octombrie 2019
Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019
Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional Astra Film de la Sibiu s-a deschis luni, 14 octombrie 2019, şi încă din prima zi se anunţă a fi un real succes de casă. Startul festivalului s-a dat în compania unei audienţe impresionante, proiecţii sold-out şi o atmosferă de sărbătoare. Festivalul se desfăşoară în perioada 14-20 octombrie 2019, în 11 spaţii care acoperă tot Sibiul.

Astra Film Festival a inaugurat cea de-a XXVI-a ediţie cu premiera naţională a documentarului "Funeralii de stat" în regia lui Sergei Loznitsa, în prezenţa unei largi audienţe formate din invitaţi speciali români şi străini sosiţi la Sibiu cu ocazia festivalului. Proiecţia de la Filarmonica de Stat Sibiu a fost precedată de evenimentul de înmânare a însemnelor Înaltului Patronaj al Preşedintelui României directorului fondator Astra Film Sibiu, Dumitru Budrala, şi de o discuţie cu Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin.


"În cei 26 de ani trecuţi de la prima ediţie a festivalului, pe ecranele Astra Film Sibiu s-au derulat 10% din cele aproximativ 20.000 de filme care s-au înscris pentru selecţie. Asta înseamnă că peste 2.000 de regizori şi-au expus operele pe ecranele festivalului. Sunt regizori care au căutat să ne aducă poveşti, istorii, experienţe umane, şi care uneori şi-au riscat viaţa pentru a-şi realiza filmele. Nava Astra Film a pornit azi dimineaţă cu programul de suflet al festivalului, Astra Film Junior. E un miracol ce se întâmplă la Sibiu, iar pe cei care susţin că nu mai există interes pentru cultură şi educaţie, îi îndemn să privească spre acest festival", a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

"Mă bucur că pot fi din nou oaspetele dumneavoastră la Sibiu şi felicit performanţa extraordinară a organizatorilor de a înscena la Sibiu cel mai interesant festival de film documentar din acest perimetru geografic. Ţin să subliniez că este unul dintre puţinele festivaluri din România care a rezistat anilor dificili pe care i-am traversat", a declarat Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin.


"Mult succes şi viaţă lungă", le-a transmis organizatorilor festivalului Preşedintele României, Klaus Iohannis.

"Suntem onoraţi să sprijinim astfel de evenimente. Astra Film Festival a devenit parte semnificativă a patrimoniului nostru cultural şi face din Sibiu un oraş al superlativelor. Astăzi suntem aici pentru că un tânăr învăţător dintr-un sat uitat de lume şi-a urmat visul cu pasiune, perseverenţă şi multă muncă. Dumitru Budrala a reuşit să-i molipsească pe mulţi cu această pasiune pentru cinematografie. În epoca mineriadelor, el a reuşit să pună pe picioare un festival de film la Sibiu, ceva total neobişnuit pentru vremurile respective", a declarat Daniela Cîmpean, Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.


"Astra Film Festival animă un oraş turistic într-un sezon de toamnă şi demonstrează că atunci când instituţiile de stat şi autorităţile colaborează se pot întâmpla lucruri fabuloase, precum acest festival", a declarat Ciprian Ştefan, director general al CNM ASTRA, principal partener al festivalului.

Tot luni, 14 octombrie 2019, a început şi Astra Film Junior care aduce în sălile de cinema întreaga suflare şcolară din judeţul Sibiu. Pentru cea de-a XI-a ediţie s-a stabilit un nou record de înscrieri, datele oficiale de participare urmând a fi comunicate după încheierea festivalului. Publicul a luat cu asalt şi proiecţiile de la Domul din Piaţa Mare, fiind epuizate toate biletele puse la dispoziţie pentru ziua de luni.


Astra Film Festival continuă până duminică, 20 octombrie 2019, iar programul amplu şi divers al ediţiei 2019 propune o vedere de ansamblu foarte largă, pentru că se întinde şi geografic pe teritorii foarte largi, dar se duce şi înapoi în trecut şi revine în prezent, ba chiar se îndreaptă spre viitor cu programul noilor tehnologii. Peste 400 de evenimente cinematografice, premiere absolute, zeci de sesiuni de Q&A, întâlniri-eveniment, invitaţi de marcă din industrie, dezbateri şi concerte vor anima la propriu centrul istoric al Sibiului şi nu numai.

Programul complet al festivalului este disponibil aici: https://www.astrafilm.ro/program/

Biletele pentru AFF 2019 sunt disponibile online, pe: https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival
 
Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Centrului Naţional al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus