Studii: Liceul Tehnic Mihai Viteazu, Vulcan şi Facultatea de Teatru şi Film UBB, Cluj.
Participă la Gala HOP 2019, la secţiune Grup, cu Unde? Cum? Cine?, adaptare după Samuel Beckett, alături de David Constantinescu, Caliţa Nantu, Daniela Purcărea şi Ioana Moldovan.
Giorgiana Coman (foto: Teodora Coandă)
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Giorgiana Coman: "Imaginaţi-vă un nor minuscul de musculiţe microscopice, un nor nu mai mare decât o gămălie de ac, şi în această gămălie un miliard de spiriduşi mici ca nişte punctişoare şi fremătând neobosiţi ca nişte molecule de gaz. Una dintre musculiţele astea sunt eu, cea mai mică poate, şi cea mai blestemată. Cum aţi putea să mă vedeţi, nici măcar la lumină de zi! Nici măcar la microscop. Intru şi ies din voi nestingherită când şi cum îmi place." (Iago de Dino Buzzati)
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
G.C.: Cred că în liceu, nu ştiu dacă mi-am dat seama că este drumul meu, dar am făcut un prim pas către asta cu ajutorul actorului Mihai Sima, care a avut generozitatea de a întemeia o trupă al cărei nume era Theatron. Mare parte din liceu mi-am petrecut-o alături de cei din trupă, făcând tot felul de spectacole şi lucrând cu drag în timpul meu liber. Spre sfârşitul liceului mi-am dat seama că vreau să fac asta pentru toată viaţa, căci eram extrem de implicată şi de serioasă atunci când primeam orice rol, îmi făceam mereu temele ca să spun aşa. Iar Mihai era mereu pregătit să mă ajute, să-mi arate frumuseţea muncii de actor şi plăcerile pe care le poţi descoperi cu ajutorul ei. A avut încredere în mine şi m-a împins către acest drum, aşa că îi mulţumesc. Un Oberon care l-a lăsat pe al său Puck să zboare în căutarea florii fermecate.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
G.C.: Unul dintre sfaturile pe care l-am primit şi în care cred este acela în care mi s-a spus că în această meserie este vorba de disponibilitate, să fii mereu dispus să lucrezi cu plăcere şi implicare chiar dacă nu este mereu 100%, dar este important să îţi doreşti să munceşti cu adevărat, fără ca munca aceasta să devină o povară.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
G.C.: Având în vedere că mi-am terminat cei trei ani de studiu în acest domeniu, au început să mă cuprindă uşor câteva sentimente neplăcute şi o anumită nesiguranţă, sentimente pe care nu le aveam până acum pentru că eram destul de ocupată. Dacă deja m-au cuprins înseamnă că există o problemă, cel puţin una legată de stabilirea mea undeva ca actor. Cred că depinde foarte mult de norocul, puterea şi implicarea fiecăruia, din auzite ştiu multe, dar mi-aş dori să simt pe pielea mea.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
G.C.: Dispoziţie, energie, joc, implicare, relaxare, calm şi puterea de a greşi! Uneori îmi lipseşte calmul, suflul...
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor/actriţă?
G.C.: De cele mai multe ori primesc laude şi dau de oameni care se bucură în momentul în care află asta. Bineînţeles, există şi acei oameni care pun şi faimoasa întrebare legată de modul de supravieţuire în această meserie, dar dacă vrei cu adevărat, faci şi obţii!
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
G.C.: Este nevoie de munca actorului cu sine însuşi, cu imaginaţia şi cu nebunia lui. Trebuie să ne ardă orice, să existe mereu o curiozitate care să ne facă să căutăm până în adâncuri, iar acolo să dăm de ceea ce avem nevoie pentru a fi cu adevărat mulţumiţi.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
G.C.: Cred mi-ar plăcea mult să împart scena cu artişti care au energia şi nebunia actriţei Anca Hanu!
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
G.C.: Nu este punctul meu forte, dar îmi place mult să mă mişc şi cred că am energia necesară pentru acest stil de teatru. La început am fost puţin dezamăgită în legătură cu tema din 2019 pentru că mi s-a părut că nu este una atât de avantajoasă pentru actor, dar în momentul în care am început să lucrez am realizat că este vorba despre cu totul altceva şi că poate fi foarte interesantă.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
G.C.: Mi-ar plăcea să le pot experimenta pe amândouă ca să mă pot hotărî. Apreciez mult teatrele independente şi pe oamenii care au reuşit să-şi formeze un grup care să susţină bine ideea de teatru independent. Ceea ce mi se pare frumos este că îşi aleg oamenii cu care să lucreze şi împreună reuşesc să construiască totul de la zero. Gândul meu se îndreptă către un teatru instituţionalizat. Nu ştiu, cred că mă încântă ideea de a cunoaşte mai mulţi regizori şi diferite stiluri de abordare ale teatrului. De data asta prefer să observ avantajele fiecăruia decât dezavantajele.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
G.C.: Cred într-o structură ierarhică pentru că de cele mai multe ori ea există şi este necesară, chiar şi într-una colaborativă apare fără să ne dăm seama. Cred că ele se întâlnesc undeva la mijloc.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
G.C.: Sunt Giorgi, G, Gicule, Giorgica, Ţiţica sau Bibi, de fiecare numită altfel, prieteni, colegi, părinţi, nume care îmi plac mai mult sau mai puţin, dar totuşi eu încerc să mă păstrez aceeaşi. Cred că sunt o persoană de treabă, bine dispusă de obicei, aiurită uneori, dar totuşi încerc să-mi păstrez capul pe umeri. Stresată, curioasă, cu o viaţă bună, cu o familie nebună, o soră mai mică care îmi seamănă extrem de mult şi cu prieteni care m-au susţinut. Cred că odată ce intri în legătură cu teatrul, nu prea mai ai cum să nu te gândeşti la el, nu poţi spune că este ceva separat de viaţa ta, pur şi simplu devine un stil de viaţă. Odată cu el m-am schimbat şi eu. În puţinul timp liber pe care l-am avut, preferam să mă relaxez, ori în linişte, ori pictând. Am o aplecare spre pictură şi machiaj. Îmi place să pictez peisaje, să fac machiaje de caracter, măşti, iar legat de cărţi, pot să spun că în ultima perioadă m-am îndreptat către literatura americană, iar de visat, visez constant!
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
G.C.: De cele mai multe ori simt că mă ascultă, că relaţionează cu mine şi că mă văd cu adevărat. Atunci când se întâmplă să nu fie aşa, îmi pun câteva semne de întrebare gândindu-mă că ceea ce s-a întâmplat în faţa lor nu a fost cu adevărat convingător. Dar energia pe care am simţit-o până acum în relaţia mea de actor-spectator a fost una puternică.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
G.C.: N-aş putea să nominalizez o singură persoană, aşa că am să nominalizez două: pe profa' şi pe profu', Mara Opriş şi Ionuţ Caras, care au ştiut "ce butoane să apese" ca să scoată din noi tot ce este mai bun! Le mulţumesc mult pentru că au avut încredere în mine şi că m-au făcut să am şi eu în ei, în talentul şi puterea lor pedagogică. Le mulţumesc pentru că m-au ajutat să mă descopăr mai bine, că au fost atenţi, că m-au certat atunci când trebuia să mă redresez şi că au ştiut ce sfaturi să-mi dea pentru a mă îndrepta către drumul cel bun!
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor/actriţă, rolul tău în societate?
G.C.: Fiecare ocupaţie îşi are rolul ei în societate. Cred că rolul nostru ar trebui să fie unul care să-i facă pe oameni să se detaşeze puţin de rutina vieţii de zi cu zi, să-i facă pe oameni să se relaxeze sau din contră, să-i facă să-şi pună întrebări şi să experimenteze tot felul de stări care să le creeze un disconfort, poate. Actorul ar trebui sa le arate oamenilor o altă realitate, sau adevărul total al ei!
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
G.C.: Aş vrea să fie mai atent la oamenii pe care îi are în jurul lui, să le dea curajul celor care sunt plictisiţi de el, să plece, dacă EL simte că este o povară pe capul unora să nu mai fie alături de ei şi să îi însoţească pe cei care sunt dispuşi să-şi petreacă ore întregi pentru a creşte împreună cu el.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
G.C.: Aş vrea să fiu împlinită şi să-mi găsesc locul!
R.R.: Cât de deschis(ă) eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
G.C.: Da, sunt! Mi se pare că ele fac parte din viaţa unui actor! Cred în criticii care scriu din suflet, care sunt originali şi adevăraţi!
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
G.C.: Mi se pare că noile generaţii vin cu mult mai multă energie, poftă de muncă şi de joacă! Se îndreaptă mult către un teatru mai complex, demonic, plin de mişcare, de expresie, de voci şi de machiaj, vin cu noutăţi şi plăceri ascunse!
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
G.C.:... o să încerc să vă ţin mereu treji, o să vorbesc tare şi clar ca să mă auziţi, adevărat şi din suflet, voi fi calculată şi calmă, bucuroasă să mă aflu în faţa voastră. Sper să am posibilitatea să vă pot arăta cum cresc!