Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  La Gomera

Ca în filmele americane - La Gomera


Dilema Veche, septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un interviu recent, Corneliu Porumboiu relua amuzat ideea că regizorii români sînt mereu traşi de mînecă:"cînd veţi fi capabili să faceţi filme ca ale americanilor?". Cu La Gomera, Porumboiu a răspuns - filmul arată lucruri pur şi simplu nemaivăzute în cinema-ul românesc, care par închiriate dintr-un studio hollywoodian: interioare luxoase ale unor vile cu piscină; peisaje de tip "carte poştală"; femei lascive conducînd maşini "de fiţe". Mai mult, Porumboiu a umblat - cu vădită voluptate - nu doar la accesoriile poveştii, ci mai ales la modul ei de prezentare: tăieturi bruşte de montaj (o urmărire spectaculoasă cu maşina, cut, o plonjare forţată în mare, cu un sac pe cap), decupaj clasic (ştim exact cine şi cînd vorbeşte, fiindcă filmul ţine să ne arate limpede), muzică extradiegetică (Iggy Pop în locul boxelor cu Mirabela Dauer din Poliţist, adjectiv), acţiune rapidă şi burduşită cu tot soiul de peripeţii - în fine, adică lucruri de care cinema-ul românesc s-a ferit de cîte ori a avut ocazia.

La Gomera schimbă atît de brutal regulile jocului - reguli pe care, într-o oarecare măsură, Porumboiu însuşi le-a fixat cu primele lui lungmetraje -, încît nu încape îndoială că demersul cineastului capătă aproape de la sine o componentă autoreflexivă; cu alte cuvinte, Porumboiu e perfect conştient de prăpastia care se cască între filmul său şi realizările-far ale Noului Val. Plot-ul filmului - o escrocherie complicată în care toţi cei implicaţi,de la poliţistul Cristi (Vlad Ivanov) la procuror (Rodica Lazăr) saula pungaşul abil (Agustí Villaronga), joacă la mai multe capete - e un argument solid în favoarea acestei teze. Faţă de Poliţist, adjectiv, unde broda atent pe meargineacusăturilor realităţii, lucrînd cu blocuri masive, cvasi-documentare, de timpi morţi, aici Porumboiu survolează detaşat evenimentele descrise, părînd că-şi pierde - de la un punct încolo - interesul pentru deznodămîntul lor.Exersarea limbajului fluierat "el silbo", o posibilă idilă între personaje - totul nu e decît pretext, joacă. Altceva primează în experienţa de vizionare: odată eliberat de chingile poveştii, de nevoia de a urmări concentrat tot ce se întîmplă, spectatorul poate explora în voie substratul cinefil savuros al filmului.

La un moment dat, un regizor aflat în faza de reperaje dă peste hangarul în care personajele filmului ticluiesc în secret; regizorul e invitat înuntru cu bunăvoinţă şi executat sumar. Altcîndva, Cristi fixează o întîlnire la... Cinematecă, acolo unde poate fi sigur că nu va fi auzit de nimeni. Spre final, o răfuială armată se desfăşoară pe un platou abandonat de film. În fond, dincolo de chestiuni ultra-evidente, ceva mai adînc marchează ruptura dintre filmul lui Porumboiu şi Noul Val: gratuitatea gesturilor regizorale, ludismul referinţei, dezinvoltura privirii - lucruri mai mereu absente din filmele româneşti(a se vedea, de pildă, înverşunatul film al lui Andrei Cohn, Arest, care nu prea îi mai lasă spectatorului loc şi timp de respiro). Decizia de a o rupe cu seriozitatea paralizantă a multor filme de autor de azi e salutară - la fel cum e şi naturaleţea referinţelor, cel mai simplu mijloc de a crea falii umoristice care destabilizează osatura crime a filmului: ba o aluzie la Psycho al lui Hitchcock, ba o scenă dintr-un film cu Brigada Diverse dată la televizor. Cinefilia lui Porumboiu funcţionează cel mai subtil atunci cînd pe ecran se derulează o înregistrare video care surprinde intrarea pe poarta unei fabrici: unghiul şi compoziţia cadrului amintesc de La Sortie de l'usine Lumière à Lyon, primul film de cinema din istorie. Paradoxal, plăcerea lui Porumboiu de a presăra referinţe la tot pasul apropie La Gomera, producţie internaţională, de tonalitatea unor filme-eseu lejere, făcute în echipă redusă, precum Al doilea joc sau Fotbal infinit, obiecte care trimit spre căutări personale şi motivează o complicitate cu spectatorul.

Pe de altă parte, noul film joacă în altă ligă: apariţie insolită pe plan românesc, oscilînd între un cosmopolitism à la James Bond (aici pe Insula La Gomera din Spania, aici în Singapore) şi o încrengătură de tovărăşii dubioase care evocă filmul noir, La Gomera îşi cam pierde din prospeţime dacă îl repunem în contextul festivalier internaţional. Porumboiu se amuză să deturneze premisele poveştii printr-un ludism à tout-va (intertitluri colorate, focuri de artificii grandioase şi multe altele), dar asta nu e suficient: acea femme fatale tipică pentru noir e şi aici femeie-fatală-şi-atît, iar băieţii răi nu au nici ei altceva de oferit pînă la final - între atîtea întorsături de situaţie, nici nu e vreme pentru sondări de caracter. Judicios în trecut cu temporalitatea, Porumboiu mizează acum pe un montaj cu-adevărat "invizibil" - fiindcă nu spune mai nimic. O secvenţă frumoasă sparge însă această monotonie a cadrelor-răpăite-la-foc-automat, ca în orice film de la Hollywood: camera panoramează lent, dinspre un versant înceţoşat spre un altul, urmărind ecoul fluieratului lui Cristi şi al partenerilor săi, care se pierde în văzduh. Deşi face o aluzie la influenţa semnificativă a Bisericii în spaţiul autohton- mama lui Cristi (Julieta Szönyi) donează banii murdari unei biserici la care slujeşte un preot numit Daniel -, filmul nu are nici pe departe aderenţa la social pe care o aveau la vremea lor Poliţist, adjectiv sau, înaintea lui, A fost sau n-a fost?. Cum spunea şi criticul Emmanuel Burdeau, "filmele de gen nu trimit înspre nimic altceva, cu excepţia altor filme ale aceluiaşi gen".




 Toate articolele despre La Gomera
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019
 Toate articolele despre Festivalul de Film Cannes, 2019
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Cinemateca Union
Sâmbătă, 23.11.2019 - 15,30


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Victor Morozov


Alte articole

 Porumboiu pe insula lui Aristofan - La Gomera, Roxana Pavnotescu
 Ce n-a văzut Vasluiul - La Gomera la TIFF, 2019, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer