Prima similitudine, apucătură balcanică, dezvăluită chiar la începutul celor două filme, este... furtul. Meteahnă numai balcanică? Dar ne-am deprins prin a ne autodeprecia, din păcate. În fine. Care sunt faptele? Nişte teleormăneni fură dintr-o maşină din vecinătatea parkingului din Cordoba supravegheat de Adrian, boacterul cu apucături scriitoriceşti din filmul lui Giurgiu. Irina, angajata unui patron de local dintr-un orăşel din Bulgaria, fură din mâncare şi băutură, ba mai mult, soţul ei, Sasha, fură cărbune din galeriile de sub pământ împreună cu alţi locuitori. Rivalitatea dintre vecinii care scormonesc după cărbune cu târnăcoape se acutizează când unul dintre ei intră pe "bucăţica" lui, deşi zăcământul de sub pământ e al statului. Nu se insistă asupra acestui fapt decât pentru a puncta sursa reală de combustibil pentru încălzirea casei pe timp de iarnă, cărbune subtilizat sistematic de oameni nevoiaşi, ca pe la noi, deprinşi cu mici furtişaguri încă din perioada comunistă. Totuşi, faptul real primeşte coronamentul metaforei pătrunzătoare: cetăţenii fură statul şi nu sunt pedepsiţi.
Dar viaţa greu de îndurat a Irinei se schimbă în şi mai rău când soţului ei îi sunt amputate picioarele în urma unui accident petrecut în galeria subpământeană. Cineva, ca să se răzbune, a desprins o grindă din tavanul de susţinere şi aceasta s-a prăvălit peste el chiar în ziua în care Irina a fost concediată. Biata femeie încearcă să se reangajeze, dar patronul o refuză, încearcă să se prostitueze, dar "proprietara părţii de trotuar" unde ajunge o alungă. Având remuşcări, cel vinovat de accidentul soţului ei, vecinul Varlaam, apicultor, consimte să-i cedeze o parte din producţia de miere şi Irina ajunge să vândă borcane cu miere pe marginea drumului. Dar asta nu e îndestulător. Soluţia ieşirii din sărăcie i se arată atunci când i se propune să fie mamă-surogat pentru o familie din Sofia.
Din acest punct, coordonatele analizei personajului se adâncesc, se diversifică exponenţial aria relaţionărilor cu ceilalţi. Interpreta Irinei, Martina Apostolova, cu o fizionomie specific slavă, încarcă personajul cu tensiuni interne greu suportabile, dar şi cu răbufniri violente ce-i exasperează pe cei din jurul ei. Irina este o femeie voluntară în stare să-şi asume condiţia şi să lupte pentru ea şi familia ei. Contactul cu cuplul doritor al copilului o destabilizează pe timpul purtării sarcinii şi reacţionează agresiv, în ciuda contractului încheiat. Actriţa pune în evidenţă multitudinea stărilor ei afective într-o abordare neinhibată a cerinţelor expresivităţii. Jocul ei ar fi meritat un premiu pentru interpretare. La festivalul de la Veneţia filmul a primit Premiul special al juriului.
În ciuda neînţelegerilor ivite pe parcurs dintre mama-surogat şi Eva, mama virtual oficială, interpretată de Irini Jambonas în registru grav, rezervat, apropierea dintre ele e emoţionantă mai ales în scena dinaintea naşterii. Cuprinsă de durerile facerii şi de nelinişte, Irina se plimbă prin cameră dintr-o parte în alta. Eva o urmează pas cu pas, trăind în paralel, participând intens, preluând durerile ei. Neavând decât valoare de potenţare a intrigii şi apoi de prezenţă benignă, Sasha (interpretat de Hristo Ushev), soţul Irinei ajuns în scaun de handicapat e anodin în ansamblu, născând un singur sentiment: compasiunea. Duplicitar în gest şi faptă apare vecinul Irinei, Varlaam, întruchipat de Krassimir Dokov.
Irina e un film normal despre ceea ce a devenit normalitatea balcanică.
Descarcă programul TIFF 2019 aici..