Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Până când moartea ne va despărţi - Die Nacht der Nächte / The Night of All Nights la ASTRA Film Festival, 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O prietenă dragă s-a căsătorit zilele acestea. Împreună cu soţul ei ne-au cerut celor prezenţi, la finalul zilei de sărbătoare, să lăsăm în scris câteva gânduri şi sfaturi legate de căsătorie. Fiecare dintre noi a avut câte o pagină la dispoziţie. M-am plâns. O pagină este insuficientă.

Documentarul Die Nacht der Nächte / Noaptea cea mare, regizat de Yasemin Şamdereli, oferă privitorului o călătorie relaxantă în jurul lumii şi o perspectivă asupra modului în care este văzută şi practicată căsătoria. Prin intermediul a patru cupluri, din India, Japonia, Germania şi Statele Unite, filmul reflectează cu umor asupra acestei instituţii. Toţi au sărbătorit cea de-a 60-a aniversare. Purtându-şi personajele în timp, filmul ne prezintă o privire de ansamblu asupra fiecărei căsătorii: motivaţie, prima noapte, primele întâlniri, viaţa cotidiană. Regizoarea este atentă la detalii şi realizează atât interviuri de cuplu, cât şi individuale. Subiecţii sunt priviţi astfel atât ca parte a unei relaţii cât şi ca indivizi separaţi, mai mult sau mai puţin, în funcţie de personalitatea fiecăruia.


Cuplul din India este format pe baza a ceea ce am putea numi dragostea romantică. Au studiat la aceeaşi şcoală. Ea provine dintr-o castă inferioară, el din una superioară. Sunt atipici pentru India, chiar şi pentru cea de azi. Femeile dintr-o castă inferioară arareori au acces la educaţie, iar o căsătorie intercaste este destul de greu de acceptat de familii. În ciuda acestor piedici au rezistat. El confesează într-o singură frază tot ce are de spus despre momentul căsătoriei lor: "Ştiam că trebuie să o fac soţia mea, iubita mea".

În ceea ce-i priveşte pe japonezi, povestea este, am putea spune, diametral opusă. Căsătoria lor a fost aranjată. Lui i-a plăcut de ea. Ei, mai puţin, însă avea o casă frumoasă şi asta conta. A şi plecat la un moment de la soţ. S-a întors, căci era însărcinată şi nu a putut concepe să crească copilul fără tată. Azi, călătorind în timp, printre generaţiile de urmaşi, el îşi dă seama că ea a fost în mare parte nefericită, însă au rămas împreună pentru că o căsătorie presupune responsabilitate.

Cuplul din Germania, preferaţii mei, cred că au fost cei mai apropiaţi de ceea ce întreg spaţiul nostru cultural înţelege prin căsătorie. Ea este cea mai deschisă, vorbeşte despre căsătorie cu mai multă relaxare decât o face el. Soţul, în schimb, vădit pus uneori în situaţia de a discuta chestiuni mai delicate pentru gustul său, face apel la umor. Părţile de interviu de cuplu evidenţiază chimia celor doi, ce se bazează în esenţă pe umor în gestionarea problemelor. De altfel, o reţetă pe care cei doi, prin interacţiunea lor, o recomandă cu succes.

Am lăsat cuplul de americani la sfârşit deoarece mi-au amintit de un lucru asupra căruia mereu meditez când doi oameni aleg să-şi unească destinele. Urmărindu-le celor doi povestea, m-am gândit din nou în ce măsură locul sau perioada în care trăim ne impune şi defineşte modul în care experimentăm propria poveste în asumarea unui cuplu. Până şi suprapunerea dragostei de tip romantic şi a instituţiei căsătoriei este de dată destul de recentă în istoria noastră. În alte locuri ale lumii nu se concepe nici la ora actuală o astfel de uniune. Cei doi protagonişti din America formează un cuplu gay ce trăieşte în Pennsylvania, un stat ce până în mai 2014 a interzis căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Povestea lor, la fel ca cea a cuplului din India, este fundamentată pe o iubire de tip romantic. De altfel, unul dintre parteneri spune cu subiect şi predicat: "Am ştiut din prima că este o pasăre rară, că vom rămâne o viaţă împreună". Din cauza legislaţiei, ce nu le-a fost favorabilă, au trecut printr-o poveste complicată la nivel administrativ pentru a putea trăi împreună cei mai bine de 60 de ani. Filmul oferă şi o privire asupra momentului celui mai important, oficierea căsătoriei celor doi, ce are loc abia în prezent, în momentul filmărilor. Şi gândul despre care vă vorbeam oferă acest scenariu: dacă căsătoriile ar avea loc doar după ce cuplurile au acumulat o vârstă venerabilă? Dacă toată această logică a căsătoriei "Până ce moartea ne va despărţi" ar avea un alt curs? Am trăi uniţi doar de dorinţa de a fi acolo, alături de celălalt, fără niciun act care să confirme la nivel formal decizia. Apoi, după ce vom fi dat dovada drumului făcut împreună, vom face şi această promisiune. Oare ar putea fi acesta un scenariu? Mă întreb câte cupluri ar fi salvate de o asemenea variantă.

La finalul nunţii, ajutată de soţul meu şi încă o prietenă, le-am scris prietenilor o pagină. Celelalte, multe, vor rămâne scrise doar în sufletul meu. De ce? Oricâte aş fi învăţat de-a lungul anilor despre căsătorie, ştiu un singur lucru universal valabil despre ea. Tu şi celălalt creaţi o lume. Pentru voi doi. O lume doar a voastră, după propriile reguli, în care amândoi ar trebui să fiţi egal de fericiţi. O lume ce se naşte odată cu formarea cuplului şi va sfârşi odată cu dispariţia lui. Pentru cei mai norocoşi durează o viaţă. Pentru cei mai puţin norocoşi, drumul acesta se încheie înainte de marele final. Oricum ar fi, probabil e important de ţinut minte că celălalt este cea mai apropiată fiinţă de sufletele voastre pe care o veţi avea vreodată. Nimeni nu poate să vă spună cum să definiţi această relaţie. Iar în adâncul vostru, acolo unde contează cu adevărat, toate aceste definiri exterioare nu au absolut nicio importanţă. Cam aceasta este şi imaginea desprinsă din Die Nacht der Nächte / Noaptea cea mare. În afară de acest sfat, nu ştiu absolut niciunul universal valabil. Cred însă cu tărie că în această putere, de a merge mereu pe drumul vostru, stă cheia oricărei căsătorii reuşite. Cercetările calitative arată că mai există aşa ceva, în ciuda tuturor statisticilor şi a ratei mari de divorţ. O fi un sfat prost sau bun, timpul va decide.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019
 Toate articolele despre Die Nacht der Nächte / The Night of All Nights


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Hossu


Alte articole

 Fotografiile care dor - Shooting the Mafia la Astra Film Festival, 2019, Anca Mureşan
 Fetele cu lacăt din palatele de aur ale poporului - Astra Film Festival, 2019, Bogdan Burileanu
 Premiile Astra Film Festival, 2019, Comunicat de presă
 Viaţa trăită cu aripile legate - Wife la Astra Film Festival, 2019, Iulia Hossu
 Dacă memorie nu e, nimic nu e... - Astra Film Festival, Sibiu, 2019, Bogdan Burileanu
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer