Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un spectacol la care se râde pe bune - Colivia cu nebune la FNT, 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În momentul de faţă, publicul de teatru din România e divizat în câteva grupuri exclusiviste şi îndârjite care reclamă supremaţia unui singur gen: sunt partizanii teatrului clasic prin excelenţă (inclusiv ca viziune regizorală şi interpretare actoricească) care nu admit abateri de la norme, fanii teatrului experimental (având la noi o pondere, totuşi, redusă), împătimiţii teatrului contemporan (că e vorba de literatură autohtonă sau străină, construit în mod devised sau documentar), îndrăgostiţii de teatrul-dans (în număr din ce în ce mai mare) şi pasionaţii de râsete, veselie generală şi aplauze care, datorită reflexelor spre relaxare şi deconectare, umplu săli la capacitate maximă pentru a se sustrage timp de două-trei ore agasantelor griji cotidiene. În sens mai restrâns, cele două mari tabere vizează susţinătorii teatrului de artă, considerat de calitate versus tabăra celor care caută în teatru escapism, divertisment şi prilej de socializare la pauză sau după reprezentaţie. Se întâmplă extrem de rar, însă, ca celor două categorii de public să li se ofere un spectacol care să bifeze preferinţele ambelor părţi şi, prin felul în care este realizat, să îşi depăşească ceea ce sunt considerate limite ale genului.

Producţia Colivia cu nebune de Jean Poiret, pusă în scenă la Teatrul Metropolis de către Victor Ioan Frunză reprezintă tocmai această raritate care stârneşte surpriza publicului mai elitist, ale cărui râsete iniţial vinovate se dezinhibă complet în scurt timp, şi, deopotrivă, surpriza publicului axat pe divertisment, care descoperă că se poate face comedie de calitate şi fără a cădea în derizoriu şi ridicol.


Povestea e limpede, fără întortocheli inutile şi fără a lăsa nici un punct mort. Succesiunea de scene curge la o viteză ameţitoare, dar într-o manieră firească, şi, încă de la primul număr de muzică şi dans al spectacolului, atenţia spectatorului e captată şi ţinută ferm în priză.

Colivia cu nebune e numele unui club pentru travestiţi, condus de fostul balerin Georges (Sorin Miron), la subsolul propriei case. Bineînţeles, extravagantul patron de club şi regizor are parte de o companie pe măsură: marea vedetă ofilită Albin (George Costin), intriganta solistă Mercédès (Andrei Huţuleac) şi Tabaro (Alexandru Pavel) sunt prezenţe suficient de ostentative încât să compromită orice fărâmă de onorabilitate a reşedinţei lui Georges. Fiul său, Laurent (Tudor Cucu Dumitrecu), apare pe nepusă masă şi îşi anunţă tatăl că se însoară, iar părinţii alesei sale - soţii Dieulafoi: o mamă uşor nevrotică (Corina Moise) şi un deputat ultra-moralist, cabotin şi pornit pe închiderea cluburilor de striptease din Franţa - vor petrece câteva zile la ei. Vestea îl îngrozeşte pe Georges, care ar trebui să îşi mascheze ca un magician afacerea "murdară", să îşi susţină fiul în demersul său şi, în acelaşi timp, să afişeze cu naturaleţe opusul felului său de a fi, ceea ce constituie de fapt cea mai mare provocare. Bineînţeles, în pofida tuturor precauţiilor luate pentru a preveni situaţii delicate, vizita soţilor Dieulafoi se soldează cu un dezastru.


Deşi piesa a fost scrisă şi jucată cu succes în 1973, tematica LGBT pe care o atinge şi ironizarea unei întregi plaje de prejudecăţi foarte răspândite în rândul populaţiei generale (cu predilecţie într-una conservator-religioasă ca România) îi dă spectacolului un iz foarte actual. Identităţile sexuale, culturale şi seturile de valori la care aderă personajele nu intră în dezbatere, însă felul în care sunt conturate, reacţiile lor şi mecanismele care le pun în mişcare le reflectă în profunzime. În ciuda stridenţei lor şi a fondului deseori isteric, personajele au vulnerabilităţi, insecurităţi şi emoţii care transmit spectacolului o calitate profund umană, cu care publicul empatizează.

Trupa lui Victor Ioan Frunză e de mult renumită pentru calitatea excepţională a jocului actoricesc, iar acest lucru e demonstrat din plin în cazul de faţă. Deşi creează o impresie iniţială de facil, de text subţire pe care actorii îl pot prelucra în tuşe grosolane, acurateţea replicilor, structura ingenioasă şi partiturile ofertante sunt exploatate cu fineţe şi rigoare. Poantele sunt puse în valoare la momentul oportun, în felul oportun, cu precizie de metronom, iar glume şi situaţii ilare survin în cele mai neaşteptate momente datorită unor efecte actoriceşti inspirate. Spectacolul demonstrează că umorul, prin felul în care erupe în scenă, se învecinează cu matematica. O comedie este cu adevărat reuşită dacă stârneşte râsul. La Colivia cu nebune se râde pe bune, torenţial, de la început până la sfârşit. Spectacolul nu recurge la mari complexităţi psihologice şi la conflicte profunde, însă e inteligent şi consistent.


În ceea ce priveşte actorii, deşi numeroase roluri sunt ofertante - iar Sorin Miron îşi dă din nou măsura talentului ca Georges -, George Costin străluceşte (deseori la propriu) în rolul expansivului şi ultra-efeminatului Albin, căruia îi infuzează o necesară doză de grandilocvenţă. Deşi numărul replicilor este mare, iar verbiajul lui Albin e aparent de nestăvilit, George Costin găseşte mereu nuanţele potrivite pentru a potenţa efectele comice, găseşte elemente surprinzătoare şi calibrează interpretarea astfel încât să fie vulcanică, dar fără a înghiţi scena, stridentă fără a deveni exasperantă, puternică, fără a eclipsa jocul celorlalţi parteneri de scenă.

În mod cert, Colivia cu nebune în montarea lui Victor Ioan Frunză nu e un spectacol de artă în sensul strict al termenului, însă în măsura în care stârnirea de hohote de râs pe bandă rulantă, fără a apela la cioace ieftine şi la umor grosier, e o artă, spectacolul Teatrului Metropolis se poate mândri cu o capacitate vitală de a binedispune şi de a antrena muşchii faciali şi abdominali ai publicului. Ceea ce, până la urmă, nu e deloc puţin.


Descarcă catalogul FNT 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2019
 Toate articolele despre Colivia cu nebune


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Vornicu


Alte articole

 Timişoara în oglindă - Jurnal de România. Timişoara la FNT 2019 şi FEST-FDR 2019, Mihai Brezeanu
 Mulţumesc Radu Afrim! - Pădurea spânzuraţilor la FNT, 2019, Cristina Smadea
 Unde dai şi unde crapă (sau ce s-a ales din bunele intenţii ale Marinei) - FNT, 2019, Andrei Şerban
 Galerie foto - Chiritza în concert la FNT, 2019, Augustina Iohan
 Galerie foto - Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba la FNT, 2019, Augustina Iohan
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer