Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fotografiile care dor - Shooting the Mafia la Astra Film Festival, 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Descopăr pe ecran chipul unei femei care se apropie de 85 de ani. E ridată, are mîinile pătate de anii care au trecut peste ea, dar atitudinea nu îi trădează vîrsta. Fumează în aproape toate cadrele şi părul ei vopsit în diferite nuanţe de roşu traversează o paletă de culori îndrăzneaţă, de la portocaliu la roz. Însă cel mai tare mă fascinează privirea ei: are genul de căutătură care pare că vede altceva decît noi toţi sau că străpunge banalitatea pentru a înţelege ce se ascunde dincolo de ea.

O cheamă Letizia Battaglia şi e supranumită "fotografa morţii". Dacă există în viaţă momente prielnice pentru anumite întîlniri şi descoperiri, mă bucur foarte tare că la cea de-a 26 ediţie a Festivalului Internaţional de Film ASTRA de la Sibiu s-a nimerit să aflu cine este Letizia. Nu auzisem despre ea pînă acum, dar înţeleg că e un nume respectat nu doar în comunitatea artistică; cadrele din filmul care îi elogiază munca demonstrează că este o legendă şi pentru oamenii simpli care o felicită şi îi strîng mîna cînd o văd pe stradă.

Regizoarea britanică Kim Longinotto este şi ea un nume valoros pentru pasionaţii de film: are un palmares impresionant la toate marile festivaluri din lume (inclusiv un premiu BAFTA pentru Divorce Iranian Style, din 1998, şi premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă acordat la Cannes pentru Sisters in Law în 2005). Documentarele ei urmăresc cu precădere personaje feminine. Cel mai recent documentar al său, Shooting the Mafia, va avea premiera americană în noiembrie 2019, dar a fost deja prezentat în festivalurile de la Sundance, Stockholm sau Berlin. Şi, ce încîntare, la Astra Film Festival de la Sibiu!

Cele 94 de minute cît durează filmul trec aşa de repede de parcă timpul ar fi fost suspendat. Încă nu mi-e clar dacă datorită personalităţii magnetice şi farmecului pe care îl degajă Letizia sau datorită montajului cuceritor la care recurge Kim. Probabil că din ambele motive. La care se mai adaugă unul: lucrurile pe care nu le ştiam şi pe care le-am aflat din Shooting the Mafia.

Documentarul este în acelaşi timp portretul unei femei puternice şi radiografia unui fenomen ce a însîngerat Italia vreme de cîteva decenii. Nu e Mafia pe care o ştiam din filmele lui Scorsese, nici caracatiţa atinsă de aura pe care i-a impregnat-o Michele Placido, ci Mafia brutală, înspăimîntătoare, de neînvins. Mafia reală care a curmat destine, care şi-a pus amprenta terorii pe o ţară întreagă şi pe care nimeni nu îndrăznea să o înfrunte. "Codul tăcerii" era de fapt un cod al fricii, spune Letizia Battaglia. Îţi trebuia o doză de nebunie ca să ai curajul să demaşti corupţia endemică şi să araţi cu degetul de ce erau capabili capii sicilieni. Ameninţată nu o dată cu moartea, ea şi-a urmat totuşi drumul. Lucru cu atît mai lăudabil cu cît la vremea aceea societatea era profund patriarhală, tatăl ei chiar a trimis-o la călugăriţe şi apoi i-a impus cu cine să se mărite, la numai 16 ani.

A fost prima femeie fotoreporter din Italia şi cea dintîi care a avut curajul să arate lumii, prin fotografiile ei, victimele Mafiei. Avea deja 40 de ani cînd a simţit că are nevoie de o modalitate de exprimare, alegînd să facă asta prin imagini. A pus capăt unei căsătorii nefericite şi, pentru a-şi cîştiga independenţa intelectuală şi materială, s-a dus la sediul cotidianului L'Ora din oraşul ei, Palermo, cu gîndul să facă poze şi, poate, să scrie şi nişte articole. Era în anii '70 şi a continuat să lucreze la acest ziar pînă cînd s-a închis, în 1992.

A început prin a fotografia scene de viaţă obişnuite, dar cum în Sicilia obişnuinţa era sinonimă cu moartea şi-a făcut un brand personal din cadrele care surprindeau execuţiile pe care le comandau clanurile mafiote. Mă uit la fotografiile mele şi văd doar sînge, sînge, sînge. Le vezi şi tu pe ecran, instantanee alb negru, care deşi sînt cumplite prin fixitatea cadavrelor şi bălţile îngrozitoare de sînge, au ceva fragil, transmit un fel de pietate în faţa durerii şi îţi vine să spui că sînt frumoase. Nu în sensul primar al cuvîntului (căci e ciudat să asociezi moartea cu frumuseţea), ci în sensul unei frumuseţi a compoziţiei şi al elogiului pe care îl comunică.

E şi revoltă în fotografiile Letiziei Battaglia, împotriva celor care comit crimele, dar e şi un strigăt ce-ţi merge direct la inimă. Dacă nu facem nimic pentru a-i opri, vor continua să omoare; acesta este mesajul din spatele imaginilor cutremurătoare cu un pantof cu toc ce zace lîngă un corp acoperit cu un cearşaf, cu femei ce-şi jelesc bărbaţii, cu copii ce zac ucişi pe caldarîm.

Dacă ar fi fost doar o înşiruire a acestor imagini, însoţită eventual de explicaţia momentului în care au fost realizate, Shooting the Mafia ar fi fost doar un documentar oarecare despre o fotografă talentată şi implicată în viaţa regiunii sale natale. Kim Longinotto lărgeşte însă contextul şi spune povestea într-o manieră seducătoare.

Este pe de o parte Letizia, care îşi povesteşte viaţa privind spre camera de filmat, singură sau alături de foşti parteneri sau iubiţi (toţi mult mai tineri decît ea), sînt cunoscuţi de-ai ei care povestesc cu admiraţie despre fascinaţia pe care o exercită ca femeie şi despre munca ei, şi sînt pe de altă parte relatările din presa vremii despre acţiunile Mafiei.

Vezi înregistrări cu celebrul proces din 1986 în care sute de membri ai Mafiei au fost condamnaţi şi te trec fiori cînd observi că, deşi erau după gratii şi se ştiau filmaţi de televiziuni, nu se feresc să facă semnul decapitării ca indiciu că se vor răzbuna. Aşa afli de liderul din Corleone, Salvatore Riina, care a reuşit să se ascundă peste 20 de ani de ochii lumii, căci trăia izolat în condiţii mizere şi nu folosea telefonul pentru a comunica. Un tip scund, îndesat şi îmbrăcat jerpelit, după cum îl caracterizează Letizia, şi care e responsabil de uciderea judecătorilor care au condus lupta anti-corupţie, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, de asemenea filmaţi în documentar. Cînd ei doi au fost executaţi, Battaglia a fost atît de devastată, că n-a avut putere să apese pe declanşator, lucru pe care îl regretă în prezent. Oroarea trebuia totuşi arătată lumii, memoria peliculei ar fi trebuit totuşi să păstreze acele imagini ca să se ştie cît de departe s-a ajuns. Fotografiile pe care nu le-am făcut mă dor cel mai tare, spune fotografa care şi-a pus viaţa şi cariera în slujba adevărului.

A încercat o vreme să intre în politică ca să mişte lucrurile, însă recunoaşte cu sinceritate că a fost perioada în care a cîştigat cel mai mult nefăcînd nimic. Pînă la urmă tot implicarea civică ca fotograf i-a adus mai multe satisfacţii, în ciuda apropierii fizice de mirosul concret al morţii. Ca un contrapunct la violenţă şi sărăcie, coloana sonoră din Shooting the Mafia este condimentată cu refrene italieneşti optimiste, Volare şi O, sole mio, uneori apare pe ecran o explozie impetuoasă a vulcanului Etna, iar evocările din tinereţea Letiziei Battaglia sînt ilustrate cu scene din filme clasice cu Silvana Mangano şi Vittorio Gassman. Un fel de a ne spune că, oricît de dură ar fi viaţa, merită totuşi trăită din plin.


În Shooting the Mafia, cuvintele şi trupul masiv al Letiziei transmit suferinţa pe care a experimentat-o imortalizînd acele fotografii şi simţi că a pus multă iubire pentru oameni în cadrele ei. Zîmbeşti cînd îşi mărturiseşte aventurile amoroase şi te impresionează pofta ei de viaţă. Nu e o femeie frumoasă în sensul clasic al idealului feminin, nu aduce a star de cinema, însă are o forţă de atracţie misterioasă pe care o percepi şi din imaginile din tinereţe şi în cele de acum, cînd încă emană vitalitate şi energie.

Dincolo de viaţa ei intensă, Letizia Battaglia este de apreciat pentru că, atunci cînd multor bărbaţi le-a fost teamă, această femeie şi-a învins spaima şi a încercat să facă dreptate cu singura armă pe care o avea la îndemînă: aparatul de fotografiat.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019
 Toate articolele despre Shooting the Mafia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anca Mureşan


Alte articole

 Până când moartea ne va despărţi - Die Nacht der Nächte / The Night of All Nights la ASTRA Film Festival, 2019, Iulia Hossu
 Fetele cu lacăt din palatele de aur ale poporului - Astra Film Festival, 2019, Bogdan Burileanu
 Premiile Astra Film Festival, 2019, Comunicat de presă
 Viaţa trăită cu aripile legate - Wife la Astra Film Festival, 2019, Iulia Hossu
 Dacă memorie nu e, nimic nu e... - Astra Film Festival, Sibiu, 2019, Bogdan Burileanu
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer