Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XIX) - Andrei Gîjulete - Gala HOP, 2019


, un inerviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Andrei Gîjulete, 22 ani, Cluj-Napoca
Studii: Absolvent al Facultăţii de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Puşca lui Cehov, alături de Norbert Boda, Narcisa Cîmpianu, Andrei Han, Alex Macavei şi George Olar.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Andrei Gîjulete: Cu replica lui Piscik din Livada de vişini: "Totul are un sfârşit pe lume... Dacă ajunge la voi vestea că mi-am dat duhul, amintiţi-vă de acest... mic bufon... şi spuneţi: a fost odată pe lume un oarecare... Andrei Gîjulete... fie-i ţărâna uşoară...". Bineînţeles, în textul lui Cehov nu scrie de mine, dar cam asta e ideea.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
A.G.: Când eram mic, plângeam la fiecare serbare de sfârşit de an. Nu voiam să spun poezii în faţa oamenilor, nu voiam să mă vadă acolo, până în clasa a III-a când, la serbarea de sfârşit de an, m-am bucurat foarte tare că eram pe scenă cu toată lumea care era atentă la mine şi eu care scăpasem de emoţii. Era ceva ce nu mai simţisem până atunci. Cred că senzaţia aia m-a facut să-mi doresc asta.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
A.G.: Profesoara mea din facultate spunea mereu că Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei încrâncenaţi.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
A.G.: Am avut noocul să găsesc ceva imediat după ce am terminat facultatea. Ştiam de la cei mai mari ca mine că dacă vrei să reuşeşti trebuie să ai relaţii, să te bagi în seamă cu oamenii din domeniul ăsta pentru că norocul ţi-l faci singur. Pe mine asta mă înspăimânta, eu credeam că dacă munceşti să fii cât mai bun, e suficient. Că bătălia e cu tine, nu cu alţii. Cu toate astea, după ce am terminat facultatea, am zis să-mi încerc norocul şi am trimis mailuri cu un C.V. şi nişte poze mai multor teatre. Am avut norocul ca unul din teatre să aibă nevoie de colaboratori şi m-au acceptat. Aşa că încă nu ştiu mare lucru despre situaţia din ţară. Ştiu că e o situaţie cruntă, dar prefer să trăiesc în "bula mea" în care bătălia o porţi cu tine, iar ceilalţi nu îţi sunt rivali, sunt oameni de la care ai de învăţat.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
A.G.: Cred că trebuie să îţi placă să te joci. Ludicitatea unui actor cred că e esenţială. Nu cred că există o reţetă. Nu pot să spun că pentru a obţine un actor este nevoie de 500g de dicţie, 200g de expresivitate corporală, adăugaţi după ochi interacţiune cu publicul şi lăsaţi totul să se coacă în tehnica lui Michael Chekhov (glumesc). Cred că ai nevoie de dicţie, ludicitate, un corp antrenat, cultură, disponibilitate şi imaginaţie. Astea se obţin în timp şi trebuie să ai gijă de ele altfel se pierd.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
A.G.: "Ce tare, spune o poezie / fă-mă să râd"

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
A.G.: Am învăţat că nu e important să îţi iubeşti partenerul, e important să-l respecţi.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
A.G.: Îmi doresc să împart scena cu artişti care îşi doresc să fie acolo la fel de mult ca mine. Dacă îmi permiteţi libertatea de a-mi imagina lucruri aproape imposibile, cred că mi-ar plăcea să împart scena cu Andrew Scott, ca să pot "fura meserie" de la el. Iar dacă vorbim de artişti români, cred că m-aş duce direct la Marius Manole din acelaşi motiv.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
A.G.: Teatrul-dans e tot teatru, dar se foloseşte de alte mijloace. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu "EL" de câteva ori şi pot spune că îmi place la fel de mult ca teatru clasic sau orice alt tip de teatru. De cele mai multe ori urmăresc corporalitatea unui actor atunci când merg la teatru, o mare parte din emoţie este transmisă prin corp. Pot spune că mă împac destul de bine cu acest tip de teatru.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
A.G.: Cu mediul independent am avut prea puţine tangenţe pentru a putea spune care sunt avantajele sau dezavantajele. Dar cred că aici nu este vorba de o alegere pe care o faci tu, e mai mult ca atunci când eşti mic şi se fac echipele în curtea şcolii. Cred că mediul te alege, nu îl alegi tu. Dar nu cred că se exclud, poţi să faci parte din ambele echipe, nu e o bătălie. Avantaje sunt în ambele medii teatrale, în instituţii ai stabilitate financiară, în independent ai mai multă libertate. În instituţii nu îşi doreşte toată lumea la fel să fie acolo, în independent nu ai la fel de mulţi bani pentru producţii. Am generalizat; bineînţeles că sunt teatre independente care au bani de producţii şi instituţii în care aproape toţi îşi doresc să fie acolo.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
A.G.: Cred că se întrepătrund. Dar aici este o discuţie mai lungă legată de unde se termină treaba regizorului şi unde începe treaba actorului. O creaţie teatrală are mai multe componente. Luministul se ocupă de lumini, sunetistul de sunet, regizorul de regie, actorul de actorie şi tot aşa. Cred că toţi trebuie să colaboreze pentru a reda cât mai bine imaginea regizorului. Actorul trebuie să propună, iar regizorul alege. Este o pseudo-ierarhie.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
A.G.: Când sunt prins cu repetiţii, tânjesc după o zi liberă. Când se termină repetiţiile şi am mai multe zile libere, nu ştiu cum să mă comport. E un fel de sindrom Stockholm, doar că regizorul nu e agresorul şi eu nu sunt victima. O să ies repede din clişeul cu "Îmi place să mă uit la filme şi să citesc cărţi interesante" şi o să spun că acum sunt într-o perioadă a vieţii în care caut filme ruseşti şi cărţi ce tratează problemele adulţilor din perspectiva inocentă a copilului. În materie de muzică, acum sunt blocat pe Jean Marc Zelwer şi cel mai probabil până o să apară interviul, o să fiu deja plictisit şi o să caut altceva. Observ o oarecare rutină: găsesc un artist care-mi place, îl ascult obsesiv, nu mai suport piesele artistului, caut alt artist. Asta se repetă la nesfârşit. Îmi place să merg la bazin, să joc fotbal, ping-pong. Visez să am doi câini cu nume pompos (o vişla maghiară şi-un labrador) şi îmi doresc să am tot timpul ceva de făcut.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
A.G.: Nu ştiu... Cred că la fiecare reprezentaţie eşti responsabil de omul care vine pentru prima dată la teatru şi de omul care poate a venit pentru ultima dată, cred. A, şi cred că îmi bate inima puţin mai tare dacă ştiu că e mama sau tata în public, dar doar puţin.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
A.G.: Sunt multe persoane, dar dacă o să le înşirui, o să sune ca o listă de sponsori de la un festival. Dar dacă e să dau un singur nume... Miriam Cuibus.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
A.G.: Ca actor eşti un reprezentant al culturii şi cred că trebuie să te comporţi ca atare.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
A.G.: Nu ştiu, nici nu vreau să dau un răspuns în care să învinovăţesc sistemul pentru că nu cred că sunt în măsura. Probabil l-aş scoate pe Alexandru Davila din istoria teatrului românesc, dar doar din curiozitate să văd dacă i s-ar simţi lipsa, în realitate nu am nimic cu el. Glumesc, nu ştiu ce să zic, probabil aş acorda mai multe fonduri, ca artiştii să fie preocupaţi de artă şi nu de noi metode prin care ar mai putea face rost de bani.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
A.G.: Aş vrea să-mi fac meseria cu acelaşi interes şi aceeaşi bucurie de acum. Aş vrea ca astea să nu se piardă pe drum.

R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
A.G.: Fiecare cu meseria lui. În artă se vorbeşte atât de mult despre subiectivitate şi cred că e bine să te mai loveşti şi de o părere avizată. E bine chiar şi atunci când mai primeşti câte o critică negativă pentru că te mai aduce cu picioarele pe pământ.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
A.G.: Conflictul dintre generaţii e ceva ce exista de când lumea. Generaţia nouă vrea să calce în picioare generaţia veche, să aibă un stil nou, o credinţă proprie, alte valori... Până la urmă, generaţia nouă se loveşte în mare măsură tot de problemele pe care le-a întâmpinat şi generaţia veche. E un fel de cerc vicios. Nu ştiu cum percep noile generaţii de artişti... probabil că şi eu fac parte tot din noua generaţie. Nu pot să spun că generaţia nouă are mai mult avânt sau îşi doreşte mai mult decât generaţia veche să joace pentru că suntem în diferite stadii ale carierei. Mă gândesc că nu-i nimic nou sub soare. Problemele rămân aceleaşi, se schimbă doar contextele. Eu mi-aş dori să am parte de cât mai multe întâlniri cu oameni din generaţia veche, cred că aşa aş putea găsi răspunsurile câtorva probleme mult mai repede.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
A.G.: Pentru buna desfăşurare a spectacolului, vă rugăm să vă închideţi telefoanele mobile! Fotografierea sau filmarea fără acordul direcţiunii este interzisă! Vă dorim VIZIONARE PLĂCUTĂ!



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer