Regizorul şi co-scenaristul Rodrigo Sorogoyen ridică şi dezvoltă toate aceste întrebări prin subiectivitatea deformată a politicianului ce se zbate, prins deja în ghearele justiţiei. Însă, spre provocarea fibrei etice a spectatorului, Sorogoyen deschide şi o interogaţie reflexivă. Astfel, se mai întreabă regizorul, acelaşi om, când era parte integrantă a unui întreg sistem corupt, s-a oprit, oare, pentru o cât de pasageră clipă, să reflecteze asupra implicaţiilor faptelor sale? A încercat să iasă, mental măcar, din vârtejul luxului şi combinaţiilor politice, pentru a reflecta asupra impactului asupra vieţii celorlalţi? Sorogoyen crede că nu. Iar pentru a demonstra filmic această idee, cineastul spaniol propune un film format dintr-un vârtej de emoţii şi de sunete sacadate, de priviri oţelite de ură şi de urmăriri nocturne demne de cele mai bune thrillere politice.
Muzica electronică rapidă injectează adrenalină şi potenţează senzaţia de pierdere a reperelor morale. Se adaugă montajul bine alternat (planuri-secvenţă în prima parte, care ilustrează uşurinţa, agilitatea cu care politicianul se mişcă în universul său - "ca peştele în apă", am zice, apoi, atunci când este încolţit şi atacat, close-up-uri bruşte pe figura lui Lopez-Vidal deformată prin obiective super-angulare).
Merită remarcat că Manuel Lopez-Vidal (Antonio de la Torre), coruptul lui Sorogoyen, nu este un strateg, un geniu al răului care să îşi ţeasă, cu inteligenţă şi maliţie, pânza de păianjen. El nu este nici măcar un cunoscător al arcanelor fiscale, un contabil capabil să creeze scheme financiare complexe spre folosul propriu. Deşi investigaţia procurorilor încearcă să creeze exact această imagine, în realitate, Manuel Lopez-Vidal este o inteligenţă mediocră: doar politica a fost cea care i-a netezit calea spre succes. Interpretarea lui Antonio de la Torre imprimă personajului său adicţia faţă de combinaţiile politice, plăcerea veroasă de a fi implicat în jocurile de culise şi de a culege roadele luxului ostentativ. Însă, de la Torre excelează cu adevărat în portretizarea mâniei lui Lopez-Vidal, a dorinţei sale de răzbunare atunci când sistemul, speriat de posibile repercusiuni ale dezvăluirilor presei, doreşte să îl transforme în ţap ispăşitor.
Naraţiunea politică manifestă este judicios amorsată de Sorogoyen. Lăsând numeroase lacune informaţionale (nu cunoaştem nici partidul, nici natura precisă a schemelor frauduloase sau autorii precişi ai acestora), filmul nu arată cu degetul un anumit partid politic sau o doctrină specifică. Pentru Sorogoyen, corupţia nu are nici nume, nici culoare. Şi tocmai din acest motiv, relevanţa trans-partinică şi trans-naţională a subiectului apare cu atât mai evidentă.
Astfel, corupţia este mai degrabă un stil de viaţă - o înflorire a unui sistem politic amorf şi inerţial. Categoriile morale au dispărut de mult. Ele vor re-apărea, mult prea târziu, atunci când zornăitul cătuşelor va suna la fel de înfricoşător precum trompeta îngerului Judecăţii de Apoi.
Din momentul începerii anchetei, personalitatea şi persona (masca socială) politicianului se destramă rapid. Foştii prieteni sau şefi nu vor să-l mai recunoască. Nici măcar nu-l trădează: doar se apără. Din reflex! Chiar şi soţia, beneficiară directă a afacerilor oneroase, mimând o inocenţă neconvingătoare, îşi retrage sprijinul moral: hoţul neprins e prietenul şi soţul ideal, coruptul investigat e părăsit ca un lepros.
Sorogoyen nu face o parabolă politică abstractă, cu personaje-tip: el îşi creionează cu atenţie personajele. Fiecare deţine propria personalitate, propriul trecut, chiar propriile motive pentru a fura. Însă, toţi devin extrem de asemănători atunci haita căreia îi aparţin este celebrată. Fie la un dineu luxos, când devorează convivial cantităţi impresionante de creveţi, fie atunci când trebuie să sacrifice pe cel mai slab dintre ei pentru ca grupul să supravieţuiască, personajele lui Sorogoyen manifestă comportamente gregare atent construite, care le oferă plauzibilitate. De exemplu, în rolul secundar al lui Luis Cabrera, un partener de matrapazlâcuri al lui Lopez-Vidal, actorul Luis Zahera impresionează prin realismul interpretării. Zahera combină mânia rudimentară, ochii înroşiţi şi scrâşnetul de dinţi al mojicului catapultat în sferele înalte ale puterii, cu răceala şi obedienţa politicianului cinic care vrea să scape de balastul de imagine în care s-a transformat fostul său prieten.
Astfel, El Reino / The Realm este un thriller politic captivant, în care uneori ai chiar senzaţia că apar politicieni români. În plus, pelicula funcţionează şi ca studiu de personaje pentru a revela mecanismele psihologice ale unei lumi pe care mulţi o bănuim, la care puţini au acces, dar care influenţează vieţile tuturor.
Descarcă programul TIFF 2019 aici..