Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 14 iunie 2019, a fost dirijat de Conrad van Alphen şi a cuprins două lucrări importante din literatura muzicală franceză, în care orga joacă un rol de seamă: Concertul în sol minor, pentru orgă, coarde şi timpani, op. 36 de Francis Poulenc, solist Domenico Severin care a susţinut şi partitura de orgă a Simfoniei nr. 3 în do minor, op. 78 "cu orgă" de Camille Saint-Saëns.
Seara muzicală de la sala Ateneului Român s-a deschis cu Concertul în sol minor, pentru orgă, coarde şi timpani, op. 36 de Francis Poulenc [1], solist Domenico Severin. Lucrarea a fost compusă între anii 1934-1938, fiind dedicată Prinţesei de Polignac. Prima audiţie a Concertului a avut loc la 21 iunie 1939 la Salle Gaveau din Paris, cu organistul Maurice Duruflé. Această lucrare neo-barocă face parte din opusurile religioase ale lui Francis Poulenc. Conceput în spiritul unei Fantezii de Buxtehude, concertul se desfăşoară într-o singură mişcare, având şapte indicaţii succesive de tempo: I. Andante II. Allegro giocoso III. Subito andante moderato; IV. Tempo allegro - Molto agitato; V. Très calme - Lent; VI . Tempo de l'allegro initial; VII. Tempo introduction - Largo. Fiecare mişcare diferă prin stil, tonalitate şi scriitură. Cele introductive sunt puternice, chiar cu sonorităţi violente, marcate de acordurile în forte ale orgii, pe când mişcările intermediare ce le succed pe cele de deschidere, sunt calme, duioase şi pline de sensibilitate.
La sala Ateneului Român, am ascultat cu emoţie această lucrare concertantă, în interpretarea organistului Domenico Severin, acompaniat de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Conrad Alphen.
Solistul serii, Domenico Severin este actualmente organistul titular al marii orgi a catedralei Saint-Etienne din Meaux, Franţa.
Este considerat un specialist al muzicii italiene pentru orgă (secolele al XIX-lea şi al XX-lea). A înregistrat integrala lucrărilor pentru orgă de Raphael Manari, precum şi compoziţii aparţinând lui Ottorino Respighi, Marco Enrico Bossi şi Oreste Ravanello. Domenico Severin este director artistic şi profesor de orgă al Académie Organ'ISSIMO. Născut în 1967, Domenico Severin a studiat orga la Conservatorul Benedetto Marcello din Veneţia, cu Sergio de Pieri. S-a perfecţionat apoi cu Michael Rădulescu, Harald Vogel, Marie Zacher, Michel Chapius, Marie-Claire Alain, Pierre Cogen, Daniel Roth Arturo Sacchetti, Luigi Ferdinando Tagliavini, Lionel Rogg şi Guy Bovet. Domenico Severin a câştigat Premiul I în Interpretare Organistică, Improvizaţie, Pian, Cânt Gregorian, Armonie scrisă şi aplicată, Contrapunct şi Fugă, al Conservatorului din Veneţia şi Premiul pentru Analiză Muzicală al C.N.R. de Boulogne-Billancour. A concertat în Franţa, SUA, Canada, Rusia, China şi Hong Kong şi Africa de Sud.
Ascultând concertul de Francis Poulenc în interpretarea organistului francez Domenico Severin am admirat contopirea sonoră realizată între acest instrument, el însuşi cât un ansamblu orchestral şi emisia interpreţilor de pe scenă. Vibraţiile instrumentelor cu coarde aduceau o anume umanizare, iar sunetele cântate prin tuburile metalice ale orgii înconjurau, precum o aură luminoasă, înnobilând muzica. Era acolo un minunat dialog, în care timbrul şi intensitatea sunetelor confereau când vijelii sonore, când lirism. Loviturile de timpan aminteau o scurgere implacabilă a timpului. Surprinzătoare a fost tema din Allegro gioccoso, cea care avea să revină de mai multe ori pe parcursul lucrării. Solistul colabora foarte bine cu dirijorul Conrad van Alphen, totul fiind precis coordonat. Tensiunea muzicii era menţinută cu abilitate şi în secţiunea cea mai lungă a concertului, Subito andante moderato. Cât de frumos a fost realizat momentul pregătirii, al tranziţiei către tempo allegro, molto agitato, cu o măiestrită gradare a accelerando-ului, însoţit de crescendo-ul tumultuos! Splendid au sunat solo-urile de violoncel. Interesantă mi-a părut şi secţiunea în care orga relua tema principală, uşor modificată, iar instrumentele ansamblului orchestral o acompaniau într-un staccato pregnant. Părţile lirice cântate de Domenico Severin excelau prin echilibrul dintre subiect şi contrapunct, fiecare cântat pe alt manual al orgii, ceea ce genera un efect de reliefare. Disonanţele, voit introduse în armonia afirmată de orgă, creau o stare de introspecţie dubitativă. Momentele de subito piano erau urmate de schimbarea registrelor (de pildă cor de nuit, calme) creând un puternic contrast dinamic.
Încercam să-mi imaginez ecoul pe care l-ar fi avut aceste acorduri intense, în ambientul unei mari catedrale gotice.
Concertul de orgă s- a încheiat cu formula ornamentală tipic barocă, pe un mordent inferior, ce alternează funcţiunile tonică - sensibilă - tonică, cu simbolistica aferentă (binele -răul, binele). Acordul final de sol minor suna zdrobitor.
După pauză, publicul de la sala Ateneului Român a ascultat Simfonia nr. 3 în do minor, op. 78 "cu orgă" de Camille Saint-Saëns. Compusă la comanda Royal Philharmonic Society, în 1886, lucrarea a avut premiera în acelaşi an la Londra. Simfonia consacrată memoriei lui Franz Liszt a fost scrisă în două părţi, însă structura este de patru secţiuni: Adagio - Allegro moderato, Poco adagio; 2. Allegro moderato - Presto, Maestoso - Allegro. Dintre acestea, doar în două secţiuni cântă orga. În instrumentaţia simfoniei se regăsesc trei flaute, două oboaie, un corn englez, două clarinete, un clarinet de bas, două fagoturi, un contrafagot, patru corni, trei trompete, trei tromboane, trianglu, cinele, un tobă mare, pian, precum şi viori, viole, violoncele şi contrabasuri. Simfonia pare o istorie a carierei muzicale a compozitorului. Aceasta foloseşte în mod ciclic materialul său tematic. Toate melodiile evoluează pe parcurs.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Conrad van Alphen, Simfonia nr. 3 de Camille Saint-Saëns a avut măreţia şi autenticitatea unei lucrări romantice importante, impresionând auditoriul din sala Ateneului. Ascultam tema oboiului din introducerea primei părţi, Adagio, expusă cu un sunet dulce, în stilul cantabilităţii mendelssohniene. În prima temă a formei de sonată recunoşteam Dies irae [2]- o idee muzicală cu simbolistica morţii. Cea de-a doua temă, suavă, deriva din prima, pentru ca în Dezvoltare, ambele să fie intens prelucrate.
În secţiunea a doua a simfoniei ascultam tema lirică, plină de romantism, prezentată de instrumentele cu coarde şi susţinută de orgă. Tema era apoi preluată de instrumentele de suflat de lemn. Am apreciat energia ideii muzicale din Scherzo. Dirijorul Conrad van Alphen a reuşit să impună un tempo care să avantajeze spiritul alert, chiar agresiv al acestei părţi. Ascultam În Trio intervenţiile pianului cu acele game şi arpegii sclipitoare. După reluarea Scherzo-ului, o temă nouă îşi făcea apariţia, cântată de instrumentele cu coarde grave. Mereu se puteau recunoaşte elemente din prima temă a simfoniei. În secţiunea Maestoso, orga suna monumental, cu acorduri ample prelungi. Din nou auzeam Dies irae, la orgă. Coda a adus într-adevăr atmosfera de solemnitate. Do majorul suna luminos.
Admirabilă construcţia întregii simfonii, pe care dirijorul Conrad van Alphen [3] a realizat-o împreună cu interpreţii de pe scena Ateneului. Acest maestru al baghetei captează atât ansamblul orchestral, cât şi publicul printr-o naturaleţe a abordării fiecărui detaliu muzical. Muzica pare un râu care parcurge spaţii mari, când pe un relief aprig, învolburându-se, când pe şes, calmându-se. Fiecare măsură suna viu, având mereu un sens.
Aplauzele puternice şi ovaţiile au răsplătit o interpretare fastuoasă, plină de armonii, tensiuni şi cu zone meditative de mare frumuseţe.
Muzica simfoniei a fost utilizată şi în cinematografie, de pildă în filmul american Song to Song (2017), regizat de Terrence Malick, cu actorii Michael Fassbender, Ryan Gosling, Rooney Mara şi Cate Blanchett.
NOTE
[1] Francis Poulenc (1899-1963) a fost un compozitor şi pianist francez. A scris lieduri, lucrări pentru pian solo, muzică de cameră, coruri, opere (Dialogul Carmelitelor, Gloria), balete (Les biches) şi concerte (clavecin, orgă).
[2] Dies irae (ziua mâniei) e un imn religios din perioada medievală, utilizat de o seamă de compozitori precum Wolgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Hector Berlioz, Igor Stravinski.
[3] Conrad van Alphen a colaborat cu orchestre de renume precum Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Simfonică din Svetlanov, Filarmonicile din Stuttgart, Bruxelles, Bogota şi Moscova, Bochumer Symphoniker, orchestrele Radio din Praga şi cu Gran Teatre del Liceu din Barcelona. A susţinut serii de concerte cu Concertgebouw Royal Amsterdam. De asemenea, a fondat Sinfonia Rotterdam. Dirijorul sud-african Conrad van Alphen a efectuat turnee în Columbia, Brazilia, Mexic, Chile, China şi Rusia.
*https://fr.wikipedia.org/wiki/Symphonie_n%C2%BA_3_(Saint-Sa%C3%ABns)