Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (X) - Flavia Perşa - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Flavia Perşa, 21 de ani, Baia Mare
Studii: Absolventă a Facultăţii de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, secţia Actorie, promoţia 2019, clasa prof. Conf. univ. dr. Filip Odangiu şi Lect. univ. Sinkó Ferenc.
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual, cu Pizma.

Flavia Perşa (foto: Raul Stan)

Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Flavia Perşa: Este 8 dimineaţa. Sună trei alarme din cele patru colţuri ale camerei. Al patrulea colţ sunt eu. Lumea se conturează în funcţie de unghiul meu. Se deschid jaluzelele singure, soarele străluceşte afară. Există chiar şi un cer albastru. Albastru şi fericit. Atât de fericit încât face mici spume albe. Pe scurt, sunt ceva ce doar doi ochi pot să vadă şi să creadă. Un om care îşi creează realitatea.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
F.P.: Nu prea ştiu să răspund la această întrebare! Cred că pur şi simplu m-a lovit în faţă! O aveam în spatele meu tot timpul, de când m-am născut, şi da, sună clişeic, dar cred că a fost mereu cu mine, m-a lăsat să mă bucur de ea, fără să ştiu ce e, şi la momentul oportun, a sărit în faţa mea şi "bau!" am dat admitere la teatru.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
F.P.: Profesorul meu, Filip Odangiu ne-a evocat cuvintele lui Yoshi Oida: "actorul nu se arată pe sine. El arată Luna. Fiţi voi actorii care arată Luna."

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
F.P.: Rămâne de văzut, de-abia de-acum mă lansez pe "orbită". Vă răspund în cinci ani.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
F.P.: Răbdare, poftă de joacă şi implicare totală, fără alte comentarii isteţe. Şi o doză de indiferenţă. Mai lucrez la răbdare, şi poate puţin mai mult la indiferenţă. Iar când zic indiferenţă, mă refer la capacitatea de a evita polemicile cauzate de răutăţile din jur şi de a converti criticile în învăţături. În rest, puţin umor nu strică.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
F.P.: Eu sunt actriţa de la Băiuţ! Acolo lumea mă iubeşte tocmai datorită acestui fapt. Sau poate pentru că eu cred asta. Oricum, lăsând gluma la o parte, convieţuiesc destul de greu cu acest statut de "actriţă". Sunt începătoare, mă mai joc o vreme şi apoi voi vedea dacă merită cu adevărat să mă numesc actriţă. Sau mai bine îi las pe ceilalţi s-o facă.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
F.P.: Corpul actorului nu minte.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
F.P.: Recent am văzut Raţa sălbatică de Henrik Ibsen, la Teatrul Bulandra. Îmi imaginam cum ar fi să joc eu rolul lui Hedvig (interpretat de Ioana Anton) alături de Şerban Pavlu. Mi se pare că are o energie extraordinar de calculată, este un actor matur, care îţi trezeşte interesul prin onestitatea lui. Mi-aş dori să văd ce îmi transmite mie, nu ca spectator, ci ca partener de joc.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
F.P.: Iubesc să dansez. Este cea mai frumoasă iubire. Şi e frumoasă pentru că ştiu că nu mă va părăsi niciodată. Este una dintre modalităţile cele mai subtile de a transmite. Prin dans te înţelegi cu toată lumea şi toată lumea te înţelege pe tine.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
F.P.: Văd teatrul instituţionalizat ca pe o şcoală mare, prestigioasă, care oferă multe oportunităţi, dar în acelaşi timp îl scuteşte pe învăţăcel de multe îndatoriri. Pe cât de mult îl lasă să se preocupe doar de partitura lui, pe atât de mult îl plafonează şi/sau îl face rece, de neatins. Pe când teatrul independent este o şcoală care se construieşte în fiecare zi, mai micuţă şi mai firavă, mai aproape de oameni, în care contează în primul rând atmosfera dintre oameni. Mi-ar plăcea, desigur, să am parte de ambele experienţe. Fiind mai proaspăt şi mai personal, consider că teatrul independent mi se potriveşte, dar nu pot să nu iau în considerare şi faptul că trebuie să-mi câştig existenţa din această meserie.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
F.P.: Colaborativă, desigur! Libertate, egalitate, fraternitate!

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
F.P.: Sunt tot eu şi-n timpul liber. Fac obsesii foarte uşor, de unele nu scap: ordine, curăţenie... organizez tot! Îmi place să citesc cu voce tare articole politice în limbi străine. Dansez, dansez, dansez! Şi-n rest, visez. Visez cum sunt o mică Amélie care face bine oamenilor din jur şi care este veşnic îndrăgostită.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
F.P.: Cred că de fiecare dată când m-am întâlnit cu el am încercat să-l cuceresc prin onestitate. Şi tocmai din acest motiv ne-am înţeles şi am trăit.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
F.P.: Profesorul meu Filip Odangiu. Un suflet care recunoaşte alte suflete şi ştie să le gestioneze în momentele critice.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
F.P.: O simplă oglindă a oamenilor din jur. Oglindă care să încurajeze, să susţină, să deschidă ochii.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
F.P.: L-aş face mai viu. Mai personal. Mai colorat. Fără coloranţi.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
F.P.: Banal spus, dar, fericită. Şi cu o familie.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
F.P.: Dacă înţeleg de ce sunt criticată, nu am nimic împotriva lor. Dacă criticile sunt doar gratuităţi, atunci, s-ar putea să mă aprind. Comunicarea şi onestitatea sunt vitale în relaţia dintre cei doi, actor şi critic.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
F.P.: Cred că noua generaţie de actori se diferenţiază faţă de generaţiile mai vechi prin pofta lor de nou şi mai ales prin curajul lor.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
F.P.: ... împreună putem să aducem Soarele şi Luna mai aproape de noi:)



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Rocaş
 Alte articole de Flavia Perşa


Alte articole

 Mesajul directorului artistic al Galei HOP, 2019, Gigi Căciuleanu
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2019, Comunicat de presă
 Ziua III: ultimii paşi de dans ai Galei HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua II: Înc-un pas la gala HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua I: HOP, 2019 la treaboste, Răzvan Rocaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer