Austin. Scenarist cu vise de Hollywood. Retras, temporar, la casa mamei (plecată, temporar, în Alaska) pentru a scrie scenariul cu care să dea marea lovitură.
Lee. Proaspăt reîntors dintr-un stagiu de 3 luni în deşert. Hoţ de calibru redus, vizitându-şi, temporar, fratele şi, pe cale de consecinţă, casa mamei.
Casa mamei. Un interior middle-class, cu canapea comodă, bucătărie în stil american, patio pe bază de pietriş. Înalt pe verticală, generos pe orizontală. Ulterior, spaţiul gândit de excelentele Andreea Tecla şi Mădălina Nicolae (laureate ale premiului UNITER 2019 pentru debut pentru decorurile spectacolului R.U.R. de la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, secţia germană, cele două continuă să lucreze bine, deştept şi mult) se va dezmembra (pe orizontală) şi prăbuşi (pe verticală).
Iniţial, Lee (bine dotat cu bere şi tatuaje) îl agasează pe Austin (ochelari, mustaţă rară) şi acceptă, într-un târziu, să-l lase să lucreze doar în schimbul cheilor de la maşina acestuia. Se prezintă apoi cu un televizor. Furat.
Ulterior, Austin îl agasează pe Lee şi, acceptă, într-un târziu, să-l lase să lucreze doar în schimbul returnării cheilor de la maşina proprie. Se prezintă, apoi, cu 7 toastere. Furate.
Inversarea rolurilor a fost făcută posibilă de Saul (Valentin Terente), producător la Hollywood, care a preferat scenariului ultra-muncit de Austin (o poveste de dragoste) ideea de film aruncată la o partidă de golf de Lee (o poveste cu cowboys).
Din acel moment, Austin s-a decis să arunce la coşul istoriei personale familia, studiile universitare, munca depusă până atunci. Din acel moment, Austin s-a decis să fure 7 toastere şi să meargă cu Lee în deşert. Din acel moment, casa începe să se dezmembreze şi să se prăbuşească.
Din acel moment, Lee se apucă de scris. Sau, mă rog, încearcă să se apuce de scris. Pentru un scurt rezumat al ideii aruncate la golf, beneficiază de serviciile lui Austin. Apoi, e pe cont propriu. Tot ce poate face este să zdrobească maşina de scris cu crosa de golf după mai multe ore / zile de chin inutil.
Inopinat, apare mama (Mihaela Trofimov). Casa e aproape o ruină. Pereţii sunt îngenuncheaţi, scânduri lipsesc din podea, florile sunt uscate, cei doi băieţi se iau la bătaie. Mama dă să îi roage să se bată afară, apoi îşi da seama de inutilitatea rugăminţii şi pleacă. No house for old mum.
Bântuiţi de imaginea tatălui alcoolic, căruia, de-a lungul întregului spectacol, îi imaginează o scăpare pe baza banilor ce vor fi câştigaţi cu potenţialul scenariu de potenţial succes, eliberaţi de prezenţa mamei mereu disponibile (deci, de ignorat), cei doi rămân unul cu celălalt într-o casă pe care-au transformat-o în deşert.
Unul cu celălalt, unul ca celălalt. Silviu Debu aruncă masca (convingător purtată) tânărului studios, timid, muncitor, Emilian Oprea (din ce în ce mai stăpân pe tot ce înseamnă actorie de / în prim-plan) reduce turaţia motoarelor (entuziasm, energie, explozie, şarm) cu care furase prima jumătate a spectacolului, căutând câte ceva din reflexele intelectuale ale primei versiuni a fratelui său. Transferul de personalitate e imposibil, rezultatul e un eşec ce dansează pe buza morţii.
La început, de undeva, de departe, se aud greieri. Apoi coioţi. Apoi din nou greieri. Şi iar coioţi. Şi tot aşa. Tatăl e invocat cu furie amestecată cu dor şi amărăciune.
La final, pe acoperişul coborât aproape de sol al casei sunt de văzut un portret al tatălui şi un coiot împăiat. Spaimele trecutului, fricile depărtării sunt aici, acum. Cei doi şi-au demolat prezentul, sabotându-şi viitorul. Faţa hâdă a trecutului câştigă.
Toate bonusurile civilizaţiei se strâng în absurdul deciziei unui producător de la Hollywood de a prefera muncii şi meşteşugului o idee aruncată de un pierde-vară. Pe locul lăsat vraişte de idealul, acum abandonat, de a construi o lume bazată pe merit, efort, seriozitate, educaţie, se înaltă azi pumnul unui frate ce alege să ia numele civilizaţiei în deşert şi să îl îngroape acolo.
Descarcă catalogul FNT 2019 aici..