Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (VIII) - Sînziana Pintean - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sînziana Pintean, 23 ani, Bucureşti
Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj-Napoca
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Wor(l)ds in progress, alături de Andrei Atabay, Andreea Jurj, Lia Marin, Octavian Voina şi Iuliana Danciu.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Sînziana Pintean: Veţi avea nevoie de un pumn de culoare, 2g de sclipici, o chinchilla vie, gorgonzola, ciocolată, câţiva picuri de ploaie, foarte multă verdeaţă, extaz şi răsărit, 0% chef de viaţă, 100% energie pe techno, o uşă, 30mp, o saltea de 2x2, soare cu căldură moderată, seri târzii şi aer proaspăt, ochi deschişi, doi, trei prieteni, mare, munte şi voilà, aveţi o Sînziana cu î din i.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
S.P.: Târziu, în liceu, după minunata criză adolescentină în care mă întrebam ce să fac cu viaţa şi cu viitorul meu. Un prieten, Matei (căruia îi voi mulţumi veşnic că mi-a deschis ochii), mi-a spus să vin la un casting la şcoală pentru piesa Cine e Casandra? scrisă de ceva studenţi englezi, parcă... Regizorul era un actor de la Teatrul "Regina Maria" din Oradea, Eugen Ţugulea. Aşa am ajuns să primesc chiar rolul principal, cel al Casandrei, care îşi punea aceleaşi întrebări "existenţiale" ca şi mine.
Cam ăsta a fost momentul decisiv în care am hotărât că asta voi face. Bineînţeles că aveam o legătură mai veche cu teatrul, pentru că ai mei mă duceau mereu, însă nu mă gândisem serios să devin actriţă.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
S.P.: Am primit multe sfaturi în ultimii ani şi sunt bune până când vine altcineva şi îţi dă un alt sfat, total opus primului şi tot aşa până ajungi mai confuz ca înainte de facultate. Mi-am dat eu mie personal un sfat: să fac cum simt. Nu la modul "şcoala Bucureşti", adică replicile trebuie respectate, nu încep să schimb tot şi să-i fac o surpriză neplăcută partenerului pentru că "aşa am simţit", ci mă refer la un nivel superior impulsului. De exemplu, un artist plastic realizează un tablou / o sculptură / un colaj şi îl creează pentru nevoia lui artistică într-un mod unic, în care el a simţit ceva, cumva... şi privitorului îi place ceea ce vede doar pentru că i-a provocat această plăcere, în primă instanţă, artistului.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
S.P.: Pe o scara de la 1 la 10, undeva la -∞. Vorbesc despre viaţa reală a unui actor, nu de cei cu "steaua norocoasă". Momentan, primim două minute ca să fim văzuţi, şi în alea două minute trebuie să fii extraordinar şi să scoţi la iveală tot talentul pe care îl ai. Asta la cele trei castinguri de care ai aflat şi la cele cinci unde rolul sau postul este deja dat. Cele mai frumoase momente sunt acelea în care ieşi de la un casting şi, cel puţin, oamenii au fost drăguţi cu tine. Nu te-au oprit, au fost atenţi, poate chiar au zâmbit şi ţi-au spus pe nume. Poţi să declari acea zi ca fiind bună. Nici nu mai contează răspunsul (ba da, contează). De filme nici nu mai vorbim, nu are rost. E greu să-ţi faci relaţii, mai ales când nu eşti genul "băgăreţ". Când vrei doar să-ţi faci treaba, fără partea cu linguşitul non-stop. Vrem să primim ceea ce ni se cuvine! Să fim răsplătiţi pentru munca noastră! Ca să termin într-un mod pozitiv, pot spune că anul acesta la Gala HOP s-a întâmplat asta. Am fost răsplătiţi pentru muncă. Am fost ascultaţi. Am fost priviţi şi energia primită din partea juriului a fost una constructivă, primitoare, formând un mediu perfect pentru tinerii actori.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
S.P.: Vocaţia înseamnă o anumită chemare pentru un domeniu, nu? E ceva ce descoperi la tine, deci ceva ce ai deja în tine de mult timp şi la un moment dat, îl conştientizezi. Nu eu am ales să fiu actriţă şi nici colegii mei. Ni s-a ales acest drum de la început şi unii au descoperit la timpul potrivit, iar alţii mai târziu sau poate niciodată. Contează calităţile, bineînţeles, trebuie să le cultivi, să le exploatezi, însă noi oricum suntem actori şi actriţe de când ne-am născut şi până când murim. Aşa că eu am toate aceste calităţi şi nu-mi lipseşte decât ca ele să aibă curajul să iasă în afară.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
S.P.: În general lumea e plăcut surprinsă. Devin foarte interesaţi de mine şi îmi pun multe întrebări.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
S.P.: Este incredibil să îţi poţi controla corpul. Să fii conştient şi de cel mai mic muşchi pe care îl ai şi să simţi cum poţi face aproape orice cu el. Ideea este că am realizat anul acesta, tot la HOP, ce înseamnă de fapt un corp muncit, pentru că asta ne-a dat tuturor din grup o prezenţă scenică pe care noi o simţeam atunci şi acolo. Cumva, corpurile noastre ne-au transmis încredere şi stabilitate şi mintea era liberă şi se putea concentra pe alte lucruri. De asta e important corpul muncit, ca să gândească singur. Să-şi facă propriul lui creier separat de cel vital.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
S.P.: Nu ştiu.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
S.P.: Supermegaextraincredibilfantasticominuatusteribilitatus.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
S.P.: Orice, oricând, oriunde, oricât... Avantaj: banii. Dezavantaj: banii.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
S.P.: Cred într-o structură ierarhică realizată colaborativ. Trebuie să existe un îndrumător sau un ochi exterior.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
S.P.: Sunt Sînziana. Anul acesta am citit foarte mult (am avut mult timp liber, mulţumesc, ajunge). Am descoperit mulţi autori noi şi foarte diferiţi. M-am apucat să citesc şi ziarul din când în când. Cos haine. Am chiar primele mele creaţii şi sunt foarte mândră de ele. Sunt de mică pasionată de haine, de asorteuri şi combinaţii diferite de modele sau materiale. Mă duc la muzee de artă şi vernisaje. Călătoresc cât mai mult cu putinţă (cât permite bugetul). Încerc să-mi petrec cât mai mult timp în natură. Indiferent de vreme. Sunt dependentă de aer proaspăt. Ascult păsărelele din parcuri. Ascult vântul şi frunzele. Scriu din când în când, dar o las baltă pentru că mă întreb cine mai e interesat. Gătesc. Gătesc legume în toate modurile posibile.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
S.P.: Nu ştiu. Îl simt şi simt cât şi ce îmi dă, dar nu trebuie să te încrezi în el.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
S.P.: Mulţumesc C.L. pentru că m-ai făcut cine sunt şi pentru că încă nu m-ai abandonat.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
S.P.: Să fim infinit de deschişi pentru a putea primi totul şi mai târziu să dăm totul.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
S.P.: Dacă aş schimba un singur lucru nici măcar nu ar conta pentru că ar fi tras înapoi de celelalte 1.000.000 de lucruri care nu merg sau, pardon, care merg în aceeaşi direcţie de vreo două secole.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
S.P.: Aş avea o rugăminte pentru toţi intervievatorii: vă rog nu mai puneţi această întrebare, pentru că e de-a dreptul înspăimântătoare, mai ales pentru actori, care nu ştiu ce vor face luna viitoare sau chiar peste o săptămână. Mă pune în ipostaza de a mă gândi la lucrul de care îmi este cel mai frică, şi anume viitorul. Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
S.P.: Dragi regizori, apelez la dumneavoastră cu scopul de a mă ajuta să răspund la această întrebare. Vă rog, oferiţi-mi de jucat pentru a putea descoperi care este relaţia dintre actor şi critic.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
S.P.: Da. Cred că vechile generaţii au avut şansa de a se dezvolta într-un mediu mai organizat, mai sigur, de aceea majoritatea acaparează întreaga scenă teatrală şi nu numai. Generaţia nouă aduce în primul rând un aer proaspăt şi o nevoie de exprimare poate ajunsă la sfârşit pentru actorii "vechi". Cred că ar trebui să se ajungă la o balanţă între cele două, pentru că ambele generaţii au nevoie una de cealaltă.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
S.P.: ... îmi pare rău că nu puteţi gusta din dulcele-amar al vieţii de actor.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer