau noir. Ce se întâmplă aievea şi ce rămâne dorinţă / coşmar neîmplinit devine o dilemă al cărei echivoc e principalul merit al scenariului.
La polul opus, împingerea spre extreme a celor două personaje are darul de a simplifica şi poate conduce la facile exerciţii de arătat cu degetul. Bărbatul (excelent interpretat de Andreas Vasileiou) e o colecţie de defecte greu de egalat de un caracter în carne şi oase. Femeia (nuanţată, sigură, impresionantă prestaţia Stellei Fyrogeni) e victima perfectă (nici măcar alegerea soţului nu-i aparţine, aflăm că a fost vorba de o căsătorie aranjată!). Un tiran şi a sa sclavă.
Dincolo însă de imperfecţiuni, Pause are meritul de a trata o temă gravă, de o teribilă actualitate şi (în) spaţiul românesc, o temă a cărei reală magnitudine a răspândirii la nivel naţional s-ar putea să ne îngrozească şi a cărei rezolvare nu e deloc trivială. Otrava generată de cupluri toxide ucide!
Descarcă programul TIFF 2019 aici..