Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din 11 octombrie 2019, dirijat de Christian Badea a cuprins un program romantic accesibil publicului meloman: Preludiul operei «Hovaşcina» de Modest Musorgski, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în fa diez minor, op. 1 de Serghei Rahmaninov, solist Mihai Ritivoiu şi Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88 de Antonin Dvořák. Concertmaestru a fost violonistul Rafael Butaru.
Seara muzicală de la sala Ateneului Român a debutat cu Preludiul operei «Hovaşcina» compusă de Modest Musorgski între anii 1872 şi 1880. Opera a fost terminată şi revizuită de Nikolai Rimski-Korsakov în 1881. Premiera operei a avut loc la Sankt Petersburg, la 21/9 februarie 1886. Ulterior, Dmitri Şostakovici a realizat o altă versiune în 1959, cea care a rămas până astăzi. Subiectul operei [1] este inspirat dintr-un moment al zbuciumatei istorii a Rusiei rezumat de textul cântat de cor în primul act: Vai ţie, Mamă Rusia!
Preludiul, intitulat Iviriea zorilor peste râul Moscova, înfăţişează un moment de linişte, însă prevestind furtuna.
Pedalele sonore cântate de viorile prime în registrul acut zugrăveau ceaţa şi atmosfera calmă. Suflătorii brodau teme slave. Acordurile sacadate ale alămurilor confereau stabilitate, măsurau parcă timpul. Solo-ul de clarinet a avut o sonoritate pură, foarte expresivă. Cornul înnobila coloristic vraja. În zona culminantă a Preludiului, solo-ul de oboi a sunat în acord cu spiritul şi sufletul poporului rus. Timpanul presăra tunete îndepărtate.
Versiunea muzicală a lui Şostakovici a fost utilizată în filmul rusesc Hovanşcina, apărut în anul 1959, regizat de Vera Stroyeva.
A urmat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în fa diez minor, op. 1 de Serghei Rahmaninov, solist Mihai Ritivoiu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea.
Concertul a fost compus în anul 1891, pe când Rahmaninov avea 18 ani. Lucrarea a fost dedicată lui Alexander Siloti. A fost revizuit în profunzime în 1917 şi prezentat în primă audiţie la 29 ianuarie 1919, la New- York, cu Orchestra Simfonică Rusă, dirijată de Modest Altschuler, solist fiind însuşi compozitorul. În toate cele trei părţi (Vivace, Andante cantabile, Allegro scherzando) se simte influenţa concertului de pian de Edvard Grieg.
De curând, Mihai Ritivoiu [2], solistul serii muzicale de la sala Ateneului Român, a câştigat premiul secţiunii Secolul XXI, la Concursul Internaţional Città di Cantú, din Italia.
Am admirat pianistica sa robustă, elanul romantic autentic şi gândirea muzicală matură. Discursul său muzical este captivant, viu, foarte convingător, beneficiind de o imaginaţie sonoră vastă, precum şi de spontaneitate.
În prima parte a concertului, după intonarea unui semnal ca de fanfară a instrumentelor de suflat, intrarea pianului a fost una năvalnică, printr-un şir de octave descendente şi acorduri masive, amintind de incipitul concertului de Grieg. Sonorităţi nordice erau contopite cu o melodică slavă. Minunat a fost frazată tema pianului, concisă, arcuită simetric. Toate secvenţele ce au urmat conţineau efuziuni romantice. Dirijorul Christian Badea crea acele învolburări crescendo-decrescendo, antrenând întreg ansamblul la trăirea visătoare, uneori cu unde melancolice. Deasupra temei afirmate de orchestră, pianul broda pasaje alambicate în triolete de şaisprezecimi, precum un fir sinuos. Cât de frumos a realizat Mihai Ritivoiu accelerando-ul însoţit de crescendo spre tempo-ul Vivace. Momentele de liniştire schimbau întreaga pulsaţie. Apoi zbuciumul revenea mai intens, cu nuanţe dramatice. În cadenţa solistică, Mihai Ritivoiu a dăruit din temperamentul său vulcanic. Acorduri masive precum valurile unui ocean în furtună, arpegii pe toată claviatura, alternau cu momente de lirism, unde tema principală bine camuflată în armonie se distingea timbral. A doua parte a concertului, Andante, o veritabilă nocturnă de mici dimensiuni, Mihai Ritivoiu ştie să viseze muzical; elemente improvizatorice brăzdau discursul. Drame ale trecutului păreau acum vindecate. Pasajele decorative se mulau pe armonii îndrăzneţe, iar melodia plină de inspiraţie te învăluia cu alura sa romantică. Mersul în ritm de triolete sugera o lentoare, o lenevire a mişcării, multă duioşie. Cornul însoţea confesiunea pianului. Oboiul , cu sunet aurit pulveriza vraja. Iar corzile în pianissimo îmbrăţişau sonor dantelăriile executate de pian. Miahai Ritivoiu convinge. Foloseşte mijloacele instrumentale cu măiestrie: articulaţie, pedalizare, timbru, contraste şi acurateţe. Finalul concertului, Allegro vivace, se încadra în tiparul concertelor romantice, cu o scriitură strălucitoare, epatantă sub aspect tehnic, pasaje de mare agilitate şi contraste grandioase. Pianul este mereu în prim plan. Doar în unele tutti-uri ansamblul orchestral se aude mai viu. Melodiile expresive reveneau variate armonic, timbral şi ornamental.
Publicul a aplaudat frenetic evoluţia acestui pianist aflat într-o mare formă.
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneu, auditoriul a putut savura frumuseţea Simfoniei nr. 8 în sol major, op. 88 de Antonin Dvořák, în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea. Compusă în 1889, la Vysoka (Boemia), lucrarea a fost cântată în primă audiţie la Praga, în 2 februarie 1890. Simfonia este impregnată cu elemente ale muzicii populare cehe. Se evocă în ea imagini însorite, dar şi tablouri subiective, extrase din sufletul omenesc. Paleta afectivă pendulează aici între nostalgie, durere reţinută, tragism, exuberanţă, voie bună şi optimism. Simfonia are patru părţi: 1. Allegro con brio; 2. Adagio; 3. Allegretto grazioso-Molto vivace; 4. Allegro ma non troppo. Însăşi tonalitatea aleasă de compozitor, sol major, are amprenta rusticului (de la Joseph Haydn citire).
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea am remarcat aerul de jovialitate. Totodată, era prezentă şi candoarea, amintind de inocenţa copilăriei. Ascultam în prima parte flautul imitând ciripitul de păsărele, iar pedala piculinei arginta melodia. În secţiunea dezvoltătoare era sugerată o furtună violentă. În Repriza formei de sonată, cornul englez intona splendid tema secundă în registrul grav. Frumos a sunat duo-ul de clarinete din partea a doua a simfoniei, Adagio. Îmi veneau în minte sonorităţi din Pastorala beethoveniană. Partea a treia aducea frumuseţea valsului. Prima temă avea un aer dulce-languros, iar mai apoi o a doua idee muzicală cu rol de Trio, aducea mai de grabă a cântec popular bohemian. Finalul simfoniei, o temă cu variaţiuni a schimbat atmosfera. Totul părea agitat, turbulent. Cât de frumos a sunat intervenţia trompetelor! Rafael Kubelik, spunea la o repetiţie că "în Bohemia trompetele nu cheamă niciodată la bătălii, ci la dans"[3]. Minunată era tema intonată de violoncele. Impresionant au sunat modulaţiile din major în minor şi din nou în major. Coda în care rolul principal îl aveau suflătorii de lemn şi tobele, era înţesată de cromatisme. Pasajele flautului sunau într-adevăr virtuoz.
Dirijorul Christian Badea a oferit o versiune excelentă a acestei încântătoare simfonii a lui Dvořák. Ansamblul orchestral capătă o sonoritate foarte elaborată sub bagheta sa.
NOTE
[1] Subiectul operei este inspirat dintr-un moment al zbuciumatei istorii a Rusiei: revoltele din anul 1682, ale creştinilor habotnici şi ale streliţilor (unităţi de elită ale armatei ruse din vremea aceea, împotriva politicii de occidentalizare pornite de prinţesa regentă Sofia Alexeieva (sora mai mare a celor doi ţarevici, Petru cel Mare şi Ivan). În desfăşurarea evenimentelor, prinţul Ivan Hovanski - un personaj care era de partea răsculaţilor, însă un arivist - urmărea asasinarea familiei imperiale. Ca ripostă împotriva anarhiei create, el va fi executat.
[2] Mihai Ritivoiu s-a născut la Bucureşti în 1989. A studiat pianul, pe rând, la Colegiile Naţionale de Muzică Dinu Lipatti şi George Enescu din Capitală, cu profesoarele Alma Peter-Apostoleanu şi Gabriela Enăşescu. Şi-a continuat studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa pianistului şi profesorului Viniciu Moroianu. A urmat cursuri de măiestrie cu Gabriel Amiraş, Dmitri Başkirov, Dominique Merlet, Emmanuel Ax şi Valentin Gheorghiu. A absolvit cursul Artist Diploma la Guildhall Schoolof Music & Drama din Londra, la clasa Senior Professor of Piano Joan Havill. Pianistul Mihai Ritivoiu a beneficiat de burse şi premii acordate de Noswad Charity, Fundaţia Raţiu, Fundaţia Culturală Erbiceanu, Ileana and Peter Ilica Fondation for the Endowment of the Arts şi Fundaţia «Principesa Margareta a României». Pianistul a câştigat premii la Concursul Internaţional George Enescu, Concursul Naţional, Dinu Lipatti, Premiul Tinerilor Muzicieni, acordat de Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, Premiul Prometheus la secţiunea Opera Prima. A fost de asemenea distins cu Tunbridge Wells International Young Concert Artist Competition, Medalia de Aur a societăţii Europene Beethoven din Londra şi Teresa Llacuna Competition, Valencia. Mihai Ritivoiu a concertata în Franţa, Elveţia, Portugalia şi Anglia. A realizat un CD la casa de discuri Genuin (Franck, Enescu, Liszt).
[3] Schwartz, Elizabeth: La huitième symphonie de Dvořák. Oregon Symphony (2013), note de program.