Studii: UNATC, Artele spectacolului - Actorie, Studii Universitare de Licenţă, promovare Iunie 2017
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual, cu Ariban (după Furtuna, de Shakespeare).
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Nicolae Dumitru: Nebun de complex simplu.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
N.D.: Într-o seară, în timp ce pictam, pe 19 ianuarie 2013, am realizat că îmi doresc să ajung actor, să practic această meserie. Cumva ştiam asta din adolescenţă, dar nu aveam curaj îndeajuns să o recunosc. Întotdeuna mi-am dorit să fiu pe scenă, să fiu artist. Ţin minte că la vârsta de 5 ani am mers cu mama mea la un spectacol de circ. Două lumini aproape psihedelice, verde şi mov, au marcat intrarea celor doi acrobaţi îmbrăcaţi în alb imaculat. Ştiu doar că am fost fascinat de acel moment pe care cred că nu îl voi uita vreodată. Timpul a trecut, eu am crescut, şi pe zi ce trece realizez cât de mult înseamnă pentru mine să fiu actor, să fiu liber, să mă redescopăr în fiecare zi. Într-un anume fel, să revin la copilărie.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
N.D.: Am primit foarte multe sfaturi care m-au ajutat. Cred că cel mai bun este acela de a rămâne relaxat. Îmi doresc foarte mult, vreau să fac totul cât mai bine şi pun presiune foarte multă asupra mea, ceea ce, de la un moment dat încolo, mă distruge atât psihic, cât şi fizic. Uneori nu cred că este greşit să fii perseverent.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
N.D.: Pff... din păcate, totul pare să fie din ce în ce mai greu din toate punctele de vedere în România, nu doar în Teatru. Eu sunt un om optimist, aşa că sper din toată inima să reuşim să ne continuăm visurile cele mai mari, să nu ne împiedicăm de toate obstacolele acestea trecătoare şi să nu repetăm istoria. Ar trebui să ne iubim mai mult, să ne respectăm între noi şi pe noi, înşine şi una dintre cele mai frumoase arte: Teatrul. Şi, cum spunea Blaga, să nu strivim corola de minuni a lumii...
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
N.D.: Disciplina, punctualitate, perseverenţă, educaţie, simţ de răspundere, creativitate, pasiune, managementul propriei persoane, viziune, respect faţă de public, determinare, carismă, curaj, multă muncă, atenţie la detalii, inteligenţă emoţională, persuasiune, onestitate, agilitate, curiozitate, sensibilitate şi mult noroc. Despre defectele mele nu aş vrea să scriu.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
N.D.: Majoritatea îmi zâmbesc, aşa că le zâmbesc şi eu înapoi.
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
N.D.: În facultate am învăţat aproape tot deoarece a fost nucleul formării profesionale pentru mine. Am deprins părţile bune, şi cele mai puţin comode. Eu am pornit de la zero, aşa că pentru mine au fost foarte importanţi cei trei ani de studii universitare. Pe de altă parte, cred că în această meserie tot timpul eşti ca într-o şcoală deoarece mereu ai de învăţat. Trebuie să descoperi mereu, să vezi alte spectacole, să citeşti, să evoluezi.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
N.D.: Hah. Îmi place tare mult tema de la Gala HOP 2019 deci o sa spun că aş vrea, căndva, să fiu pe scenă cu Serghei Polunin. Mai ales că suntem amândoi tatuaţi.:))
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
N.D.: La vârsta de 9 ani am început să fac dans sportiv de performanţă. Am făcut asta până la 18 ani. Am reuşit să devin vicecampion naţional la Secţiunea 10 dansuri şi locul 30 mondial, în ranking list la Tineret. Abia când am început să fac teatru am început să conştientizez ce fac cu trupul meu. Când dansezi şi repeţi mult timp, muşchii corpului se adaptează şi reţin mişcările, le memorează. Important este să ştii ce dansezi, să îti foloseşti creierul, să simţi ce trăieşti. Teatrul m-a ajutat să fac asta şi sunt recunoscător.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
N.D.: Aşa cum spuneam mai sus, încă mai sunt un optimist. Aleg teatrul de stat sau cel puţin el m-a ales pe mine.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
N.D.: Desigur, am învăţat de la domnul profesor Florin Zamfirescu că regizorul este demiurgul. Cred că structura este cumva ierarhică. Sunt bucuros, totuşi, că participând la Gala HOP, am reuşit să îmi pun toate ideile, visurile şi temerile într-un moment de 4 minute şi 40 de secunde.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
N.D.: Sunt un zburător. Îmi place să mă plimb pe plajă, să urc munţi, să vizitez muzee, să alerg prin parc, să urmaresc natura, să observ cum se comportă animalele şi păsările, să ascult tunetele, ploaia, să stau la soare, să respir, să trăiesc. Uneori, noaptea, înainte să adorm, stau cu ochii închişi şi totuşi văd obiectele din jurul meu de parcă pot să le ating. Alteori, am insomnii.
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
N.D.: Fără public nu am exista ca artişti.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
N.D.: Familiei mele, apropiaţilor mei, dar şi oamenilor care nu au crezut în mine.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
N.D.: Nicolae Dumitru-Robert.
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
N.D.: Nu pot să îmi descopăr acum misterul. Răbdare, răbdare, răbdare.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
N.D.: Aşa cum sunt acum, cu tot ceea ce presupune şi include acest parcurs.
R.R.: Cât de deschis(ă) eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
N.D.: Criticile te ajută, te dezvoltă, te fac să realizezi cum eşti văzut. Cel puţin aşa am auzit. Acum, sincer, cine acceptă criticile? Trăim într-o lume atât de firavă...
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
N.D.: Eu sunt noua generaţie.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
N.D.: Vă ador şi fără voi nu am exista! Hrăniţi-vă prin artă.
