august 2019
Articole diverse
În perioada 31 august - 18 septembrie 2019, violistul Marius Ungureanu şi chitaristul Costin Soare propun, sub egida Asociaţiei Culturale Kitharalogos, un turneu inedit în 10 oraşe din ţară şi Danemarca, proiect muzical-literar ce are în centru ideile de prietenie şi dialog.

Conceput ca un omagiu adus celui care a fost Petru Maier Bianu, cineast şi scriitor, prieten apropiat al celor doi interpreţi, turneul intitulat "Schubertiada-Dialog peste timp" are ca leit-motiv muzica marelui compozitor austriac, cu un program din care nu vor lipsi aranjamente după lied-uri celebre precum "Der Wanderer" sau "Der Leiermann", dar şi o piesă de rezistenţă a repertoriului de violă/violoncel, "Sonata Arpeggione", una dintre capodoperele lui Schubert.

Şi pentru că cei doi interpreţi au fost implicaţi de-a lungul timpului în proiecte de muzică contemporană (teatru instrumental, concerte cu orchestra, recitaluri camerale sau solistice), ideea de prietenie şi dialog este întărită prin includerea în repertoriul turneului a unor lucrări compuse recent de câţiva dintre cei mai importanţi compozitori români contemporani: Dan Dediu, Gabriel Mălăncioiu şi mai tânăra Sânziana Dobrovicescu. Un concert încărcat de nostalgie în care amintirile depănate în romanul Inventarul iernilor de Petru Maier Bianu, rostite de Verona Maier, învăluite în sonoritatea caldă a duo-ului violă-chitară, vor intra în rezonanţă cu emoţiile fiecăruia dintre cei prezenţi.



Marius Ungureanu (www.mariusungureanu.de) este un muzician pasionat deopotrivă de lumea muzicii clasice, cât şi a muzicii contemporane (cu zeci de prime audiţii la activ), a improvizaţiei, cu o experienţă orchestrală de înaltă clasă (orchestrele din Zürich şi Aalborg).

Costin Soare (www.costinsoare.com), unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti concertişti de la noi, cu peste 250 de concerte în ţară şi străinătate, a suscitat prin proiectele sale interesul compozitorilor români care au scris în ultimii ani peste 15 lucrări noi peste chitară, cântate în primă audiţie în cadrul Festivalului Internaţional "Serile de chitară" (www.seriledechitara.ro).

Programul turneului 
 
Danemarca
31 august 2019 - Aalborg / Centrul de Jazz, ora 17
1 septembrie 2019 - Frostrup / Muzeul Kirsten Kjaer, ora 16
4 septembrie 2019 - Grenaa / Centrul de meditaţie, ora 18
5 septembrie 2019 - Sostrup / Mănăstirea Sostrup, ora 19

România
11 septembrie 2019 - Bucureşti / Palatul Suţu, ora 19, Intrarea liberă în limita locurilor disponibile
13 septembrie 2019 - Sighişoara / Sala de festivităţi a Municipiului Sighişoara, ora 18:30, Intrarea liberă
14 septembrie 2019 - Mediaş / Biserica Evanghelică Sf. Margareta, ora 19, Intrarea liberă
15 septembrie 2019 - Sibiu / Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Sala Oglinzilor, ora 18, Intrarea liberă
17 septembrie 2019 - Bistriţa / Sinagoga, ora 19, Bilete la intrare
18 septembrie 2019 - Buşteni / Centrul Cultural "Aurel Stroe", ora 18, Intrarea liberă

Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos, www.costinsoare.com, www.mariusungureanu.de sau ne puteţi scrie la [email protected].

Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Parteneri Danemarca: Art Dreams, Center for Dansk Jazzhistorie, Kirsten Kjaer Museum, Munach Meditation, Sostrup Castle
Parteneri România: Fundaţia ACCUMM, Primăria Sighişoara, Primăria Mediaş, Biserica Evanghelică Sf. Margareta din Mediaş, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa, Centrul Cultural "Aurel Stroe"
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Observator Cultural, Radio Trinitas, Radio Clasic, Radio Son, Hermannstädter Zeitung, Agenţia de Carte.ro, LiterNet.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus