octombrie 2019
Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2019
Festivalul Internaţional Astra Film de la Sibiu este o experienţă revelatoare atât pentru publicul larg, dornic să exploreze noi realităţi ale lumii întregi prin selecţia de filme propusă, cât şi pentru tinerii regizori prin programul de dezvoltare de proiecte de film documentar. DocTank, programul special dedicat profesioniştilor din industrie, va avea loc în cadrul Astra Film Festival, între 17 şi 19 octombrie 2019, şi include dezbateri, ateliere, evenimente, prezentări şi oportunităţi de networking.

Programul DocTank reuneşte timp de 3 zile la Sibiu regizori, atât consacraţi cât şi începători, studenţi la facultăţile de profil, producători, distribuitori şi cumpărători, reprezentanţi ai festivalurilor şi alţi experţi din industrie, din Europa şi din lume, pentru o serie de întâniri productive.

Din cadrul DocTanks face parte şi Astra Film Lab, un workshop intensiv în care vor fi expuse 10 proiecte în derulare ale unor tineri creatori din România, Italia, Bulgaria, Republica Moldova, Cehia şi Ucraina, în faţa unor reprezentanţi de marcă ai industriei, printre care se numără: Gabriela Bussmann (producător), Olivia Cooper-Hadjian (din partea festivalului Cinéma du Réel), Alina David (producător HBO), Aleksandar Govedarica (distribuitor), Martin Horyna (din partea Festivalului Internaţional Karlovy Vary), Monica Lăzurean-Gorgan (producător), Hanka Kastelicová (producător executiv de documentare HBO Europa), Irina Malcea (producător), Sorin Manu (producător), Cornelia Popa (manager CineLab), Adam Paplinski (producător), Katarzyna Szarecka (consultant Pitch the Doc), Elena Santamaria (producător) sau Valentina Miu (coordonator MEDIA Desk România). Tutorii din acest an ai programului Astra Film Lab sunt Irina Maldea (cu o experienţă de peste 30 de ani în industrie), Brendan Culleton (producător şi regizor) şi Michael Treves (producător şi distribuitor). Proiectele câştigătoare vor primi premii de dezvoltare, post-producţie şi marketizare digitală.

În acest an, DocTank face echipă cu Pitch the Doc, platformă online de pitching, programând un workshop care maximizează şansele de succes ale regizorilor care au un proiect în dezvoltare, ce va avea loc joi, 17 octombrie. O discuţie de tip masă rotundă, "Cum să-ţi faci primul documentar", îi va aduce faţă în faţă vineri, 18 octombrie 2019, pe studenţii interesaţi şi regizorii cu filme în selecţia oficială a ediţiei 2019. Întâlnirea are ca scop încurajarea împărtăşirii de experienţe personale, sfaturi şi posibilităţi pentru dezvoltare, aplicarea la ateliere şi burse, moduri de organizare a unui proiect şi paşi de urmat după finalizarea procesului de producţie al unui film.

Tot vineri se vor desfăşura şi "Creative Europe MEDIA", în care vor fi prezentate oportunităţi de dezvoltare europene pentru documentar, şi "De la scenariu la ecran", o discuţie panel în care vor fi detaliate câteva dintre condiţiile, oportunităţile şi dificultăţile pe care trebuie să le aibă în vedere cineaştii europeni. Discuţiile şi întâlnirile de joi şi vineri vor avea loc la Sala de sticlă a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, la Domul din Piaţa Mare e programată o discuţie intitulată "Interfaţa. Comunicarea dintre maşini şi oameni", despre cum mesajele interacţionează cu locul în care sunt expuse şi despre cum ele pot fi integrate în arhitectură cu mijloace digitale ce permit o completă adaptare la spaţiul tridimensional. În fiecare dintre cele trei zile de DocTank, invitaţii vor avea acces la Video Bar-ul de la Filarmonica de Stat Sibiu, unde vor putea fi vizionate peste 100 de filme din selecţia oficială a ediţiei în desfăşurare.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, ora 19, la Filarmonica de Stat Sibiu va avea loc Gala de Decernare a Premiilor în prezenţa a sute de invitaţi. Vor fi anunţate filmele câştigătoare ale Astra Film Festival ediţia 2019. Un juriu de prestigiu format din 10 profesionişti a avut misiunea dificilă de a evalua cele 46 de filme din cele 4 secţiuni competiţionale: Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România şi DocShool. Gala de sâmbătă se va încheia cu un concert susţinut de Om la lună.
 

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Centrului Naţional al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus