Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Leto / O vară rock'n'roll

O vară de neuitat - Leto


Dilema Veche, aprilie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Poate vă mai amintiţi precedentele filme ale rusului Kirill Serebrennikov, Izmena (2012) şi (M)uchenik (2016): primul, o dramă despre adulter care îi face cu ochiul lui Hitchcock, e cinic cu personajele şi intimidant cu spectatorul; al doilea pune în scenă o dialectică destul de searbădă de tip fanatism-religios-versus-raţiune şi, chiar dacă prezintă mai mult interes, rămîne cam demonstrativ. E cu atît mai mare surpriza provocată de Leto, acest film just care, pour une fois, ne smulge din îngheţ, încheie socotelile cu depravarea morală - temă arhiuzată în cinema-ul rus recent -, oferindu-ne în schimb exact contrariul: un cînt - şi un cîntec - arzător despre libertate, tinereţe, perseverenţă.

Sînt teme simple, în fond, dar cu atît mai vitale azi - iar forma perfect echilibrată, departe de teribilismul demonstrativ din trecut, în care le împachetează Serebrennikov merită salutată. Să luăm secvenţa antologică de la începutul filmului, cea care povesteşte întîlnirea dintre Viktor Ţoi - pe atunci un nobody - şi Mike Naumenko - pe atunci star al trupei Zoopark. Lucrurile se petrec la marginea unei păduri, pe malul apei (cine a citit - şi privit imaginile - din jurnalul de călătorie al lui Mihai Barbu Vând kilometri îşi poate imagina): Mike cîntă, iar în jurul lui roiesc amici chercheliţi şi fete pe care camera lui Serebrennikov le transformă în nimfe enigmatice. E vara lui \'81 în URSS. E, totodată, primul moment în care Ţoi, primit cu oarecare condescendenţă în sînul grupului, îşi poate da măsura talentului. Mike intuieşte, zîmbind galeş, că în acele clipe asistă la naşterea unei legende, dar n-are cum să conştientizeze pe deplin acest lucru: e doar începutul. Iar filmul ne poartă, pornind de la aceste crîmpeie epifanice dintr-un peisaj vag tarkosvkian,pînă în momentul în care acelaşi Mike nu va mai avea niciun dubiu: legenda s-a născut.

Acţiunea din Leto urmăreşte triunghiul amoros dintre cei doi cîntăreţi şi soţia lui Mike, Natalia. Dar mizele sale depăşesc un astfel de intimism duios. Esenţial e tocmai acest punct intermediar - punct de cotitură - povestit în film: cînd, simultan, Ţoi începe să îşi ia avînt (ca membru al trupei Garin şi Hiperboloizii, redenumită apoi, nu chiar aşa întîmplător,Kino), iar Naumenko începe să se stingă. Scurtul interval acoperit de film - o vară - permite ca lucrurile să nu devină evidente pînă la final, dar e limpede că Ţoi survolează acea perioadă ca un zeu cu toate orizonturile disponibile (se vor închide brusc în 1990), în timp ce Naumenko - eternul maestru de ceremonii - aduce mai curînd a rege decăzut. Kino ("cinema"), deci, e mai mult decît o coincidenţă: nu doar pentru că traiectoriile acestor cîntăreţi furnizează materie de film cît cuprinde (Leto fiindinspirat din memoriile soţiei lui Naumenko) - ci şi pentru că de aura de figuri-cult a lui Mike, dar mai ales a lui Viktor, s-a ocupat cum se cuvine şi cinema-ul (cei ce au văzut Igla al kazahului Raşid Nugmanov, cu un Ţoi hipnotizant în rolul principal, ştiu despre ce vorbesc).

Teo Yoo (în rolul lui Viktor) şi Irina Starşenbaum (în rolul Nataliei) au cu siguranţă o poezie a lor - dar pentru mine cheia acestui film ţine de personajul fabulos Mike Naumenko, interpretat de cîntăreţul Roman Bilyk, la prima apariţie ca actor. Mi-e greu să înţeleg cum de Serebrennikov - care în prezent se află în arest la domiciliu - a reuşit acest salt de la personajele banale din trecut, afundate într-un marasm moral à la Zviaghinţev, la nişte prezenţe de neuitat. Poziţia lui Naumenko, aşa cum o înfăţişează filmul, e permanent una delicată: într-ale muzicii, rival al lui Ţoi (şi, probabil, pe undeva conştient că trebuie să îi lase locul de idol subversiv) dar, în acelaşi timp, protectorul, promotorul, sfătuitorul său; într-ale amorului - tot rival (căci Natalia cochetează făţiş cu Ţoi), dar, în acelaşi timp, şi prieten sincer. Pe parcursul filmului, Bilyk-Naumenko capătă alura unui personaj tragic, un veteran-aproape-de-has been, dar totuşi plin de generozitate. Şi probabil că tocmai acest tragism vaporos, la care se adaugă baladele de pe coloana sonoră, conferă filmului - altminteri un film solar - melancolia incomensurabilă care îl face atît de preţios.

Vorbeam mai sus de anumite mize mai importante ale lui Leto: inevitabil, filmul descrie o epocă, dar nu în termenii la care ne-am fi aşteptat. Nici maniheism simplist de tip artiştii buni şi kulturnicii răi, nici decalaje facile între muzica elevată făcută în bucătării îmbîcsite şi cenzura de pe stradă. Din contră, Serebrennikov fructifică pe filon comic această tensiune (de văzut scena în care membrii Kino îşi supun versurile controlului de stat), iar încleştările obligatorii cu tovarăşii aparatcici survin ca o potenţare a actului artistic, ca o descărcare cathartică. Formidabile apar, în acest sens, secvenţele de musical în care cineastul omagiază maniera de a "mîzgîli" pelicula din Igla: sînt rupturi - mai bine zis, iruperi - cvasi-brechtiene, în care un mimetism faţă de muzica furioasă din Occidentle permite acestor rockeri underground să îşi transforme jubilativ întreaga lume în teren de joc şi de experiment: pe muzica unor T-Rex sau Iggy Pop, roşiile devin proiectile, un vagon de tren devine cîmp de luptă. E una dintre lecţiile acestui film, care prezintă nostalgic tentative de a crea o enclavă liberă în mijlocul unei societăţi strîmbe, de a pune bazele unor spaţii de solidaritate, de a visa la o lume care să corespundă definitiv dorinţelor noastre. Iar cealaltă lecţie, a lui Serebrennikov de această dată, e la fel de simplă: anume că cinemaul poate - dacă nu cumva trebuie pur şi simplu - să spună poveştile de care avem nevoie.




 Toate articolele despre Leto / O vară rock'n'roll


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Victor Morozov


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer