Concert de închidere a Stagiunii 2018-2019, la Filarmonica Enescu din Bucureşti

Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. din 28 iunie 2019, a marcat închiderea stagiunii 2018-2019. Dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi a dirijat două capodopere ale literaturii muzicale universale, îndrăgite de publicul bucureştean: Rhapsody in blue pentru pian şi orchestră de George Gershwin, solist Daniel Goiţi şi cantata scenică intitulată Carmina Burana de Carl Orff, solişti soprana Veronica Anuşca, tenorul Valentin Racoveanu şi baritonul Valentin Vasiliu, cu participarea Corului de copii Radio, dirijor Răzvan Radoş. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
 
În deschiderea concertului de la sala Ateneului Român, publicul a ascultat celebra Rhapsody in blue pentru pian şi orchestră de George Gershwin, solist pianistul Daniel Goiţi. Compusă în 1924, această lucrare care i-a adus faimă compozitorului american, combină muzica clasică cu jazzul. Partitura scrisă iniţial pentru două piane, a fost orchestrată de Ferde Grofé. Premiera a avut loc la Aeolian Hall, din New-York, la 12 februarie 1924, cu orchestra lui Paul Whiteman, avându-l ca solist pe însuşi compozitorul George Gershwin.
.

Solo-ul de clarinet din debutul Rapsodiei, cu acel tril urmat de un glissando uriaş [1] nu îi aparţine lui Gershwin, ci lui Ross Gorman, clarinetistul formaţiei, cel care la una dintre repetiţii l-a cântat spontan. Interesant a fost şi faptul că la prima audiţie a Rapsodiei Albastre, George Gershwin a improvizat ştima pianului solistic, care a fost scrisă abia ulterior. Succesul a fost fulminant, astfel încât până la sfârşitul anului 1924 s-au vândut peste un milion de discuri cu înregistrarea lucrării.
 
În interpretarea pianistului Daniel Goiţi, acompaniat de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Ilarion Ionescu-Galaţi, Rhapsody in blue a captivat prin spiritul ei antrenant, fermecător şi plin de optimism.


Daniel Goiţi a transmis auditoriului un sentiment de bucurie nemărginită.
   
Toate acele ritmuri şi armonii jazz-istice se îngemănau cu această muzică improvizatorică, ce exprimă cu o autenticitate de invidiat vacarmul străzilor, imaginea săgeţilor de oţel şi sticlă al zgârie-norilor, agitaţia nebună din cluburile şi barurile ce-şi revarsă pe trotuare muzica trupelor de jazz. acolo în New-York-ul începutului de secol XX. Pulsul şi trepidaţiile acestei muzici conţin urme ale iradierii culturale provenite din prietenia lui Gershwin cu Fred Aster, Jerome Kern, Alban Berg şi Irvin Berlin.
 
Admiram velocitatea etalată de Daniel Goiţi în pasajele cu meandre melodice, precum şi sonorităţile orchestrei, cu acele timbruri, uneori caraghioase, chiar 'sparte', emise de instrumentele de suflat de alamă cu surdină. Practic, în primele 14 măsuri sunt concentrate aproape toate motivele Rapsodiei.
 
Majoritatea temelor sunt construite pe structura Gamme blues [2]. Auzeam mari suprafeţe sonore cântate de ansamblul orchestral şi reluate variat de pianul solo. Cât de frumos au sunat acele progresii în terţe, producând modulaţii din partitura vie a pianului! Rubato-ul, inserat în diferite locuri, era gândit şi cântat cu un măiestrit simţ al dozării. Apoi, ascultam ritmurile de ragtime şi unele de provenienţă afro-cubaneză. Recunoşteam totodată, accentele  şi ritmurile de charleston.
 
În momentele de tihnă, lirismul copleşitor al muzicii lui Gershwin era indus şi de un solo al viorii, cântat cu emoţie, sunet dulce şi cu un vibrato intens, de către concertmaistru. Alteori, se auzeau sonorităţi cu timbru de saxofon, banjo tenor, tubă, tromboane, trompete şi glockenspiel. O muzică relaxantă, caleidoscopică, interpretată cu mult aplomb de către artiştii de pe scenă. Dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi a creat atmosfera şi cadrul simfonico-jazzistic autentic, redând coloritul şi bogăţia melodico-ritmică a ideilor muzicale ale rapsodiei, cu simplitate şi precizie în gesturi, urmărind intenţiile interpretative ale solistului.
 
La cererea publicului, pianistul Daniel Goiţi a cântat unul dintre Dansurile Româneşti de Béla Bartók şi piesa Bossa Nova [3] de Sabin Păutza, lucrări miniaturale foarte bine alese în contextul repertorial. Eleganţă, spirit, ludic, rafinament toate înveşmântate cu o pianistică elevată.
   
Îmi amintesc cu mare plăcere de interpretarea Rapsodiei albastre de către Dan Mizrahy, unul dintre pianiştii români care au cântat această lucrare în public, cu deosebit succes, de peste 200 de ori, înregistrând de asemenea, integrala lucrărilor pentru pian de Gershwin.
 
Muzica Rapsodiei albastre de George Gershwin [4] a fost înregistrată pentru filmul The King of Jazz (1930), regizat de John Murray Anderson.


În a doua parte a serii muzicale de la sala Ateneului Român, publicul a ascultat Carmina Burana de Carl Orff, solişti soprana Veronica Anuşca, tenorul Valentin Racoveanu şi baritonul Valentin Vasiliu, cu participarea Corului de copii Radio. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu, precum şi Corul de copii Radio, dirijate de Ilarion Ionescu-Galaţi au adus pe scenă frumuseţea acestei culegeri de cântece medievale tinereşti, strânse de Carl Orff într-o cantată scenică. Lucrarea vocal-simfonică a fost compusă între anii 1935-1936.
   
Prima audiţie a avut loc la Opera din Frankfurt, Germania, la 8 iunie 1937. Sub aspect melodic, se resimte în această lucrare influenţa muzicii Renaşterii şi a Barocului.
 
Suita scenică Carmina Burana se compune din 5 părţi şi 25 de secţiuni:
 
Fortuna Imperatrix Mundi (Soarta, Împărăteasa lumii)  
I -- Primo vere;  
Uf dem Anger (În luncă)  
II -- In Taberna (În tavernă)  
III -- Cour d'amours (Palatul iubirilor)  
Blanziflor et Helena;  
Fortuna Imperatrix Mundi;  
Ca şi Stravinski, Orff a considerat că ritmul este un element foarte important al exprimării muzicale. Măsurile din partitura pentru Carmina Burana se schimbă adesea. Pe plan vocal, singura arie pentru tenor, Olim lacus colueram este cântată aproape complet în falsetto [5]. De asemenea, compozitorul german a dorit să utilizeze o voce de soprană lirică, deşi în secţiunea Dulcissime, soprana are de cânta sunete foarte înalte; s-a urmărit a se crea o anumită tensiune.


În 1956, Wilhelm Killmayer a creat o versiune redusă pentru orchestră, cor mixt (sopran, alto, tenor, bas), cor de copii, două piane şi 6 instrumente de percuţie.
 
La Bucureşti, în interpretarea Orchestrei simfonice, a Corului Filarmonicii George Enescu şi a Corului de copii Radio, dirijate de Ilarion Ionescu-Galaţi, precum şi a soliştilor vocali - soprana Veronica Anuşca, tenorul Valentin Racoveanu şi baritonul Valentin Vasiliu - Carmina Burana a sunat copleşitor. Succesul la public a fostul unul deosebit, spectatorii în picioare au aplaudat minute în şir la sfârşit, iar pe feţele tuturor artiştilor de pe scena Ateneului era o mare satisfacţie. A fost într-adevăr o închidere de stagiune măreaţă. Am simţit o dăruire excepţională din partea interpreţilor. Dincolo de atenta redare a detaliilor, fiecare secţiune aducea o nouă stare sufletească. Soprana Veronica Anuşca a excelat în fragmentele solistice, vocea ei pură, cizelată, cu un timbru cald, vibrat egal, cu o dicţie clară a expus temele muzicale cu mare nobleţe. Acutele din Dulcissime aveau o catifelare ireală, totul fără efort.
   
Impresionante au fost intervenţiile solistice ale tenorului Valentin Racoveanu, precum şi cele în duet cu baritonul Valentin Vasiliu, demonstrându-şi minunata calitate vocală, (voce de cap), într-o partitură dificilă.
 
Publicul a putut admira vocea profundă şi umorul degajat în secţiunea Omnia Sol Temperat,
de către baritonul Valentin Vasiliu.
Corul Filarmonicii George Enescu a avut o majoră contribuţie la 'rotunjirea' sonoră, mai ales în primele părţi ale suitei, dar şi în final. Sincronizarea cu orchestra a fost una foarte bună, iar dozările între voci erau realizate în sprijinul expresivităţii muzicii. Răbufnirile în fortissimo confereau contraste puternice, omogenitatea timbrală fiind o calitate a acestui prestigios ansamblu vocal, condus cu măiestrie de dirijorul Iosif Ion Prunner.
  Am remarcat candoarea vocilor băieţilor din Corul de copii Radio, amplasat într-o lojă din avanscenă, cântând fragmentul Tempus est iocundum, alături de soprană şi bariton. Un bravo dirijorului acestui cor, Răzvan Rados!
 
Aportul instrumentiştilor din Orchestra simfonică a fost unul deosebit, o ritmică pregnantă, atacuri precise şi calitate sonoră adecvată îngemănării cu vocile soliştilor, toate acestea realizate cu profesionalism şi dăruire.
 
Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi este foarte îndrăgit de publicul de la Ateneul Român. Aplaudat şi ovaţionat, muzicianul ne dăruieşte mereu lumea frumosului sonor, interpreţii de pe scenă devin o familie bine închegată sub bagheta sa.
 
Îmbelşugat acest sfârşit de stagiune!
 
NOTE
[1] Efectul de glissando la clarinet este produs, în principal, folosind muşchii limbii şi ai gâtului, pentru a modifica rezonanţa cavităţii bucale, controlând totodată înălţimea sunetului.
[2] Gamme blues este o scară pentatonică minoră conţinând şi un interval de cvartă mărită pe tonică, ceea ce provoacă o disonanţă; este folosit adesea în acordul de septimă de dominantă. [3] Bossa-nova (în portugheză tendinţă nouă) este un stil muzical brazilian, derivat din încrucişarea samba-jazz. A fost popularizat de poetul Vinicius de Moraes, compozitorul Antônio Carlos Jobim şi cântăreţul João Gilberto. Bossa-nova a atras mulţi adepţi, iniţial tineri muzicieni şi studenţi. Deşi mişcarea bossa-nova iniţială a durat doar şase ani (1958-1963), a contribuit cu numeroase melodii la repertoriul standard de jazz. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bossa-nova)
[4] George Gershwin a compus, de asemenea, muzica filmului american Delicious (1931), o comedie muzicală a regizorului David Butler.
[5] falsetto este un tip de fonaţie vocală care permite cântăreţului să-şi depăşească ambitusul normal (de exemplu, contra-tenorul).
[6] Orchestraţia iniţială cuprindea un mare număr de instrumente de percuţie, precum: 5 timpane, tobă mare, tobă mică, trianglu, cinele, cinel suspendat, cinele antice, castaniete, tamburină, clopote, tam-tam, clopote tubulare, gong, xilofon şi glockenspiel.
*Imaginea tabloului Marea a lui Ivan Aivazovski a fost preluată de pe site-ul
https://www.deviantart.com/akanesa/art/another-Aivazovski-570603607