Şi asta mai ales în anii din urmă, când circuitul informaţional a fost şi este construit pe scheletul catastrofelor mai mult sau mai puţin închipuite, iar intruziunea administrativului în viaţa de zi cu zi trezeşte mai mult îngrijorări, decât entuziasm.
În ceea ce priveşte Teatrului Naţional de Operă şi Balet "OIeg Danovski" eram prevenit. Fusesem deja câştigat de pariul tot mai "don quijotesc" al conducerii, respectiv al directoarei Daniela Vlădescu, de a reuşi punerea în scenă a unor producţii de o înaltă ţinută artistică în condiţiile unei tot mai accentuate subfinanţări. Am văzut în ultimul timp o minunată Traviata în 2018 şi o remarcabilă Frumoasa din Pădurea Adormită la închiderea stagiunii 2018-2019.
Subfinanţarea, sau fenomenul prin care, din varii motive, instituţiile statului dedicate artelor spectacolului nu mai primesc bani pentru a-şi menţine ritmul şi predictibilitatea propriilor noi creaţii artistice, acaparează tot mai mult discuţiile din spatele şi din faţa scenei, viciind - printre multe altele - şi actul critic. Pentru că nu putem ignora faptul că nivelul actului scenic susţinut de munca şi talentul artiştilor este tot mai mult influenţat de conjunctură şi depinde de meritele celor din management, care fac posibilă existenţa acestuia pe scenă.
Aceasta este Marea în care navighează acum, în condiţii tot mai periculoase, instituţiile de cultură şi artă din România.
Proiectul intitulat Lacul Lebedelor pe lac a fost realizat de Primăria oraşului Ovidiu, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa şi susţinut de artiştii acestuia. Este o picătură, ce-i drept, în marea de proiecte abandonate. Dar este de aplaudat în primul rând ideea prin care primarul oraşului a adus în atenţia a mai bine de 1.000 de spectatori, în marea lor majoritate turişti aflaţi pe litoral, dar şi constănţeni, faptul că această aşezare care poartă numele marelui poet al antichităţii, poate să surprindă printr-o ofertă cu adevărat culturală şi să-şi pună în valoare micuţa, dar foarte cocheta şi bine amenajata faleză de pe malul lacului Siutghiol într-un astfel de registru.
Peste oportunitatea proiectului s-au suprapus, din fericire, pasiunea şi competenţa celor implicaţi în această producţie. Astfel că această întreprindere, care ar fi putut uşor să alunece pe insidioasa pantă a aproximativului - de care, de altminteri, litoralul românesc nu duce deloc lipsă - a reuşit să treacă rampa la înălţimea unui act cultural de mare ţinută artistică.
Voi începe cu Monica şi Horaţiu Cherecheş un cuplu artistic care îşi continuă glorioasa carieră solistică din de acum legendara "perioadă Oleg Danovski" cu aceea de coordonatori ai corpului de balet al teatrului. Realizările şi modul lor de lucru au făcut deja ca trupa de balet a teatrului să atragă artişti valoroşi din toată lumea, balerine şi balerini care pentru şansa de a dansa roluri importante vin la Constanţa fără să ţină cont de salariile foarte mici. În acest fel, am aplaudat evoluţia japonezei Mayu Takahashi, o minunată Odette-Odille, reuşind ca peste excelenta evoluţie coregrafică, să transmită inocenţa şi bucuria dragostei pentru Siegfried cel plin de romantism, admirabil interpretat de australianul Douglas Stewart, pentru ca apoi să impresioneze printr-o subtilă trecere a zâmbetului în zona malefică a amăgirii, la cârma întunecatului scenariu aflându-se un Rothbart mai degrabă minimalist ca anvergură gestuală, dar foarte tranşant şi cu o foarte bună susţinere a expresiei, întruchipat de englezul Ryan Brown.
O importantă contribuţie au avut şi scenografia şi costumele semnate de Adriana Urmuzescu. Luna cu uşă de pe fundalul-lac au indus o atmosferă de romantism şi fluiditate, continuată în plan imagistic si de costumele desfăşurate în zona culorilor marine, tonurile de verde, gri şi albastru întunecat prinzând volum în materiale, linii şi o discretă ornamentică vestimentară care au ajutat discursul dramatic excelent susţinut de întreg corpul de balet. Sunetul a avut, din fericire, un bun dozaj în ceea ce priveşte amplificarea.
Scena s-a aflat la o distanţă de câteva zeci de metri de public. Dar cei care au făcut ca povestea să prindă viaţă au reuşit până la final să capteze atenţia tuturor. Cu alte cuvinte, au reuşit ca firava picătură de sensibilitate şi fior poetic unic al Lacului Lebedelor să aibă forţa de a invada oceanul de confuzie dat de lipsa de contact cu actul cultural al multora dintre cei prezenţi. Şi asta nu-i la îndemâna oricui!
În termeni militari, corpul de balet al Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa s-a comportat ca un detaşament de elită, care a reuşit, peste partea tehnică a evoluţiei lor, să creeze o emoţie artistică care a sedus o asistenţă foarte numeroasă şi eterogenă.
