Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La New York cu Peter Brook (I)


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu regularitate anuală Brooklyn Academy of Arts sau, mai recent, Theatre for a New Audience invită cea mai recentă montare a lui Peter Brook de la Paris în Brooklyn pentru o serie de aproximativ o lună de reprezentaţii. În 2018 a fost adusă producţia Prisoner, în 2019 WHY?.

***
De fiecare dată, sosirea lui Peter Brook la New York înseamnă şi prilej de a ne revedea, prilej pe care nu îl ratez decât dacă tocmai atunci mă aflu eu de partea cealaltă a oceanului. Ne întâlnim des şi profit de faptul că el trebuie să călătorească aproape zilnic în Manhattan, invitat să susţină diverse conferinţe sau workshopuri, pentru a-l acompania ori în taxi, ori în maşina condusă de Dana, o "şoferiţă" şi o prietenă în care Peter are mare încredere.

În şi în afara traficului newyorkez am petrecut multe ore împreună în această toamnă şi, ca de obicei, impresionat de inteligenţa lui remarcabilă, care nu s-a tocit nici la 95 de ani, am notat - câteva zile mai târziu, după ce impresiile s-au aşezat - fragmente reţinute din discuţiile avute. Nu numai acuitatea minţii lui este extraordinară, dar şi longevitatea în teatru. Uimit că nu încetează să se gândească la proiecte viitoare, parţial îngrijorat că la o anumită vârstă poate e prea mult, parţial interesat să aflu, sondându-l pe el, ceva şi despre mine însumi - căci, deşi contemplu uneori ideea că va sosi timpul să iau o pauză de teatru, continui să lucrez bucuros de energia ce-mi oferă lucrul - l-am întrebat dacă ştie când se va retrage. Răspunsul a venit clar şi ferm: "Atât timp cât încă simt că pot să fiu de ajutor, nu mă voi retrage. Dacă, prin intermediul acestui instrument practic care e teatrul, contribui cu ceva pozitiv, atunci are sens să continui. Cred că am chiar o responsabilitate. Altfel ar fi inutil".

***
Percepând din maşina în mişcare atmosfera metropolei, a vorbit despre faptul că în acest moment trăim într-o lume în continuă schimbare, la care trebuie să ne adaptăm rapid, uneori de la o clipă la alta, să negociem între aspiraţii personale ale fiecăruia, idealuri la nivelul cel mai înalt posibil, şi realitatea vieţii cotidiene. Ajustările sunt o necesitate. Compromisul nu mai este acum ceva bun sau rău, a devenit pur şi simplu o realitate, parte din ajustările nesfârşite pe care suntem nevoiţi să le acceptăm şi cu care trebuie să trăim. Dar, în acelaşi timp, păstrăm în noi dorinţa nostalgică spre un ideal, spre o conexiune secretă cu altceva. De aceea în teatru e posibil, chiar şi pentru scurtă vreme, să ne eliberăm de compromis. Înţelegem, poate, de ce mergem la teatru -- ca să ne amintim că e posibil să trăim într-o altă calitate a vieţii.

Privea din maşină blocurile aliniate pe autostradă (mai bine zis le intuia, căci vederea îi e acum foarte slăbită) şi m-a impresionat comentariul lui: "Frumuseţea unică a New Yorkului... să te gândeşti că în spatele milioanelor de ferestre mici se află fiinţe umane, fiecare cu dorinţe, speranţe, frici, cu tragedii, cu bucurii... e emoţionant şi ne aduce aminte că noi toţi suntem ca nişte picături minuscule în acest imens univers pe care nu ştim să-l servim".

***
Mai spunea că în lumea noastră, în care aparent totul, la toate nivelele, se deteriorează, e foarte uşor să depunem armele şi să spunem: "Nu se poate face nimic!" Chiar dacă pare aproape adevărat, aceasta atitudine este de fapt o totală minciună. Pentru că, oricât de neagră şi dramatică pare să fie o situaţie sau alta în care ne aflăm, întotdeauna se poate face ceva.

Astăzi singurul lucru care ne poate ajuta cu adevărat este ceea ce e pozitiv.
Să ne scărpinăm în cap şi să ne plângem despre tot ce e negativ e mult prea uşor, să capitulăm e destructiv şi nu duce nicăieri.

În teatru avem şansa să arătăm concret că un grup poate gândi, lucra, discuta împreună, poate simţi şi acţiona împreună. Şi pentru asta avem nevoie de exemple ce iau forma unor povesti care să ne inspire.

"Îmi amintesc de copiii mei când erau mici şi mă chemau să le spun o poveste la culcare. În timp ce citeam, îmi dădeam seama, din mici gesturi, din felul în care îşi mişcau trupul, dacă erau sau nu interesaţi. Mă bucura să-i simt atenţi şi, când venea timpul stingerii, strigau în cor: «Continuă, mai vrem să ascultam!». În serile când nu se întâmpla aşa, ştiam că ceva n-a mers bine, că povestea nu i-a captivat. Le vorbesc des actorilor despre asta şi folosesc acest exemplu simplu. Întrebarea este: cum să spui o poveste care trezeşte interesul, care să ne pună în relaţie cu ceva ce nu ştim?"

***
Cu gândul la spectacolul meu cu Richard 3 şi cum a fost interpretat de unii drept teatru politic (deşi nu am avut deloc această intenţie), l-am întrebat pe Peter ce crede despre teatrul politic azi şi în general.

Ce urmează nu e un citat exact din Peter, este ceea ce am reţinut din ce a spus. Problema cu teatrul politic este că un public, care vine la teatru deja frustrat, furios şi negativ din cauza a tot ce se întâmplă în jur, pleacă la final şi mai frustrat, şi mai furios, şi mai plin de negativitate. La ce foloseşte? Nu ajută la vreo schimbare şi nu face bine nimănui.

Nu pui în scenă o piesă ca să transmiţi mesaje politice şi să educi societatea. Trebuie să ne fie foarte clar: o piesă e o experienţă umană care poate să însemne ceva doar pentru cei care sunt prezenţi acolo, o experienţă în care fiecare dintre noi poate primi ceva filtrat prin propria sensibilitate şi înţelegere individuală. Ecoul acestei experienţe ne poate ajuta în relaţie cu propria noastră viaţă şi a celor din jur. Nicio piesă nu a schimbat nici lumea, nici politica lumii. Brecht a greşit crezând asta.

***
Pentru mine teatrul e arta prezentului.
Ca să nu devină o simplă formulă, trebuie să fie pusă mereu la încercare. Alegem de exemplu o temă veche, un mit. Ştim că un mit are capacitatea să atingă adânc, într-un loc pe care îl numim subconştient; eşti atins şi dintr-o dată ceva iese la lumină, în momentul prezent, legat, iniţiat direct de mit. Dar nu putem miza pe asta. Dacă cineva se gândeşte să facă un spectacol folosind nişte mari legende vechi, doar pentru că ştie că asta va atinge publicul, va vedea că "reţeta" nu prinde. Când cei din sală îşi spun: "Cunoaştem povestea, e veche, nu suntem convinşi, cui îi pasă?", e clar că mitul per se nu funcţionează. Şi e firesc să fie aşa, pentru că un mit se schimbă tot timpul în raport cu situaţia de azi. Trebuie să găsim relaţia, ceea ce au în comun mitul şi timpul prezent, ca spectatorul să se poată simţi implicat şi să exclame: "Ah, asta mă priveşte. Aici e vorba despre mine!"

***
Brook lucrează în teatru din 1943 (a debutat exact în anul în care m-am născut). După o carieră lungă, experimentând cu toate formele de spectacol în teatru şi operă, a ajuns acum să nu-i mai placă să fie numit regizor, nici director de scenă, nici producer, nici metteur en scène, ci distiller (distilator). Persoana care distilează e desigur un termen surprinzător şi când mi-am arătat mirarea am aflat că, tânăr fiind, l-a cunoscut pe Gordon Craig, care se apropia de sfârşitul vieţii. Acesta i-a dat un sfat pe care tânărul Brook l-a păstrat secret toată viată, dar pe care l-a înţeles abia acum. Craig i-a spus, "În artă trebuie să ştii să elimini, să elimini şi iar să elimini. Altfel nu vei ajunge niciodată la esenţă". Atunci mi-a devenit clar: urmărind cariera lui Brook, e evident acest proces treptat de despuiere, de simplificare, de eliminare a tot ce este inutil.

(va urma)




 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Şerban


Alte articole

 Unde dai şi unde crapă (sau ce s-a ales din bunele intenţii ale Marinei) - FNT, 2019, Andrei Şerban
 De două ori Richard 3 (şi o dată Joker) în FNT 2019, Andrei Şerban
 La New York cu Peter Brook (II), Andrei Şerban
 În căutarea lui Sarah Kane, cu tinerii ruşi, la teatrul lui Meyerhold din Petersburg: fără plasă de siguranţă, Andrei Şerban
 Shakespeare şi Naţiunile Unite la mânăstirea lui Ellen Stewart, Andrei Şerban
 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer