Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2019

Pescăruşul şi maşina timpului - Sin fin / Fără sfârşit la TIFF, 2019


Zi de zi, Tg. Mureş, iunie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cinefilii interesaţi de un film în care dramatismul, tandreţea, surpriza şi regretele se întrepătrund într-un mod cuceritor vor aprecia producţia iberică Sin fin / Fără sfârşit, în regia lui César Esteban Alenda şi José Esteban Alenda. Filmul este prezentat în cadrul TIFF, la secţiunea Competiţie şi îi are în rolurile principale pe Javier Rey şi María León, care şi împrumută numele personajelor pe care le interpretează.

Povestea este simplă, aproape arhetipală prin esenţializarea ei, şi prin asta, cu atât mai penetrantă. Javier e un tânăr pasionat de fizică şi de ştiinţă, cărora îi dedică toată energia şi timpul. Are un simţ de observaţie acut şi pătrunzător, însă, în mod previzibil, abilităţile sale sociale sunt foarte reduse şi e stângaci, în special cu femeile. Când apare în peisaj Maria, o actriţă aspirantă, care prin personalitatea ei expansivă contrastează cu introvertitul Javier, acesta trebuie să se adapteze şi să facă loc în universul său organizat, bazat pe legităţi inflexibile şi date fixe, unei lumi străine, deopotrivă fascinante şi destabilizatoare.

Tânărul îşi marchează fiecare zi în parte vizionând răsăritul şi apusul soarelui, iar aceste coordonate temporale vor deveni şi parametrii care vor încadra povestea de dragoste cu Maria. Când aceasta află că tânărul savant n-a văzut niciodată marea pe viu, îi face o surpriză şi îl duce acolo. Traseul lor va deveni o călătorie a autocunoaşterii, a negocierii sentimentelor reciproce şi a armonizării cu celălalt, care va rămâne un reper al vieţii lor împreună, dar şi un etalon al unor clipe frizând perfecţiunea, care nu mai pot fi reactualizate.


În mod inevitabil, 15 ani mai târziu, relaţia lor ajunge într-un punct mort, iar incapacitatea lui Javier de a manifesta la fel de mult interes şi afecţiune pentru partenera sa ca pentru vocaţia sa au distrus legătura dintre el şi Maria. Savantul reuşeşte, în cele din urmă, să îşi realizeze un vis mai vechi, acela de a construi o maşină a timpului, cu ajutorul căreia va călători înapoi în timp pentru a interveni asupra prezentului şi a-i modifica cursul în viitor. Astfel, filmul se desfăşoară pe două planuri, cel al tinereţii, în care gesturile mărunte, evenimentele aparent nesemnificative şi detaliile minore, prin raportarea la apusul ce va încheia ziua într-un număr bine stabilit de ore, căpătau un aer aproape magic, şi prezentul în care Maria, depresivă, şi cu tendinţe suicidale, este provocată să participe o reconstituire a acelei zile de neuitat, prin care se încearcă reanimarea vechilor sentimente.

Contrastul între aspectul fizic al celor doi îndrăgostiţi din tinereţe şi cel decrepit, marcat de trecerea anilor şi de suferinţă, în special în cazul Mariei, creează o tensiune bine susţinută între cele două planuri temporale, însă decizia realizatorilor filmului de a pune relaţia lui Javier şi a Mariei în oglindă cu cea a Ninei şi a lui Trigorin din Pescăruşul lui Cehov mi se pare că îi diminuează miza, originalitatea, şi îi dă un caracter previzibil. Raportarea la piesa cehoviană e departe de a fi subtilă: Maria repetă rolul Ninei, iar afinitatea pentru personaj este evidentă, atât la nivelul propriei personalităţi, cât şi a propriei biografii: ambele tinere visează să devină actriţe şi să câştige iubirea unui bărbat care e indisponibil emoţional şi e absorbit în propria lume. De aici încolo, Maria îl va porecli pe Javier, Trigo, după scriitorul Trigorin din Pescăruşul, iar deznodământul tragic al Ninei, care eşuează ca actriţă, ca iubită şi ca mamă, prefigurează viitorul Mariei, care îşi joacă propria dramă cu forţe tot mai reduse.


Că o fi un omagiu adus capodoperei lui Cehov sau o încercare de a reactualiza, plecând de la un caz ilustru, tragedia incompatibilităţii între două persoane, a incongruenţei dintre două lumi care nu se pot alinia, producţia Sin fin / Fără sfârşit lasă publicul să decidă. Ceea ce pierde prin caracterul previzibil şi prin absenţa unor evenimente propriu-zis excepţionale câştigă printr-o chimie excelentă între cei doi actori, prin sinceritatea relaţiei lor, care este discrepantă, dar niciodată falsă, şi prin calitatea emoţiilor transmise pe tot parcursul filmului. Imaginea naturală, simplă, dar extrem de eficientă în captarea şi redarea emoţiilor, a stărilor sufleteşti şi a frământărilor personajelor îi conferă filmului valenţe poetice şi îi subliniază farmecul momentelor efemere care îşi găsesc împlinirea tocmai în această imperfecţiune.


Filmul se insinuează încet şi sigur în sufletul spectatorului fiindcă nu încearcă să îl momească, să îl plaseze pe piste false, să îi furnizeze informaţii contradictorii şi derutante. Povestea pe care o spune este exact ceea ce se vede, şi nu oferă explicaţii, nu încearcă să descifreze marile dileme sentimentale ale umanităţii, nu îşi propune să idilizeze o relaţie sau să transforme personajele în (anti)eroi. Sin fin / Fără sfârşit conţine, in nuce, toate poveştile de dragoste în care unul dintre personaje crede că dragostea îl va mântui, iar celălalt personaj este incapabil să simtă această stare de spirit.

Emoţionant - fără a fi melodramatic, autentic - fără a fi naturalist, direct - fără a fi prea explicit, Sin fin / Fără sfârşit ne invită să ne evaluăm propriile sfârşituri şi să decidem dacă acestea pot, de fapt, continua ca o iubire care refuză să se lase asfixiată.

Descarcă programul TIFF 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Cinemax 2
Sâmbătă, 14.12.2019 - 21,30
Duminică, 15.12.2019 - 10,55
Miercuri, 18.12.2019 - 21,30


Resurse

 Alte articole de Andrei Vornicu


Alte articole

 Fetiţa fără adresă - Systemsprenger / Systemcrasher / Copilul-problemă la Zilele Filmului German, 2019, Cristian Caloian
 Post-comunismul se tratează bine cu umor - Gospod postoi, imeto i' e Petrunija / Dumnezeu există şi numele lui e Petrunija, Cristian Caloian
 Porumboiu pe insula lui Aristofan - La Gomera, Roxana Pavnotescu
 În noapte - Monştri., Victor Morozov
 Ca în filmele americane - La Gomera, Victor Morozov
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer