Return of the King (extended cut) - King Kong

În mod normal, cronica se putea încheia după titlu. Cu toate interpretările lui distincte, care sunt doar două. Totuşi... nu se face. La naiba, Kong is King.

Din nefericire, pentru o întreagă generaţie de cinefili, mai mici sau mai mari, Peter Jackson este sinonim cu o anume trilogie. Sunt mulţi cei care n-au habar, helas!, că cineastul neo-zeelandez şi-a început cariera cu un gore sadea (Bad Taste), şi-a continuat-o cu o versiune Muppets hardcore (Meet the Feebles) şi cu un zombie-fest jubilator (Braindead, al cărui opening se petrece pe Skull Island, nota bene!), a făcut apoi un detour fantastic (Heavenly Creatures) şi un mockumentar muşcător / fascinant (Forgotten Silver, despre inventatorul imaginar al cinema-ului modern, Colin McKenzie), iar după ce a îngemănat măiastru creaturi reale şi digitale pentru amicul Robert Zemeckis (The Frighteners, proaspăt apărut la noi pe DVD în versiune director's cut) a purces la adaptarea amintitei trilogii, corvoadă plăcută, recompensată din plin şi doar niţel mai istovitor / copleşitoare decât frăzoiul pe care tocmai îl închei. Cu toate acestea, şi cu toată ambiţia şi magnitudinea Inelelor (care, pentru mine, s-au terminat după Turnuri), Peter Jackson şi-a dorit cu adevărat să semneze un singur film - primul pe care l-a văzut în copilărie.

Din nefericire, pentru o întreagă generaţie de cinefili, mai mici sau mai mari, Merian C.Cooper şi Ernest B.Schoedsack n-au nici o semnificaţie. Sunt mulţi cei care, helas!, n-au habar că, în 1933, cei doi, ajutaţi de efectele (foarte) speciale semnate Willis O'Brien, au definit practic cinematograful ca entertainment, fără să le pese că, peste ani şi ani, critici feluriţi (mai mici sau mai mari) se vor ambiţiona să vadă în King Kong fie o manifestare mai mult sau mai puţin subtilă a sexualităţii masculine, fie doar un divertisment mai mult sau mai puţin caraghios, dar cu siguranţă kitsch şi defel emoţionant. Yeah, right! Acesta e filmul care ne-a entuziasmat pe cei mai pasionaţi dintre noi şi acesta e filmul pe care Peter Jackson l-a văzut la nouă ani şi pe care a hotarât să-l refacă atunci când va creşte mare. Acum 10 ani le-a oferit proiectul celor de la Universal, care l-au poftit frumuşel la plimbare; post-inele situaţia s-a schimbat şi acelaşi studio i-a oferit neo-zeelandezului 20 de milioane ca să-şi vadă visul cu ochii... şi noi odată cu el.

Trecând, pour une fois, peste dezbaterea interminabilă "to remake or not to remake", întrebarea stăruie: ce-a făcut Peter Jackson? Ei bine, a luat un film clasic de aventuri, seminal, e drept, dar şi niţel datat, şi l-a transformat într-un FILM (cine)magic, aşa cum nu credeam că se mai poate. Totul e mai mult (durată, dinozauri, Manhattan) şi mai bun (efectele, duh!; personajele); povestea pe care (sper) o ştim cu toţii e refăcută cu inteligenţă (regizorul Denham e o combinaţie de Griffith şi Welles, sau un Jackson alter-ego, dacă preferaţi), pasiune (Jack Driscoll e acum scenarist iar la bordul navei Venture scrie într-o cuşcă), dragoste (relaţia Ann Darrow / Kong nu mai e vulgar / stranie, ci tristă şi frumoasă - nimic nu bate scena în dare actriţa se maimuţăreşte chaplinian în faţa... maimuţoiului), respect (trimiteri savuroase la Fay Wray, Merian C.Cooper sau familia McKenzie, plus un insert la final de generic care m-a făcut să-mi muşc buzele ca să nu plâng - "They got caught in a celluloid jam...") şi imaginaţie (atacul insectelor, infinit mai terifiant ca cel "refuzat" de cenzură în 1933). A rezultat o călătorie luminoasă în inima întunericului, un "bizarre love triangle" damnat din start, un omagiu reverent adus cinematografului în sine, una din cele mai postmodernist / emoţionante disecări ale celei de-a 7-a arte şi un portret impunător al ultimului supravieţuitor dintr-o specie pe care toţi o credeam dispărută. Credeţi că mă refer la Kong? Mda...

Peter Jackson a săvârşit un blockbuster personal, cu toate contradicţiile de rigoare, la finalul căruia (trei ore şi un pic) s-ar putea să vă doară fundul, dar în nici un caz în fund. Mă rog, doar dacă nu vă plac filmele... Întrebări?

De ce Jack Black... Pentru că Nicholson e prea bătrân. De ce Empire State Building... Pentru că "beauty killed the beast". De ce King Kong... Pentru că mi-a adus aminte de ce, acum 25 de ani, am început să merg la cinema.


Notă: O formă "primitivă" a acestei recenzii a apărut la mijloc de decembrie în Apropo TV.