Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un film pentru noi toţi - For Sama / Film pentru Sama la Astra Film Festival, 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În primii ani ai studenţiei, printr-o prietenă apropiată, am cunoscut un student la Medicină, Zaher, un sirian din Damasc. Era un tip vesel, vorbea limba română extrem de simpatic - mereu punea întrebarea: Am spus corect? După care începea să râdă, conştient fiind de greşeala făcută. Nu am cunoscut pe nimeni până atunci care să-mi vorbească cu atâta drag despre locurile în care s-a născut, despre oamenii ce-i sunt dragi şi au rămas în urma lui acasă sau cât de mult îşi dorea să se întoarcă după terminarea studiilor în Damasc. El mi-a vorbit prima dată şi despre extraordinarul trandafir de Damasc. Îl aveam în rondoul grădinii şi bunica făcea dulceaţă din petalele lui, însă până să-l întâlnesc pe Zaher nu am ştiut mai nimic despre acel trandafir şi, de altfel, recunosc, cam la fel de puţin despre Siria.

Documentarul For Sama / Film pentru Sama, regizat de Waad Al-Kateab împreună cu Edward Watts, reprezintă, din punctul meu de vedere, un must-see pentru noi toţi. Suntem asaltaţi aproape zilnic cu ştiri de presă legate de Siria şi de cei nevoiţi să aleagă calea exilului. Cu imaginile a mii de vieţi aruncate pe nişte bărci improvizate, pline cu speranţe de supravieţuire, ce însă adesea se dovedesc a fi mai degrabă corăbii conduse de bătrânul luntraş Charon pe râul Styx. Poate fără să ne dăm seama, aproape ne obişnuim cu ceea ce vedem sau mai rău, unii chiar încep să dezvolte fobii faţă de aceşti "străini" ce vin să "ne invadeze pământurile" şi uită să privească în profunzime, acolo unde lucrurile au început. Dacă ar face asta, probabil ar scăpa mai rapid de toate aceste reprezentări greşit construite despre ei, ceilalţi, străinii.


Filmul poate fi foarte bine încadrat în stilul autobiografic, fiind conceput de regizoare sub forma unei naraţiuni pentru prima ei fiică, Sama, născută şi crescută până la vârsta de un an în Alep. Mai bine spus, între zidurile ultimului spital din Alep rămas în funcţiune. Filmul documentează printr-o întoarcere în timp, bine structurată şi ilustrată cu imaginile filmate de tânăra regizoare, tot ceea ce a însemnat viaţa în Alep, un oraş ai cărui locuitori au fost prinşi între bombardamentele ruseşti şi atacurile regimului Assad. Perioada redată este cuprinsă între 2012, primele proteste ale "studenţilor liberi din Alep" - printre care se aflau regizoarea şi viitorul său soţ, medicul Hamza Al-Kateab -, şi sfârşitul anului 2016, când aceştia părăsesc Alepul, după o perioadă de 6 luni de asediu al spitalului pe care Hamza îl înfiinţase şi îl coordona. Imaginile surprinse nu au nevoie de comentarii: copii ce-şi pierd părinţii sau fraţii; mame ce cară trupurile neînsufleţite ale propriilor copii, considerând că aceasta este datoria lor faţă de copiii pe care nu au avut cum să-i protejeze; părinţi ce aleargă pe holurile spitalului bombardat căutând trupurile copiilor; familii ce plâng lângă trupul celor ucişi în timp ce încercau să fugă din acest infern; o ploaie constantă de cenuşă amestecată cu sânge, lacrimi şi neputinţă în faţa ororii, într-un loc în care, aşa cum se exprimă regizoarea, "nimeni nu mai are timp nici pentru jelit". Roşu, cam acesta este tabloul din Alep, culoarea pe care şi Waad o vede în faţa ochilor.

Nu este un film uşor de vizionat şi nici nu îşi propune să vă recreeze. Din contră, este posibil să ieşiţi de la proiecţie cu acelaşi gust amar şi trist cu care am ieşit şi eu, întrebând retoric, exact cum face regizoarea la rândul său: noi, toţi cei care privim de dinafară, cum se face că nu oprim acest masacru? Posibil atunci să mă întrebaţi de ce să vedeţi acest film. Dincolo de toată etnografia dură, pe care la rându-mi cu greu am digerat-o, cred că forţa acestui documentar stă într-un nivel extrem de fin şi sensibil ce derivă din modul în care regizoarea intercalează în firul narativ momente-cheie ce vorbesc despre viaţa ce a rămas printre aceste ruine: povestea tânărului medic Hamza, soţul ei, ce a ales să rămână în Alep şi să lupte pentru a salva vieţi; dragostea unei mame ce-şi ţine pentru prima dată copilul la piept, cât şi dorinţa sa de a-l proteja, amintindu-şi prin el de toţi cei ce nu mai sunt; glumele spuse printre bombardamente; copiii ce continuă să se joace, să meargă la şcoală; mame ce continuă să nască, să îngrijească şi să hrănească familii întregi; un "te iubesc" scrijelit pe zăpada proaspătă visând la pace; o grădină plantată şi îngrijită ce ajunge să înflorească în tot acest vacarm. În esenţă, filmul acesta este despre dragostea ce se naşte şi supravieţuieşte chiar şi într-un decor apocaliptic. Dragostea ce primeşte numele de Sama, adică "cer". Un cer cu nori, soare şi păsări aşa cum oamenii din Alep nu au mai văzut de ani de zile.

Atunci când Waad pleacă din Alep în exil, împreună cu Hamza şi Sama, după cele 6 luni de asediu asupra oraşului, duce cu ea câteva flori din grădina casei sale. Le va planta în locul unde va ajunge. Astfel o parte din casa, grădina şi amintirea vieţii de aici va rămâne cu ea. Îşi ia rămas-bun de la cei cu care a împărţit atâtea în anii de rezistenţă în Alep. "Să-ţi iei rămas-bun e mai greu decât să mori" spune ea. Cu toţii îşi promit că se vor întoarce într-o zi în Alep.

Zaher a plecat după terminarea studiilor înapoi în Damasc şi nu mai ştiu nimic despre el. Când aud ştiri despre Siria, mă întreb de fiecare dată dacă mai este în viaţă, dacă a plecat din ţara lui sau a rămas. Îmi place să mi-l imaginez undeva în siguranţă, alături de cei dragi lui, în mijlocul unei grădini cu trandafiri de Damasc şi cu speranţa că va veni un moment în care se va putea întoarce acasă.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019
 Toate articolele despre For Sama


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Hossu


Alte articole

 Până când moartea ne va despărţi - Die Nacht der Nächte / The Night of All Nights la ASTRA Film Festival, 2019, Iulia Hossu
 Fotografiile care dor - Shooting the Mafia la Astra Film Festival, 2019, Anca Mureşan
 Fetele cu lacăt din palatele de aur ale poporului - Astra Film Festival, 2019, Bogdan Burileanu
 Premiile Astra Film Festival, 2019, Comunicat de presă
 Viaţa trăită cu aripile legate - Wife la Astra Film Festival, 2019, Iulia Hossu
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer