Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XXXII) - Adela Mihai - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Adela Mihai, 27 de ani, Bucureşti
Studii: U.N.A.T.C. Bucuresti
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual cu Ziţa


Adela Mihai (foto: Florin Barabaş)

Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Adela Mihai: Tare greu, dar în primul rând, Made in Romania. Câteodată sunt un mic Faust, doar că nu mi-aş da sufletul pentru nimic pe lume. Calicia mea se manifestă în a vrea să ştiu, să fac, să cunosc şi să văd tot ce-i mai frumos pe lume.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
A.M.: Ţin minte că aveam 4-5 ani şi mă uitam cu bunica la patinaj artistic la televizor. Mă fascinau momentele lor, dar şi costumele fetelor şi plângeam de fiecare dată, rugând-o pe bunica să le spună să mi le împrumute şi mie. Ea chiar făcea un soi de scenetă prefacându-se că vorbeşte cu ele. Bineînţeles că răspunsul era negativ pentru că aveau nevoie de costume şi pentru alte momente artistice, îmi zicea bunica. Eu plângeam în continuare. Îmi sclipeau ochii la tot ceea ce vedeam frumos în jurul meu, poate puţin mai mult decât oricărei alte fetiţe. Şi mai mult, le voiam pe toate astfel că aşa a şi început, cu Vreau!. La 8 ani le-am spus alor mei că vreau să cânt. M-au dus la Palatul Copiilor şi am început să cânt vocal. După aceea am vrut sa studiez şi un instrument. S-a făcut şi asta. Am început să studiez harpa şi pianul în clasa a 5-a la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti". În liceu aveam şi secţia de Arta Actorului. Cam printr-a 6-a am aflat de asta şi a aparut din nou acel Vreau. Nu mi-am încălcat promisiunea, iar in clasa a 9-a am intrat la Arta Actorului. După liceu, am plecat să studiez în Anglia, tot actorie bineînţeles. După doi ani, mi-am dat seama că n-am cum s-o fac mai bine decât în dulcele meu grai românesc. Am luat-o de la capăt aici, facultate, toate cele. Cumva, am ştiut dintotdeauna. A fost organic, parcă au fost toate întipărite în mine, iar eu doar le-am dat voie să îşi urmeze cursul firesc. O secundă nu m-am gândit să fac stânga sau dreapta.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
A.M.: Să am încredere în mine şi în "nebunia mea".

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
A.M.: Nu-i roz deloc. Şi tot păleşte rozul ăsta. Ştiu tot mai puţini colegi actori care trăiesc doar din asta. Nici eu, personal, nu trăiesc doar din asta. Ca actor, trebuie să faci multe alte lucruri pe lângă, dacă vrei să supravieţuieşti decent. Mă supăr de multe ori că alerg de colo-colo, n-am timp mai de nimic, dar e o mare frumuseţe şi în asta. Copăcelul ăsta al artei are multe ramuri şi frunzuliţe şi cam aşa simt şi eu: că mi-am crescut multe ramuri şi frunzuliţe în jurul meseriei, trăgându-şi toate seva din acelaşi trunchi.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
A.M.: Foarte multă muncă, dăruire, disciplină, iubire faţă de meserie, să simţi că ţi s-ar tăia respiraţia fără asta. Am şi n-am multe, bineînţeles, dar tocmai asta ne face unici şi speciali. Pot doar să spun că mi s-ar tăia respiraţia.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
A.M.: Depinde de om, de situaţie. Am simţit de multe ori admiraţie, dar de câteva ori şi un soi de compătimire. Probabil gândindu-se la partea financiară.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
A.M.: A fost ca şi cum în prima zi din anul întâi, mi-am început singură o operaţie pe cord deschis, iar timp de trei ani am tot scormonit pe acolo.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
A.M.: Poate doar în vis, Maria Tănase. Am ceva din focul ei, aşa simt.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
A.M.: Teatrul-dans pentru mine este ca un răspuns din Univers. O dorinţă pe care eu am proiectat-o cu foarte mulţi ani în urmă. A fost exact acel "Uite asta aş vrea eu cel mai mult să fac". Iar de atunci, Univesul a început să lucreze puţin câte puţin. Cel mai minunat mi se pare faptul că am dezvoltat o relaţie cu propriul meu corp, habar n-aveam de ce sunt în stare să fac. Şi cum am mai zis, dacă mă pui să cânt, să dansez şi să şi joc, sunt cea mai fericită.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
A.M.: Le-am încercat pe ambele. În teatrul independent poate că ai mai multă libertate în anumite privinţe, dar este şi mult mai greu să supravieţuieşti. În cealaltă parte, ai acea siguranţă care nouă, actorilor, ne lipseşte. Deocamdată, mai încerc.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
A.M.: Mi-ar plăcea să fie o combinaţie egală.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
A.M.: Stau cu mine, mă ascult, învăţ cum să mă iubesc din ce în ce mai mult. Mă fascinează natura cu toate fenomenele ei şi încerc să o ţin minte cât mai bine, căci şi ea se tot schimbă. Este şi locul în care îmi place cel mai mult să citesc. Mai tot timpul fredonez câte ceva, şi dacă nu o fac cu voce tare, în capul meu mereu e câte o melodie. Cel mai mult ţin la relaţiile cu cei din jur. Nimic nu e mai presus decât prietenia şi sunt cea mai mare norocoasă din punctul ăsta de vedere. Visez, da, foarte mult. Şi m-am prins de faptul că mereu o să se întâmple până la urmă ceea ce visez. Detaliul problematic este durata, aşa că nu îţi spun pentru că s-ar putea să se întâmple peste 5 ani ceea ce visez acum.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
A.M.: Este un schimb de emoţie uriaş. Nu pot decât să fiu recunoscătoare.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
A.M.: Firuţa de la Bacău. Adică Firuţa Apetrei, actriţă la Teatrul Bacovia din Bacău. Mulţumesc zilnic pentru această întâlnire.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
A.M.: Sunt sigură că orice om care face artă schimbă lumea în fiecare secundă. De exemplu, muzica îţi schimbă starea imediat, iar din punctul ăla, ai făcut stânga sau dreapta. Cred că important e să fii sincer în ceea ce faci, să fii atent cum, pentru că lucrezi cu sufletul omului şi să fii conştient că eşti un exemplu prin ceea ce dăruieşti.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
A.M.: Nepotismul.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
A.M.: Sănătoasă, cu zâmbetul până la urechi şi cu sufletul lin.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
A.M.: Am învăţat de-a lungul anilor să mă descurc atât cu criticile, cât şi cu refuzurile. Pur şi simplu, nu trebuie să le iei personal.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
A.M.: Singurul lucru constant este schimbarea. Fiecare generaţie vine la pachet cu vremurile în care se dezvoltă, cu posibilităţile actuale, starea emoţională a timpurilor trăite. Sunt multe aspecte care caracterizează generaţiile.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
A.M.: Ce bine că sunteţi!



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Rocaş
 Alte articole de Adela Mihai


Alte articole

 Mesajul directorului artistic al Galei HOP, 2019, Gigi Căciuleanu
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2019, Comunicat de presă
 Ziua III: ultimii paşi de dans ai Galei HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua II: Înc-un pas la gala HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua I: HOP, 2019 la treaboste, Răzvan Rocaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer