Debutul său dramaturgic s-a întâmplat hăt, în 2004, cu David's Boutique, la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. După o pauză de 10 ani, a venit Az ördög próbája / Castingul dracului, la compania Tompa Miklós a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Începând din 2016, avem minimum un text afrimian pe an, înscenat la Timişoara, Brăila, Târgu-Mureş sau Sfântu Gheorghe.
Pe 4 mai 2019, Afrim a sosit la Piatra-Neamţ. După o săptămână de acomodare şi de stabilire a distribuţiei, au urmat 7 săptămâni x 7 dimineţi mai mult sau mai puţin neîntrerupte în care regizorul şi-a scris textul la cafeaua de dimineaţă. Cu fiecare actor şi Piatra-Neamţ în gând. Ce se scria dimineaţa se repeta după-amiază. Apoi, parte din text se păstra, parte se ştergea. Tot aşa până pe 26 iunie 2019, cu două zile înainte de premieră.
*
Workshop. Atelier. Cuvinte. Cel mai adesea, goale. Forme sofisticate pe fonduri goale. Cu o. Sub fiecare pas... le ia la mişto. Când mai subtil, când mai evident.
Şase oameni (apoi, cu poliţistul, şapte; se adaugă un fost-el-şi-ea, nouă; se completează cu unul dintre cei doi live-muzicanţi, Paul-Ovidiu Cosovanu-ex-Frilensăr, debut la Piatra, proaspăt angajat al TT - total, zece) participă la un workshop organizat în casa unei foste patroane de video-pornotecă din perioada ceauşist-târzie (Lucreţia Mandric). Patroana s-a electrocutat la puţină vreme după revoluţie, dar asta n-o împiedică să fie amfitrion în apartamentul fostei sale vieţi.
După un energic-gălăgios-haios debut de grup, în care sunt trasate liniile / regulile generale ale workshop-ului / spectacolului, fiecare dintre cei şase, apoi şapte, chiar nouă, rotunjim la zece, are momentul ei / lui. Unii, chiar mai multe. Monoloage pe scena pustie. Uneori, pe fundal sonor live (pe lângă Cosovanu, prestează, la bass & co, Răzvan Murariu, operator imagine-sunet în organigrama Teatrului, actor-muzician în cea a lui Afrim). Alteori, înregistrat. Mereu pe luminile isteţ-cald-rece-cald-proiectate de Cristian Niculescu.
Singuri pe scenă, singuri în viaţă. Vorbe despre singurătate. Adevăruri bine deghizate, atent ascunse sau de-a dreptul aruncate în faţă (personajul Corinei Grigoraş e responsabil pentru netrucarea adevărului, poliţistul lui Valentin Florea, divin înşurubat într-o rochie lungă de seară complementată de o pereche de şosete maro închis, e partenerul masculin întru naivitate şi simplitate).
Afrim are o linie (raportul omului de lângă / din noi cu propria solitudine, care adesea se confundă cu singurătatea) şi numeroase pofte de joacă. Poftele se transferă în scris, unde varietatea de stiluri de exprimare şi montajul lor alert sunt cuvintele de ordine.
Ton poetic, iz absurd, poantă imediată, glumă subtilă. Referinţe literare, citate din muzici uşoare, contemporane (proto-manele included), pastişe după jingle-uri radio, aluzii meta-teatrale (de pildă la Solitaritate, unul dintre spectacolele-emblemă ale directoarei TT, Gianina Cărbunariu). Text în versuri, text în proză. Naraţiune liniară, mistere strecurate discret, rezolvate ulterior în aceeaşi cheie. Asimetrie, auto-ironie, alergie la orice categorisire.
Dpdv regizoral, Afrim e mai degrabă cuminte-discret. Dimensiunea vizuală a spectacolului, mai degrabă minimalistă, pune în valoarea gestica actorilor, exprimarea lor coregrafică, precum şi ideile scenografice (Alexandra Constantin). Spaţiul de joc: un triunghi cu baza în adâncurile scenei şi vârful îndreptat spre public. Deasupra, mănunchiuri de microfoane şi un paralelipiped luminat cu neon pe care scrie RECORDING.
Afrim mizează pe actori şi pe text. Mărturisirile lor formează spectacolul. Mesajele lor, înregistrate cu profesionalismul epocii vlogging, trimise într-o capsulă a timpului spre anul 2119. Dovezile noastre pentru cei ce poate vor vrea să se convingă că am existat.
Joaca lui Afrim produce replici-citat (vezi debutul textului) şi o emoţie care va face din Sub fiecare pas... unul dintre şlagărele stagiunii. Fata înşelată (Corina Mihăilescu), băiatul care înşală (Florin Hriţcu), băiatul care aduce marea (Paul-Ovidiu Cosovanu), fata căreia îi e frică de ce va pierde (Ada Lupu, transfer-temporar de la Iaşi), fata care face dragoste cu peretele invizibil (Cătălina Bălălău), fata care vorbeşte de sacoşa de la Lidl (Gina Gulai), băiatul care locuieşte vizavi de Lidl (Mircea Postelnicu), fata care se ascunde în spatele poeziei (Nora Covali), băiatul care se regăseşte în timp ce rezolvă un caz ciudat (Valentin Florea), fata care fuge de spaima unui caz ciudat (Corina Grigoraş). În care dintre ei ne recunoaştem?
*
Până la urmă, ce va rămâne despre noi peste 100 de ani? Posteritatea ne va antologa măreţia, oamenii faimoşi, faptele grandioase? Sau va prefera măruntele întâmplări din biografiile anonimilor? Ori poate ne aşteaptă uitarea deplină şi definitivă?Până la urmă, ce rămâne din noi astăzi? Cât din fiecare noi ajunge la o alta, la un altul? Cât din fiecare din noi nu ajunge nici măcar la noi înşine?
Câte seri vom trăi din serile pe care ni le vom aminti? E fericirea altceva decât întâlnirea vremelnică a solitudinilor pe o scenă, într-un teatru, ori la o masă, într-o noapte?
Teatrul Tineretului Piatra-Neamt, Sala Mare
Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine
Text & Regie: Radu Afrim
Scenografie: Alexandra Constantin / Lumini: Cristian Niculescu
Muzici live: Paul-Ovidiu Cosovanu & Răzvan Murariu
Asistente voluntare: liceencele Miruna Moaleş & Petruţa Pavăl
Actorie: Cristina Mihăilescu, Nora Covali, Lucreţia Mandric, Ada Lupu, Cătălina Bălălău, Corina Grigoraş, Gina Gulai, Valentin Florea, Mircea Postelnicu, Paul-Ovidiu Cosovanu, Florin Hriţcu.
Foto: Adi Bulboacă.