Peter Jackson şi filmele sale

Ca spectacol grandios, cinematograful a fost dominat în ultimii ani de două serii: Stăpânul inelelor şi Harry Potter. Dacă cele patru părţi (apărute până acum) din Harry Potter au fost realizate de 3 regizori diferiţi (Chris Columbus, Alfonso Cuarón şi Mike Newell), Stăpânul inelelor a purtat semnătura unuia singur pe toate cele trei părţi ale trilogiei - Peter Jackson.

Jackson era un neo-zeelandez cvasi-necunoscut înainte de lovitura cu Stăpânul inelelor. A debutat cu un scurt-metraj, în 1976, iar din 1987 până în 1996, a realizat 5 lung-metraje pentru cinema şi alte două pentru televiziune. În 1994, obţinuse un premiu de regie la Veneţia pentru Heavenly Creatures.

Ca şi Harry Potter, Stăpânul inelelor e o ecranizare sau, mai bine zis, o serie de ecranizări. E poate cel mai grandios spectacol pentru cinema de la Războiul stelelor încoace şi ceea ce-i dă amprenta specifică e atmosfera gotică îmbinată cu grandoarea. E de vârf în ceea ce priveşte efectele speciale (aşa cum fusese şi seria Războiului stelelor la vremea ei), iar noile tehnologii dolby surround i se potrivesc ca o mănuşă - spectatorul e copleşit, ţintuit în scaun în faţa lumii propuse/ecranizate de Peter Jackson.

Stăpânul inelelor e acel tip de film hollywoodian ce scrie istoria cinematografului comercial de buget uriaş. Fiecare din cele trei părţi are în jur de 3 ore, cheltuielile au fost enorme, dar şi succesul pe măsură. Prima şi ultima parte au mers cel mai bine şi a fost o scădere de încasări la partea a doua.

De-aici încolo, toate drumurile par să fie deschise pentru Jackson. O dovedeşte ultimul lui film - King Kong, de aceleaşi dimensiuni ca fiecare din cele trei părţi ale Stăpânului inelelor: cu o lungime de trei ore, cu efecte speciale de vârf, un mega-buget, ce reia mitul gorilei uriaşe King Kong. Ceea ce impresionează la filmul lui Jackson e tuşa retro pe care o imprimă filmului şi care, combinată cu tehnologia de vârf, îl particularizează printre filmele de acest gen. Apoi, accentele ecologiste sunt şi ele rar întâlnite în asemenea contexte. Monstrul e privit cu mai multă sensibilitate decât în alte filme ale seriei, iar reconstituirea lumii dinozaurilor nu e cu nimic mai prejos decât cea a lui Spielberg din seria Jurassic Park. În ansamblu, şi King Kong e un spectacol copleşitor prin grandilocvenţă şi care, în ciuda celor 3 ore, îl ţine pe spectator aproape în permanenţă tensionat.

Ar fi prea mult spus că Peter Jackson a făcut, cu cele patru mega-producţii, film de autor. Asta pentru că toate respectă şi sunt construite pe calapodul filmului comercial, hollywoodian. Amprenta lui Jackson e vizibilă în profesionalismul cu care creează atmosfera în astfel de producţii care, datorită dimensiunilor, sunt foarte greu de ţinut în mână.

Jackson n-a ieşit doar el din anonimat odată cu aceste filme, ci a scos şi Noua Zeelandă din acelaşi cvasi-anonimat în care se afla pe scena cinematografiei mondiale. În afară de o regizoare curtată de festivalurile internaţionale (Cannes, Veneţia) - Jane Campion - , Noua Zeelandă nu are o cinematografie care să fi produs ceva răsunător. Peter Jackson e cel care a făcut din locaţiile de filmare la Stăpânul inelelor, locuri de pelerinaj pentru fani. Şi care a făcut să se vorbească de Noua Zeelandă ca de o ţară cu o cinematografie de luat în seamă.