Revista Film Comment titrează, în introducerea unui interviu cu cei doi regizori: "Niciun alt film de la Cannes de anul acesta nu ne-a arătat mai clar că a sesiza frumuseţe sau urâţenie, depinde, în mod esenţial, de punctul în care îţi fixezi privirea, ca îndrăzneţul Bacurau al regizorilor Kleber Mendonça Filho şi Juliano Dornelles." Bacurau este un portret perseverent şi amplu al unei comunităţi braziliene care luptă împotriva spectrului sumbru al modernităţii. "Un western magnific şi dement despre pericolele modernizării accelerate".
Născut din dragostea regizorilor pentru cinema-ul italian al anilor 60, cinema-ul american al anilor 70 şi, bineînţeles, cinematografia braziliană, Bacurau este un melanj de genuri, proiect început de la nivel de idee de cei doi regizori, colaboratori şi mai ales prieteni. "Am vrut să facem un film la care să ne facă plăcere să mergem la cinema. Am început să scriem un scenariu, am lucrat, am scris, am vorbit, ne-am şi certat, apoi am strâns şi alţi prieteni să ne ajute să-l filmăm", povestesc cei doi regizori într-un interviu cu ocazia premierei filmului. Totul a durat mai bine de 10 ani.
Juliano Dornelles s-a născut în Recife, Brazilia, în 1980. Pentru mai bine de 16 ani, a fost scenograf. Parteneriatul său cu Kleber Mendonça Filho a început pe platourile scurtmetrajului Eletrodoméstica (2004). Această întâlnire l-a determinat să regizeze, la rândul său, câteva scurtmetraje. Bacurau, realizat tot în colaborare cu Kleber Mendonça Filho, este lungmetrajul său de debut.
Juliano Dornelles va fi prezent pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul, după proiecţia filmului, sâmbătă, 26 octombrie 2019, la Cinema Pro, de la ora 18:00.
Seria de invitaţi speciali ai acestei ediţii continuă zilele acestea cu cineastul Albert Serra. Regizorul spaniol va avea discuţii cu publicul la finalul proiecţiilor The Story of My Death, Liberté şi La Mort de Louis XIV, toate sold out în acest moment. Publicul va putea intra însă, în limita locurilor disponibile, la discuţia deschisă din finalul filmului La Mort de Louis XIV, marţi, 22 octombrie 2019, 20:00 la Cinema Elvire Popesco.
Luni, 21 octombrie 2019, de la ora 17:00, la Instituto Cervantes, are loc proiecţia filmului colectiv Lost and Found din secţiunea Ce mai fac vecinii noştri? - film ce va fi introdus de co-autorii: Nadejda Koseva, Cristian Mungiu, Jasmila Žbanić, Jasmila Žbanić, Mait Laas şi Viktória Petrányi, producătoarea filmului regizat de Kornél Mundruczó.
Miercuri, 23 octombrie 2019, Vlad Ivanov, sărbătoritul acestei ediţii, va putea fi întâlnit la ora 20:30, la Instituto Cervantes, la proiecţia filmului Principii de viaţă, în regia lui Constantin Popescu, peliculă ce marchează primul rol principal din cariera marelui actor. Vlad Ivanov va fi prezent la finalul proiecţiei pentru o discuţie cu publicul.
Duminică, 27 octombrie 2019, în închiderea Les Films de Cannes à Bucarest va rula Frankie, în regia lui Ira Sachs, prezentat în competiţie, la Cannes 2019, unul din filmele americane care au făcut valuri pe croazetă, Frankie fiind interpretată de mereu iconica Isabelle Huppert. Filmele lui Ira Sachs, precum Love is Strange sau Little Men sunt cronici splendide vizual şi răvăşitoare emoţional ale vieţilor, iubirilor, tragediilor şi triumfurilor new yorkezilor. Cu acest nou film, regizorul abandonează metropola pentru un orăşel din Portugalia şi apelează la o distribuţie internaţională, garnisită de nume mari precum Marisa Tomei, Greg Kinnear si Brendan Gleeson. "Ce plăcere completă e să fii în compania lui Frankie, un film care seamănă cu o lectură de plajă somptuoasă, într-o după-amiază leneşă de vară." citim pe RogerEbert.com.
Chicuarotes, în regia lui Gael García Bernal, va putea fi văzut pe ecran mare doar în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. "E evidentă maturitatea pe care Gael García Bernal a obţinut-o în ceea ce priveşte tehnica cinematografică şi povestea." citim pe Excelsior. Cu Chicuarotes, prezentat după Cannes, cu la fel de mare succes, în cadrul Festivalului de la San Sebastian, actorul şi regizorul Gael García Bernal continuă să exploreze societatea mexicană şi inegalităţile ei, de data aceasta prin intermediul unei poveşti despre tineri decişi să scape de sărăcie şi să-şi schimbe destinele.
Les Films de Cannes à Bucarest a început cu săli pline, proiecţii în premieră, invitaţi speciali şi discuţii, vineri, 18 octombrie 2019 în Bucureşti. Concomitent au început şi Les Films de Cannes à Iaşi, Cluj şi Timişoara. Les Films de Cannes a luat startul peste weekend şi în Botoşani (20 - 22 octombrie 2019), iar în această săptămână va începe şi Les Films de Cannes à Braşov. De miercuri, 23 octombrie, până duminică 27 octombrie 2019, braşovenii vor putea vedea marile premii de la Cannes la Centrul Cultural Reduta şi la Cinema One.
Programul complet al ediţiei a 10-a a Les Films de Cannes à Bucarest poate fi găsit pe site.
Biletele, în valoare de 20 de lei, se pot achiziţiona de la sălile Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Muzeul Naţional de Artă al României - Sala Auditorium. La Cinemateca Union biletele costă 10 lei sau 8, 5, 3 lei pentru posesorii de abonamente. Amintim că pentru fiecare proiecţie un număr de până la 20 de locuri vor fi puse în vânzare exclusiv în locaţii cu 15 minute înainte de începerea proiecţiei.
Biletele se achiziţionează de pe Eventbook.ro, de la sediul Eventbook din Strada Actor Ion Brezoianu 21, din reţeaua Eventbook şi de la casieriile cinematografelor Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Union. Mai multe detalii despre bilete găsiţi pe site.
Vă invităm să rămâneţi la curent cu cele mai noi ştiri despre ediţia 10-a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro şi pagina oficială de Facebook.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiţie al evenimentului.
Maşina oficială a festivalului: Renault.
Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări, Silva
Inspirat de: UniCredit Bank
Ediţia a zecea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat cu sprijinul SACD - Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Parteneri: Air France, Institutul Cultural Român, Instituto Cervantes, Ambasada Spaniei în România, POINT, Institutul Ramon Llull, Europa Cinémas, Hotel Mercure, Hotel Cişmigiu, SERVE, Bristot, UPS, Muzeul Naţional de Artă al României, Cinelab, Multimedia Est, CINETic, Reber Film (by Cristina Juks), Lokal, Freedom House Romania, Eventbook, Cărtureşti, Universitatea Hyperion, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale.
Parteneri media principali: Magic FM, Rock FM, Adevărul, Dilema Veche, Historia, TVR
Parteneri media: Radio România Cultural, Zile şi Nopţi, Elle, Observatorul Cultural, Cinemagia, News.ro, Ziarul Metropolis, AaRC, Movienews, Igloo, Banchiza Urbană, FilmNewEurope, Senso TV, Tonica, Cineghid, Cinemap, Agerpres, Liternet, FilmMenu, Europa Liberă.
Partener de monitorizare: Mediatrust