Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XVII) - Maria Panainte - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Maria Panainte, 28 ani, Bucureşti
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual cu Ultimul Tango.

Maria Panainte (foto: Ina Alice Dănilă)

Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Maria Panainte: Mi-ar plăcea mai mult ca acest paragraf să fie completat de altcineva. Dar voi zice aşa: sunt din Chişinău, Republica Moldova, m-am mutat în Bucureşti acum 10 ani să dau la actorie. Ulterior am învăţat şi îndrăgit tangoul. Îmi place foarte mult să predau teatru în şcoli. Îmi place să gătesc pentru colegele mele de apartament şi în general că am norocul să fac multe lucruri care-mi plac. Ce nu-mi place e că mă simt depăşită de tehnologie. Cânt pe stradă, când am mult de mers (în cazul în care nu-mi repet monoloage) şi mă uit în jur să văd dacă nu m-a auzit cineva, dar oamenii îmi zâmbesc dacă se întâmplă să mă ia valul.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
M.P.: M-am întâlnit zilele astea cu o prietenă din copilărie, care mi-a spus: "Actriţă ai vrut să fii de la 10 ani şi uite că actriţa te-ai făcut!" Eu îmi aduc aminte că am hotărât că ăsta e drumul meu pe la 14 ani. Eram acasă şi mă uităm la TV cum o trupă de actori, care veniseră în Bucureşti, fusese întâmpinată de fani, la aeroport. Am fost impresionată şi din ziua aceea am început să le spun tuturor că eu am să mă fac actriţă la Bucureşti. Nimeni nu m-a crezut în afară de mama, care a început să viseze cu mine.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
M.P.: "Lasă soba din braţe" - adică să ies din zona de confort.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
M.P.: Uşoară nu e... dar fiecare se descurcă cum poate... sau renunţă. Există o carte Tânărul artist de teatru, volum coordonat de Oltiţa Cîntec, unde se descrie situaţia actorilor foarte bine. Pe scurt, terminăm prea mulţi, iar posturi în teatre sunt prea puţine şi nici cererea publicului nu e prea mare. Iar dacă nu ai un contract într-un teatru de stat, nu ai nici o asigurare socială sau de sănătate. "Teatrul e o loterie în care norocul are un rol semnificativ, iar precaritatea e starea naturală de existenta"

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
M.P.: Am ambiţie, sunt muncitoare, dedicată. Fac exerciţii de vorbire constant, dacă nu mă menţin o dau pe moldoveneşte. Spontaneitate - asta am învăţat la Teatrul Masca - să te arunci cu capul înainte fără frică sau fără sentimentul de ridicol. Relaxarea - eu abia acum încep să-i simt beneficiile. Să cânt şi să dansez - aici încă investesc, din păcate facultatea nu prea ne-a oferit ore să ne dezvoltăm aceste abilităţi. Un actor e bine să aibă o tehnică bună, dar e degeaba dacă nu reuşeşte să emoţioneze, şi aici am observat că mă ajută talentul.
Îmi lipseşte abilitatea de a-mi face loc cu coatele şi de a bate la uşi închise.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
M.P.: Depinde cum livrez informaţia. Uneori trezesc curiozitate, interes, dar am întâlnit şi indiferenţă.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
M.P.: Fiind departe de casă şi într-o lume total nouă, m-am trezit faţă în faţă cu mine şi am început să mă cunosc. Asta a fost cel mai important.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
M.P: Nu am o anumită persoana în gând... mi-e dor de colegii din facultate. Cu ei aş vrea să am ocazia să mai joc. Bineînţeles, ar fi o onoare şi să joc alături de actori consacraţi.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
M.P.: Nu prea am experienţă cu teatrul-dans. Am făcut ori numai teatru, ori numai dans, cu toate că eu m-am apucat să dansez de dragul teatrului. Nu am avut ocazia până acum să le combin, aşa că mă bucur foarte mult că am reuşit să particip la această ediţie a Galei Hop.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
M.P.: Sincer, mie nu prea mi-a mers cu independentul... am căutat şi am tradus texte, dar nu s-a legat nimic. Cred că e nevoie de o gaşcă puternică că să funcţioneze. Eu, oricum, mai încerc:). Într-un teatru de stat ai o oarecare siguranţă şi nu mă refer neapărat financiară, cât faptul că poţi să te împlineşti ca actor: ai unde să joci, să capeţi experienţă şi să fii văzut.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
M.P.: Colaborativă! Cum ai putea să te numeşti artist, dacă nu ai un cuvânt de zis? În acelaşi timp, cred totuşi că cineva trebuie să stea la cârmă.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
M.P.: În afara teatrului mai sunt instructoare de tango argentinian. Iar în timpul liber: merg la cursuri de balet, fac trasee în munţi, mă uit la filme şi seriale - un film care mi-a plăcut Victoria din 2015 (regia: Sebastian Schipper). Învăţ limbi străine. Citesc tot ce apuc: poveşti pentru copii, teatru, beletristică, cărţi de dezvoltare personală. Când eram mică, am învăţat să citesc numai pentru că părinţii mei nu aveau timp să-mi citească poveşti. Îmi plăcea Puiul de prepeliţă - am citit-o de nenumărate ori, iar mai târziu, că să scape de mine, bunicul m-a învăţat să citesc şi în chirilică. Visul meu este să călătoresc în lume cu spectacole şi filmări şi să am o căsuţă în mijlocul pădurii.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
M.P.: Baia, bucătăria şi sufrageria mi-au servit de multe ori drept scenă... dar fără public nu pot să le avansez la gradul de teatru. Arta este o manifestare a emoţiei, iar emoţia vorbeşte o limbă pe care o poate înţelege oricine, nu doar creatorul. Din acest motiv, cred că părerea unui public neavizat e mai importantă. Pentru el nu contează tehnica, ci emoţia pe care i-o transmiţi, sinceritatea cu care joci şi cum şi cât reuşeşti să-l atragi în poveste...

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
M.P.: E o lista lungă de persoane care, conştient sau inconştient, au participat la dezvoltarea mea. În mod special vreau să-i mulţumesc doamnei Anamaria Pîslaru, m-a ajutat de cate ori am avut nevoie, mi-a acordat încredere, m-a inspirat. E zâna mea bună!

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
M.P.: O profesoare în facultate ne-a spus o dată: "Dacă nu vrei să schimbi ceva în lumea asta, degeaba faci teatru". M-a marcat această frază şi m-a întristat atunci, pentru că nu ştiam cum aş putea "eu" să schimb lumea. În continuare caut răspuns la această întrebare. De-a lungul timpului, am găsit mai multe răspunsuri şi probabil voi mai găsi. Iată trei dintre ele:
Oglindă a societăţii - Am văzut o spectatoare ieşind din sală, plângând isteric, de la o comedioară uşurică, zicând că acum a înţeles de ce se despărţise de iubitul ei şi unde greşise.
Ateliere de teatru pentru copii - Copii cunosc şi acceptă punctele puternice şi slăbiciunile lor şi ale celor din jur, fără a judeca. Învaţă sa acţioneze conform gândului primar, să-şi asculte propria voce, propriile instincte.
O formă de spectacol care mi se pare că reuşeşte să spună ceva şi să schimbe ceva în societate e teatrul documentar sau teatrul politic - ridică probleme şi deschide ochi!

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
M.P.: Mai multă atenţie pentru actorii tineri: să vină regizori, agenţi, directori de teatre la spectacolele de licenţă. Mai puţina superficialitate, intrigi, bârfe... am avea mai mult timp să ne vedem de treabă.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
M.P.: Fericită, împlinită, sănătoasă!

R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
M.P: Sunt deschisă atât criticilor, cât şi laudelor, cele din urmă făcându-mi mai multă plăcere desigur:). Cred aşa: "Cei care zic că-mi sunt amici, mă laudă ca pe un armăsar şi până la urmă ies din cal măgar, pe când duşmanii mă fac măgar de-a dreptul, aşa încât duşmanii mă ajută să ajung la cunoaşterea de sine mai curând decât prietenii, care mă poartă cu vorba".

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
M.P: Într-o perioadă îmi plăcea mai mult să merg la spectacolele din facultate decât la cele din teatre. Nevoia de afirmare şi dorinţa de a juca se transformă într-o energie puternică care te atrăgea în povestea actorilor. De la orice generaţie ai ceva de învăţat.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
M.P.:... mă bucur sa vă văd în sală, să vă simt emoţia şi nerăbdarea, să vă văd zâmbind, râzând, sau chiar plângând.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer