Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dans Wanderer - O călătorie emoţională


, editat de

octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
M-am trezit pe un scaun, singură într-o curte din Dorobanţi, pe o stradă al cărei nume nu-l ştiam. Era la asfinţit. Am mers o vreme pe străzi căutând ceva cunoscut care să-mi dea un indiciu despre locul unde eram şi cum să ajung la un tramvai. Restul serii, pe drum, nu am vorbit cu nimeni, nu am butonat, acasă nu am deschis televizorul sau calculatorul. Plicul cu tema l-am pus pe un raft cu gândul să-l deschid a doua zi. Fusese o seară plină de senzaţii, descoperiri, mărturisiri intime ale participanţilor şi dialoguri interioare. Călătoria emoţională, aşa cum a imaginat-o coregraful Cosmin Manolescu, atinsese ceva în mine, şi în seara aceea doar am vegetat. Apoi am început să caut răspunsuri, să întreb cum a fost pentru alţi participanţi din seria mea sau din altele. Am vrut să aflu mai multe despre proiect, cum a fost gândit, simţit, de performeri şi de participanţi.

Dans Wanderer, proiectul acesta coregrafic interactiv la care participam în toamna lui 2018, începuse în 2017 şi continuă şi în octombrie 2019, a pornit de la o carte Keri Smith, Wander society, primită cadou de Cosmin Manolescu, care l-a introdus în lumea secretă a explorărilor neplanificate ca mod de viaţă şi i-a arătat cum această căutare fără un scop clar definit poate hrăni mintea creativă.

Cosmin Manolescu este coregraf, performer, curator şi director executiv al Fundaţiei Gabriela Tudor. A produs şi (co)organizat peste o sută de proiecte coregrafice din 1997 până în prezent, printre care şase festivaluri de dans la Bucureşti, Sibiu şi Potsdam, prima Platforma a dansului contemporan românesc - Balkan Dance Platform, rezidenţe, proiecte de cercetare coregrafică internaţionale. Paradis serial, primul său spectacol important, i-a adus recunoaşterea internaţională (peste cincizeci de spectacole şi trei premii internaţionale) şi premiere coregrafice la Bucureşti, Bacău, Cluj, Timişoara, Alba Iulia, Sf. Gheorghe, Sibiu, New York, Seoul, Stockholm, Plymouth, Riga, Amsterdam, Luxemburg, Seattle.


Cele două formate performative care compun Dans Wanderer - cu public larg sau trei performeri cu trei participanţi - au loc în zile diferite, au abordări diferite şi oferă posibilitatea trăirii unor experienţe eterogene. În prima variantă spectatorii sunt invitaţi pe scenă şi sunt ghidaţi să execute simultan o secvenţă coregrafică care combină mişcarea cu rostirea unor cuvinte - copac, frunză, linişte. Cine doreşte poate rămâne doar spectator, dar de regulă oamenii îşi părăsesc scaunele din public şi vin în spaţiul de dans. În altă fază a spectacolului primesc nişte fragmente de poezie pe care le spun fără o ordine prestabilită. Energia grupului se armonizează după câteva încercări şi participanţii reuşesc să vorbească pe rând, spontan.

În formatul de trei performeri cu trei participanţi este loc de mult mai multă improvizaţie, iar participanţii răspund sau nu unor iniţiative cu mişcări şi vorbe, formând astfel un dialog corporal cu schimbări de ritm şi direcţie.


La sesiunea de trei la trei la care am participat, m-am întâlnit cu Cosmin Manolescu la o cafenea din Dorobanţi şi am fost condusă cu ochii închişi şi muzică în căşti spre o locaţie necunoscută, care ulterior s-a dovedit a fi Muzeul Hărţilor. Puteam să simt că de la un moment dat au venit şi alte două persoane care făceau diverse propuneri coregrafice - direcţionarea din umeri spre scări, fugă sau mers foarte lent. Apoi am deschis ochii şi am văzut că am ajuns toţi şase într-o singură încăpere (trei participanţi şi Cosmin Manolescu, Judith State şi Idris Clate).

A fi ghidat de cineva necunoscut pe nişte scări într-un spaţiu în care nu ai mai fost poate fi o provocare şi dialogul interior te face să zâmbeşti sau îţi arată diverse temeri - când eşti afară şi auzi o portieră trântită în apropiere pe drum ştii că mai sunt alţi oameni în preajmă şi oare ce-or să zică? Ezitarea de a te lăsa tras într-o anumită direcţie arată şi lipsa ta de încredere. În plus, graniţa dintre a fi spectator sau performer e foarte îngustă şi depinde de propriile limite cât te implici: ţii tu becul pentru lumină sau aştepţi să o facă unul dintre performeri? Dacă auzi o întrebare răspunzi tu sau nu? Provocările variază în funcţie de inspiraţia performerilor din ziua respectivă - punerea unor întrebări, mărturisirea unui moment penibil, poreclele din copilărie, explorarea spaţiului de "lucru", mutarea dintr-o încăpere în alta.

Dans Wanderer ia o temă de interes general - călătoria - şi o transpune la un nivel superior - călătoria în spaţiu se reduce şi accentul e pus pe călătoria interioară.
"Promovăm un alt timp de existenţă în dans, să încetinim lucrurile, să ne dăm timp, să bem un pahar de vin, să ne oferim un timp de întâlnire. E o activare a memoriei, a relaţiilor, a senzaţiilor", mi-a spus Cosmin Manolescu.

Acestor două formate performative li se alătură şi alte călătorii artistice - tabăra de dans mare de la Plaja Corbu, călătoria în Japonia din 2018 şi 2020, explorări urbane la Lisabona sau, mai recent, drumeţia performativă de la Cascada Urlătoarea din luna septembrie 2019. Acelaşi tip de explorare a spaţiului şi emoţională e transpusă în natură. Încet, încet o comunitate de amatori de călătorii emoţionale se formează, fie ca sunt din mediul artistic sau nu. Participanţii se simt recunoscători pentru experienţa avută şi unii chiar duc iniţiativa mai departe, fiind ei înşişi ghizi dăruind o călătorie emoţională a unor prieteni care nu au participat la eveniment, dar care au deschiderea să încerce o astfel de experienţă. Au fost explorate şi posibilităţi de colaborare cu artişti vizuali sau fotografi.

Coregrafului Cosmin Manolescu i-au fost alături la început Judith State şi Idris Clate şi, chiar dacă ei au experienţă în zona de dans şi actorie, proiectul acesta reuşeşte să le ofere un unghi nou de explorat, altfel decât ca actor de cinema în cazul lui Judith sau decât în teatru în cazul lui Idris. În pauza dintre toamna lui 2017 până în iunie 2018 performerii au fost implicaţi în alte proiecte şi au putut simţi o diferenţă şi un nivel superior de raportare la experienţa "wandering"-ului, a călătoriei emoţionale. Au mai renunţat la ideea de control şi structura clar definită şi au fost mai spontani în decizii şi iniţiativele propuse pentru a fi jucate.

Judith State: "Mă responsabilizează foarte mult momentul acela de interacţiune pe stradă, când participantul închide ochii şi se lasă condus... sau nu, simt că sunt avocatul oamenilor şi am trecut totul prin filtrul meu şi eu la propunerile lor mă gândeam - de ce? de ce?"

Idris Clate: "Ne-a rămas o senzaţie şi cu aia lucrăm. E o iniţiere nu numai în dans wandering, e în dans în general."

Cosmin Manolescu - "Mi se pare foarte frumos când apar copiii în cadrul participanţilor, care intră în joc foarte direct, ei sunt foarte puri, nu au nici un fel de prejudecată. De asemenea, la Timişoara am avut în public nevăzător care lua propunerile foarte direct, implicat şi vedeai că e prezent. Erau şi oameni foarte reţinuţi care de la început ziceau: "nu te atinge de mine" şi asta creează un amestec de emoţii şi noi trebuie să găsim nişte soluţii."

Este o idee care mă preocupă foarte mult - cum intrăm la un spectacol? O etapă de pregătire a spectatorului în care el se conectează la spaţiu, la el, şi abia după aceea începe spectacolul. Mi se pare că, dacă creez acest spaţiu intermediar, eros şi tanathos, efectul şi impactul e mult mai mare, finalul de care fugim, şi eu fug în general, este finalul spectacolului când lumea începe să aplaude, a dat totul şi brusc toată magia a dispărut, asta e părerea mea. Când nu aplauzi, lucrurile rămân în ţine. Şi cumva ambele finaluri - noi ne îmbrăcăm şi plecăm şi mergem să bem ceva, facem ceva pentru noi. Nu auzim nimic..."

Cum era de aşteptat, şi participanţii au avut reacţii foarte diferite - unii au dorit să se implice, alţii să privească, păstrând distanţa dintre spectator şi actul artistic.

"Primii paşi au fost nesiguri. A început în spaţiul virtual, în oraş, cu spectator oamenii de pe stradă, în cap, în suflet. Dar am simţit că mi se oferă siguranţă şi m-am bucurat de fiecare senzaţie (străină, da), am simţit că sunt foarte curioasă, că mă simt perfect şi că vreau să se întâmple fiecare moment ulterior. Am simţit o bucurie, că am încredere şi nu m-a interesat părerea altora. Fiecare a lăsat ceva din bagajul său dureros acolo... Unii, mai curajoşi (adolescenti), alţii mai reţinuţi, dar toţi au participat corect, fără scurtături. Eram perfect ancorată în ceea ce mi-am asumat, ne-am asumat cu cei trei performeri. Am râs, ca un copil şi îmi doream să nu se termine."

A fost dureros să se termine ceva, în care te-ai eliberat de toată povara îndoctrinării, în care ai simţit acceptarea, în care nu ai vrut să demonstrezi nimic, în care ai putut trăi fiinţa de la originile tale. Am rămas pe stradă, singură, după ce eu am ales momentul să închid ochii, să dau drumul serii, cu mâna într-o tufă umedă, cu lacrimile curgând şi cu o senzaţie de fericire demult simţită. Am rămas cu apăsarea din suflet, care îşi cerea drepturile de a fi strigată, de a i se da socoteală pentru toate cuştile şi chingile purtate. Cu fericirea şi cu binecuvântarea, că mi s-a oferit acest mare dar."- Eugenia, Miercurea Ciuc.

"Întâlnirea mi-a făcut foarte mare plăcere, eram şi extrem de curioasă de modul în care se vor desfăşura lucrurile, fapt care m-a ţinut cumva în priză. Idris a fost foarte deschis şi am simţit că dialogul a fost unul de la egal la egal şi nu ceva de genul "eu sunt artistul, iar tu spectatorul care mă ascultă." Totul a decurs că o frumoasă invitaţie. M-a impresionat foarte mult schimbul de priviri pe care l-am avut cu Judith State, în secvenţa de final, înaintea călătoriei de întregire (nu vreau să îi spun încheiere) a experienţei. O privire pe care noi, oamenii, din păcate nu o oferim şi nu o primim, decât foarte rar - ceva în care e cuprins un univers de vulnerabilitate, înţelegere şi acceptare a alterităţii persoanei din faţa ta. Pentru mine, plecarea a fost foarte profundă, rotundă şi simbolică. După nişte discuţii şi mărturisiri foarte grele din punct de vedere emoţional (cu toţi participanţii), după nişte căderi ale trupurilor noastre într-o moarte repetitivă, cineva a venit, m-a ridicat, mi-a oferit privirea pe care o descriam mai sus şi am plecat cu o mişcare în zbor cu ochii închişi. Acest moment de final a fost ca un ritual de purificare şi că o renaştere. " - Andra, Bucureşti.

A doua zi după întâlnirea de trei la trei din Dorobanti, am deschis plicul cu tema şi mi-am dat seama că experienţa poate continua oricând în timpul vieţii. "Călătoria continuă cu un nou dans-wandering. În următoarele zile porneşte de oriunde te afli, ia cu tine o listă cu melodiile preferate şi nişte căşti. Cu prima ocazie, ia metroul în orice direcţie, coboară la a treia staţie. Observă oamenii din staţie şi alege să urmăreşti pe cineva care îţi atrage atenţia 15-20 de minute. Când ajungi într-un loc care te inspiră, închide ochii şi dansează cu căştile pe urechi. Dansează zborul, vântul sau lumina. Dansează pentru tine sau cu gândul la cineva drag. Sau pentru copaci şi frunze. La final consemnează cumva experienţa, fă o fotografie sau scrie ceva."

Pe Judith State o puteţi vedea la cinema în filmul Monştri. şi în noul ei spectacol Emlék pe 18 octombrie 2019 la Teatrul Mic, iar pe 19 octombrie 2019 în concert alături de Radu Dumitriu şi George Dumitriu.

Dans Wanderer a avut seri performative în Bucureşti, Timişoara, Sfântu-Gheorghe, Piatra Neamţ, Craiova şi Lisabona. Prima dată în Bucureşti, în octombrie 2017, apoi în iunie 2018, septembrie 2018, februarie 2019. Chiar în Bucureşti au fost în spaţii diferite - la Linotip, pe Calea Moşilor sau la Muzeul Hărţilor. Pe 18 octombrie 2019 puteţi viziona [Simple Plăceri] episodul 4 Dans-Wanderer realizat de Cosmin Manolescu în colaborare cu muziciana Ana Cristina Leonte şi performerii Andreea Belu, Anamaria Guguian şi Alina Uşurelu la spatiul POINT, în cadrul programului Platforma ZonaD, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, detalii pe www.dans.ro, şi aici.

[Simple Plăceri] este parte a proiectului artistic Dans-Wanderer, iniţiat de coregraful Cosmin Manolescu în 2017 şi vorbeşte despre filozofia călătoriei de tip experienţial şi descoperirea necunoscutului (www.thewandersociety.com).

În final puteţi participa la o călătorie emoţională Dans Wanderer la Muzeul de Artă Recentă (MARe) cu Cosmin Manolescu & Andreea Belu în 26-27 octombrie 2019, detalii aici.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Diana Pavlenco
 Alte articole de Luiza Vasiliu


Alte articole

 Spectacole de teatru pentru copii şi adulţi în cadrul proiectului Stagiunea Reactor, Comunicat de presă
 Un hedonism iniţiatic - Simple plăceri - episodul 4 Dans-Wanderer, Gina Şerbănescu
 Teatru şi VR la UNATC - Ava Show, Comunicat de presă
 Triptic cu Molly Sweeney şi mentorii ei - Molly Sweeney, Roxana Pavnotescu
 Programul Centrului de teatru Educaţional Replika, noiembrie 2019, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer