Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  House That Jack Built, The

Autoportretul criminalului în serie - The House That Jack Built


Dilema Veche, ianuarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Jack, acest personaj bestial, probabil insul cel mai nesuferit pe care l-a dat cinemaul în ultima vreme, îi permite lui Lars von Trier să reabiliteze un pilastru bîntuitor al mentalului american - criminalul în serie. Nu e prima oară cînd Von Trier dă tîrcoale ideii de "americanitate", luînd-o mai degrabă pe ocolite - bunăoară şi Dogville, experimentul său din 2003, era cîrmuit de prezenţa ameninţătoare a unor gangsteri, altă figură fundamentală, deşi căzută la rîndul ei în desuetudine, a Americii din ultimul veac. Despre pertinenţa observaţiilor lui von Trier cu privire la spiritul american se poate discuta mult şi bine - iar ideea (sau mai bine zis locul comun) că danezul nu a pus niciodată piciorul în America contează prea puţin. Cert e că The House That Jack Built nu e vreo altă "radiografie de societate" - America din film fiind mereu difuză, mereu generică -, ci o teză alunecoasă despre actul artistic.

Ca film-cu-un-serial-killer, The House... e mai aproape de încercări vag-psihologizante precum Henry: Portrait of a Serial Killer (1989, r. John McNaughton) decît de anchetele poliţieneşti îmbîrligate din filmele lui David Fincher. Von Trier bricolează şugubăţ pornind de la anumite şabloane, iar filmul său, împărţit - specialitatea casei - în cinci episoade urmate de un epilog, conţine atît situaţii clişeistice cu care orice spectator e ultra-familiarizat, cît şi parodierea lor. De pildă, în primul episod (sau "incident"),cineastul se joacă cu stereotipul individului rămas în pană într-o zonă pustie, care se urcă nebănuitor în maşina criminalului. Graţie umorului negru, în mîinile danezului acest stereotip devine gag - unul în care viitoarea victimă(jucată de Uma Thurman) chiar repetă pînă la refuz fraze de tipul "tu nu poţi fi un criminal în serie", declanşînd pulsiunile protagonistului. La fel, pentru al doilea "incident", Jack (interpretatmagistral de Matt Dillon) se dă - fără nicio pregătire prealabilă - drept poliţist, iar apoi, în faţa unei femei suspicioase care nu îl lasă să-i treacă pragul casei, improvizează o alternativă chinuită şi îşi duce la bun sfîrşit planul.

Naraţiunea propriu-zisă nu e însă din cale-afară de proaspătă. Von Trier nu pare să fie interesat de o deturnare a chestiunii în cauză: Jack este un psihopat dans les règles, amintind de canibalul Jeffrey Dahmer. Cam ca toţi criminalii notorii, e guvernat atît de umbra rateului - nu a devenit arhitect - cît şi de visuri grandilocvente. Aşa cum reiese din film, succesul îndelungat al "proiectului" lui Jack - 12 ani de crime - ţine mai curînd de hazard fericit (de pildă, o ploaie subită care spală urmele de sînge) decît de o metodă. Căci omul este - cam ca von Trier, s-ar putea zice - în egală măsurămaniac şi provocator. Nu o dată, Jack riscă din pură inconştienţă să fie prins: aţîţă poliţiştii, se plimbă cu cadavrele pe stradă. Pe măsură ce avansează în acest killing spree, ambiţiile artistice îi sporesc, iar crimele sale - plănuitetot mai mult pentru efect, pentru estetică, asemenea experienţelor lui Yves Klein- nu mai sînt doar crime, ci performance-uri în sine.

Tot ce am înşiruit mai sus e de ordinul cel mai înalt al abjecţiei - iar remarcabila reuşită a filmului e condiţionată de felul în care actele lui Jack reverberează ambivalent în spectator: între sentimentul limpede al indignării şi acela, mult mai insidios, al juisării pline de vinovăţie. Asta fiindcă von Trier, brodînd pe o naraţiune convenţională, se arată mult mai voluptuos în digresiunile ample pe care le pune în gura lui Jack. The House... trebuie văzut aşa cum citeşti o lucrare în care notele de subsol sînt cel puţin la fel de importante ca textul propriu-zis. Digresiunile îi permit luivon Trier să articuleze figura lui Jack la istoria cea mare - cînd mai facil, prin asocierea cu pianistul turmentat Glenn Gould, cînd contaminat de umor pervers, ca în racordul dintre chipul desfigurat al Umei Thurman şi un portret cubist, sau în asemănarea dintre doi copii ucişi de Jack şi amoraşii lui Rafael.

Jack o fi avînd de partea sa cerul, dar sufletul său damnat se pregăteşte să aterizeze în infern, în compania lui Verge (Bruno Ganz) - variaţiune a călăuzei prin infern a lui Dante. Aşa cum "incidentele" funcţionau pe o traiectorie clişeu-parodie, tot aşa confesiunea lui Jack include atît detalii macabre din belşug, cît şi critica lor. Mai exact, Verge încearcă să expliciteze motivaţiile lui Jack, într-un soi de maieutică de trotuar. E limpede că Verge este de fapt un spectator privilegiat, anticipînd reacţii previzibile: "vai, Jack, ce narcisist eşti", la fel cum Jack însuşi, conştient de nevrozele sale, e ca un actor inexpresiv care încearcă să-şi ajusteze jocul - şi astfel să se integreze în societate.

Înţeleg de ce filmul poate să enerveze. E suficient de privit "incidentul" patru, cel mai violent din tot filmul, în care Jack îşi dă arama pe faţă, dezvăluindu-se nu numai ca monstru misogin şi lamentabil, ci şi - fidel ideii de performance - ca moralistcare dă lecţii despre cum "nimeni în ţara asta nu vrea să ajute". Este deci von Trier un mare artist, sau doar un provocator vanitos, aşa cum tot s-a spus? La întrebarea asta nu am un răspuns tranşant. Pentru ce mai era nevoie de un alt film cu criminali în serie? Aici pot încerca o explicaţie, rezumabilă astfel: probabil nimeni pînă acum nu a asociat mai stimulant şi mai liber ideea dintre actul crimei şi actul creaţiei. Că ideea e falacioasă, minată de un patetism înfiorător, asta cred că o ştie acum - la capătul acestui film splendid - pînă şi von Trier.




 Toate articolele despre House That Jack Built, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Victor Morozov


Alte articole

 Drumul spre Iad e pavat cu artă - The House that Jack Built, Andrei Vornicu
 Varza cinematografică a anului 2018 - The House That Jack Built, ninat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer