Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (V) - Mihai (Michael) Vasilescu - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mihai (Michael) Vasilescu, 23 ani, Bucureşti
Studii: Liceul Teoretic "Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti (2010-2014) / Arta Actorului - Universitatea Hyperion-Facultatea de Arte, Bucureşti (2014-2017) / Master Arta Actorului UNATC - "Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" Bucureşti (În desfăşurare)
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu În-cerc-uit alături de Alina Mihaela Dumitrache, Andrei Ianuş, Alexandra Oişte, Cristina Simion, Ioana Beatrice Tănasă.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Mihai Vasilescu: Un pilot în zbor spre adevăr.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
M.V.: Când aveam zece ani am fost la un curs de teatru la Palatul Copiilor. Făceam pe vremea aceea mai multe activităţi, dar am simţit ceva special în legătură cu actoria. Am ştiut că voi mai face teatru, cândva, undeva...

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
M.V: Personajul nu există. Ca actor este bine să îţi aduci universul propriu pe scenă şi să îl adaptezi în funcţie de situaţie. Ar mai fi şi sfatul mai puţin academic primit de la unicul profesor Radu Gabriel: "Dă pă el!"

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
M.V.: Actoria, ca orice profesie liberală, se bazează foarte mult pe individ. Este esenţial să ştii să te vinzi. Să ştii unde stai bine, unde nu, unde mai ai de lucrat. Partea bună este că, deşi nu are o stabilitate economică imediată, actorul reuşeşte să se adapteze foarte repede. Devii mai maleabil şi îţi dezvolţi cunoştinţele în legătură cu vastul domeniu artistic. Nu vreau să intru în detalii legate de condiţiile actuale din ţară. Nu sunt cele mai bune, le ştim cu toţii, dar cred că dacă îţi doreşti cu adevărat să schimbi ceva, o poţi face oriunde. Mereu actorii s-au adaptat la vremuri şi la cerinţe. Să nu uităm vremurile când actorii erau confundaţi cu nomazii. Cred că îţi asumi acest stil de viaţă când devii actor.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
M.V.: Dorinţa, perseverenţa şi munca. Eu sunt printre puţinii oameni care cred că oricine poate fi actor, dar cu câteva condiţii: să crezi în menirea ta, în ceea ce poţi face bun pentru ceilalţi prin teatru şi să nu renunţi niciodată. Cred că le am pe toate, dar este greu să te menţii mereu motivat şi gata de muncă. Aş putea spune că lucrez la asta.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
M.V: În jumătate din cazuri cu indiferenţă. Un sfert este uimit şi mă întreabă în câte filme am jucat, iar celălalt sfert mă întreabă dacă am ce să mănânc.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
M.V: Să ai încredere în partener. Dacă reuşeşti să crezi în cel de lângă tine, poţi construi ceva inimaginabil, ceva ce singur nu poţi face oricât de talentat crezi că eşti.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
M.V: La modul ideal, aş vreau să joc cu Sasha Baron Cohen, maestrul improvizaţiei americane. Aş vrea să văd până unde poţi merge cu libertatea scenică. Iar la modul realist, cu Marius Manole. După părerea mea este un actor complet, foarte profund şi dedicat meseriei lui. Poate chiar cel mai bun din România la ora actuală.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
M.V.: Foarte bine. Cred că este forma de expresie care mi se potriveşte cel mai bine. Acolo unde vorbele nu pot exprima destul, intervine dansul.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
M.V.: Este o discuţie atât de lungă pe care o tot am cu colegii de breaslă. Personal, mie nu îmi place să mi se spună ce să fac, în ce să joc etc. Vreau să experimentez în cât mai multe zone de expresie şi abia apoi să văd care mi se potriveşte cel mai bine. În teatrul de stat eşti obligat să joci ce ţi se dă. Nu este neapărat un lucru rău, dar nu vei fi niciodată cel care alege. Pe de altă parte, teatrul de stat îţi asigură independenţa financiară. Amuzant, nu? Ai un loc călduţ despre care ştii că e al tău şi o trupă de oameni cu care să creşti. În zona independentă ai foarte multă libertate, dar în acelaşi timp şi foarte multe incertitudini legate de bani, spaţiu de joc, durata unui spectacol. În momentul de faţă nu ştiu unde este mai bine şi încerc să înţeleg şi să accept ambele medii.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
M.V.: Colaborativă. Suntem cu toţii oameni, simţim la fel, tindem spre acelaşi ideal. De ce oamenii cu mai multă experienţă să nu îi ajute pe cei de la început de drum?

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
M.V.: Tot eu sunt. Îmi place să fac sport de orice fel, în special să merg la sala de forţă. Să văd cât mai multe filme şi seriale de toate genurile. Ca actor, mereu ai câte ceva de învăţat din ele. Citesc cărţi istorice, de psihologie şi dezvoltare personală, de economie, memorii şi biografii, cam tot ce îmi cade în mână cu excepţia Agathei Christie. Îmi place să ies cu prietenii, în special prin parcul IOR, este un parc de suflet. Să mă sfătuiesc cu ei, să ne împărtăşim durerile, plăcerile şi să ne ajutăm unii pe alţii. Iubesc să mănânc şi să gătesc. Exact în această ordine. Apropo de vise, îmi place să visez, visez în fiecare noapte şi am foarte multe déjà-vu-uri. Cât despre ce visez, nu pot spune pentru că altfel nu s-ar mai transforma în realitate.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
M.V.: Este o relaţie de iubire maximă.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
M.V.: O singură persoană este prea puţin, dar aş putea spune că le voi rămâne mereu îndatorat părinţilor mei.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
M.V.: Să schimbi lumea în ceva mai frumos decât ce era înainte. Să le arăţi oamenilor cât mai multă dragoste şi înţelegere. Să scoţi emoţii încătuşate din tine şi din ei şi să deschizi drumuri noi.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
M.V.: Mi-aş dori ca fiecare actor profesionist să aibă un loc în care să se exprime. Să existe un sistem care să promoveze noii artişti şi să existe o conexiune între fenomenele teatrale care au loc în lume şi ce se întâmplă în zona teatrală din România.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
M.V.: Bogat şi fericit sau poate fericit şi bogat.

R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
M.V.: Uneori sunt deschis, alteori nu, ca tot omul. Relaţia dintre actori şi criticii de teatru este una foarte variată. Poţi să fii prieten la cataramă cu un critic de teatru care îţi adoră munca, iar în acelaşi timp un altul te poate desfiinţa fără ca măcar să te cunoască.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
M.V: Da, sunt foarte buni. Sunt flămânzi şi gata de orice. Nu mai au acelaşi confort pe care îl aveau generaţiile mai vechi şi asta îi face să îşi dorească mai mult.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
M.V.: E bine să ai slăbiciuni.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Rocaş
 Alte articole de Mihai (Michael) Vasilescu


Alte articole

 Mesajul directorului artistic al Galei HOP, 2019, Gigi Căciuleanu
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2019, Comunicat de presă
 Ziua III: ultimii paşi de dans ai Galei HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua II: Înc-un pas la gala HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua I: HOP, 2019 la treaboste, Răzvan Rocaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer