Un film care se roteşte în jurul aceluiaşi subiect stringent al iubirii, subiect care s-a transformat la finalul proiecţiei într-o ingenioasă sesiune de Q&A, în care Mihai Chirilov a lansat regizorului, actorilor şi publicului, provocarea de a găsi un răspuns / rezolvare la aporia iubirii, prin ridicarea simplei întrebări - Ce este iubirea? Lucru ce a deschis o avalanşă de viziuni, perspective şi trăiri aparent eclectice şi contradictorii, dar care şi-au găsit punctul de întâlnire în aceeaşi dimensiune sufletească, aceea a existenţei umane. Astfel, iubirea nu este nimic altceva decât una din multele dimensiuni existenţiale ale individului, care ne poartă în paradigma unei veşnice căutări a sinelui şi a celuilalt, menită să ne valideze această aruncare a noastră în lume, în existenţă şi în acest lung, dar sigur, drum spre moarte. Cu toate că în film nu este vorba explicit despre actul morţii, totuşi ideea iubirii este ridicată la rangul unei entităţi metafizice muribunde, golite de sens şi ruinată de normele sociale.
Cei doi aşa-zişi monştri ai filmului, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa), sunt un cuplu aparent tipic pentru societatea românească, care ascunde totuşi o serie de secrete bine îngropate - din teama de a nu fi condamnaţi de prejudecăţile şi cutumele societăţi. Dacă iubirea implică sufletul şi o anumită libertate a acestuia, atunci teama şi sentimentul de ruşine interioară a celor doi, sunt absurde. Însă, dacă iubirea este doar o altă formă de a păstra aparenţele sociale şi de a face parte, ca individ, din paradigma modelului majorităţii, atunci iubirea devine o tară sufletească, greu de gestionat. Printr-un astfel de chin afectiv par să treacă cei doi soţi, din trăirile cărora flacăra pasiunii pare să se fi stins, odată cu trecerea timpului şi cu instaurarea rutinei conjugale. Goliţi de dorinţă şi de pasiune, cei doi îşi găsesc fiecare, refugiul într-o altă relaţie pasageră. Cum ideea infidelităţii nu pare să fie un lucru (a)normal - pentru individul postmodern - ingredientul surpriză ni se dezvăluie în orientarea (bi)sexuală a lui Arthur. Presaţi de regulile sociale şi de cei din jur, de a-şi pecetlui mariajul cu un urmaş, Arthur şi Dana sunt captivi într-un sistem pe care nu şi-l doresc, dar din care nici nu se pot sustrage. Ascunşi sub acest apelativ al monştrilor, cei doi reflectă imaginea disfuncţională a iubirii, dar mai presus de toate, pe aceea a naturii umane, în general. Astfel, metafora monştrilor nu ne este sugerată doar de chinurile, frământările, ispitele, acţiunile sau durerile sufleteşti ale celor doi, aflaţi în acest colaps afectiv, ci monştrii sunt reprezentaţi şi de această orânduire socială, de prejudecăţile, regulile, tradiţiile şi obligaţiile pe care fiecare individ trebuie să le respecte ca să poată face parte din modelul majorităţii - majoritate care, în paradigma filosofie lui Gilles Deleuze, nu este redată de cantitatea numerică, ci de relaţia regulilor cu puterea, care impun modelul şi care scurtcircuitează dimensiunea transcendentală a iubirii.
Descarcă programul TIFF 2019 aici..