Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XI) - Ioana Cojocărescu - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ioana Cojocărescu, 22 ani, Roman
Studii: 2016-2019 Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, specializarea Actorie / 2012-2016 Colegiul Naţional "Roman-Vodă" Roman, profilul ştiinţe sociale / 2008-2016 Şcoala de muzică "Sergiu Celibidache", Roman, instrument vioară, auxiliar canto.
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual, cu C7I.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Ioana Cojocărescu: Sunt Ioana. Culoare mea preferată e verde, dar dacă arunci o privire spre mine tinzi să spui că m-am născut în negru. Numărul meu norocos e magicul 7, nu pentru că am avut noroc în viaţă folosindu-mă de el ci pentru că sunt născută pe 7 ianuarie şi mi s-a părut o variantă plauzibilă. Iubesc să-mi petrec zilele de primăvară în natură, iubesc să-mi petrec zilele de vară în natură, iubesc să-mi petrec zilele de toamnă în natură. Iubesc natura. Îmi iubesc tălpile pe gazonul proaspăt tuns. Preferatele mele sunt serile petrecute în jurul unui foc, alături de minunaţii mei tovarăşi de suferinţă.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
I.C.: În clasa a IX-a profesoara de română a propus să pregătim Bubico al lui Ion Luca Caragiale. Am început repetiţiile însă eu nu primisem rol aşa că am preferat să-mi ajut colegii suflându-le textul când era nevoie. Am asistat la toate repetiţiile şi pentru că una dintre persoanele din distribuţie, care trebuia să-şi aducă bichonul la repetiţii ca să-l marcheze pe Bubico, nu-l aducea, cineva trebuia să-i preia intervenţiile. Aşa că eu fiind sufleorul am preluat rolul lui Bubico în repetiţii, marcându-i intervenţiile. În ziua reprezentaţiei am aflat că bichonul care trebuia să apară, măcar în ziua cea mare, a murit. Prin urmare, nu mai aveam căţel. Nu puteam anula reprezentaţia. Era ziua cea mare. Doamna profesoară a hotărât: "Ioana e pregătită. Ioana ştie ce trebuie să facă. Să intre ea!" Şi am intrat. Bubico. Asta a fost începutul. Mai departe, m-am bucurat de oameni frumoşi care au crezut în mine şi în nebunia mea.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
I.C.: "Ai câtă putere îţi iei."

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
I.C.: Cred că e important să îţi păstrezi coloana vertebrală şi să munceşti pentru ceea ce îţi doreşti. Dacă îţi păstrezi bucuria şi îţi antrenezi entuziasmul reuşeşti să treci peste faptul că în timpul facultăţii nu există spaţii de repetiţii, după facultate nu există locuri de muncă şi implicit, nu sunt bani. Carpe diem. Nu are cum să fie dracu' atât de negru.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
I.C.: La baza jocului se află bucuria. Disciplina ţi-o cizelezi în timp iar disponibilitatea se antrenează prin exerciţiu. Din punctul meu de vedere ceea ce mă recomandă, pe lângă cele mai sus menţionate, sunt vocea şi temperamentul vulcanic. O zonă pe care n-am explorat-o a fost expresivitatea corporală la care lucrez şi încerc să o îmbunătăţesc.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
I.C.: În ultimii trei ani, petrecând majoritatea timpului în laborator, într-o bulă în care eram înconjurată de alţii ca mine, nu am avut cui să-i mai relev faptul că sunt actriţă. Recent, în fuga pentru refacerea unor acte importante,fără de care nu puteam să-mi duc la bun sfârşit facultatea, într-o instituţie, am fost scuzată de către un funcţionar care trebuie să-i explice unui altul motivul pierderii documentelor: "E actriţă, aşa-s ăştia, cu capu-n nori". Asta e cea mai proaspătă remarcă şi nu mă încălzeşte.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
I.C.: La finele celor trei ani am realizat că este indicat să nu-ţi fie frică să arăţi că îţi este frică.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
I.C.: Mi-ar plăcea ca într-o zi să reuşesc să îmi îndeplinesc dorinţa de a împărţi scena cu minunatul meu frate, Matei, care îmi împăunează zilele de vacanţă, uneori până la exasperare, cântându-mi la pian.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
I.C.: Cuvântul este pretext şi totuşi prelungire a mişcării. Cuvântul şi gestul se află într-o frumoasă relaţie de interdependenţă, iar aceste două trebuie conectate cu universul emoţional. Astfel se realizează simbioza, spre care tind. Aceasta e părerea mea faţă de ce ar trebui să fie teatrul-dans. Am participat la ateliere de dans contemporan, contact improvisation şi balet organizate la facultate. Semestrul I al anului I este dedicat non-verbalului, unde studiem gestul şi ne exersăm expresivitatea corporală. Această lecţie continuă în primul semestru al anului al II-lea când avem ca temă de semestru studiul măştii. Am studiat Commedia dell'arte prin intermediul căreia am lucrat cu masca şi ne-am antrenat expresivitatea corporală. Pe lângă toate acestea nu am avut alte experienţe în legătură cu teatrul-dans, deocamdată experimentez naiv.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
I.C.: Din păcăte, la nivel general, tipul de educaţie pe care îl primim în şcoală nu ne permite să gustăm real dintr-un tip sau altul de teatru, studenţii neavând acces la practică în afara facultăţii astfel bazându-se doar pe mituri legate de aceste două medii teatrale. Consider că, cel puţin, facultatea de la Cluj ne pregăteşte pentru zona independentă.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
I.C.: Cred că munca în echipă e mult mai frumoasă şi productivă. Bine-nţeles că este necesar un lider pentru a coordona echipa însă procesul de creaţie, din punctul meu de vedete, ar trebui să se realizeze prin intermediul unei colaborări vii. Optez pentru devised theatre.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
I.C.: Sunt eu, doar că în afara teatrului. Fac acelaşi lucru pe care îl fac şi în timpul în care muncesc: încerc să împărtăşesc bucurie. Visez să nu-mi pierd bucuria şi inocenţa.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
I.C.: În joc, publicul este al treilea partener. E foarte important să nu-l uiţi şi să păstrezi vie relaţia cu el.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
I.C.: Rămân veşnic îndrăgostită de minunaţii mei profesori: Filip Odangiu şi Sinkó Ferenc care mi-au oferit din dragostea, răbdarea, cunoaşterea şi înţelepciunea lor.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
I.C.: Să tulbur apele. Din punctul meu de vedere, rolul pe care îl ocupă actorul în societate ar trebuie să fie activ. Actorul este un mediator în întâlnirea dintre spectator şi realitate.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
I.C.: Deocamdată cred că nu-mi pot permite o părere în legătură cu asta. Tot ce îmi doresc este ca teatrul românesc să reuşească să se ţină pe picioare pentru că se nasc generaţii de artişti care au lucruri frumoase de făcut.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
I.C.: Sănătoasă.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
I.C.: Criticul este un alt partener important al actorului. Acesta e ochiul exterior cu ajutorul căruia artistul poate transcende.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
I.C.: E minunat că noile generaţii de artişti încearcă să se apropie mai mult de nevoile, carenţele şi neîmplinirile comunităţii. Un plus ar fi, din punctul meu de vedere, că noile generaţii reuşesc să influenţeze şi gândirea generaţiilor deja mature care lucrează alături de cei tineri învăţând odată cu ei.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
I.C.: Atunci când repet în bucătărie, maşină pat, budă, e pustie viaţa fără voi. Abia atunci când mai aud câte un foşnet subtil al pungii cu merinde, un telefon sunând, simt că trăiesc. Vă mulţumesc!



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Rocaş
 Alte articole de Ioana Cojocărescu


Alte articole

 Mesajul directorului artistic al Galei HOP, 2019, Gigi Căciuleanu
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2019, Comunicat de presă
 Ziua III: ultimii paşi de dans ai Galei HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua II: Înc-un pas la gala HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua I: HOP, 2019 la treaboste, Răzvan Rocaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer